In drumurile mele, vad mereu trei copii:
1. La Mega Image Apusului, un baiat, 10-12 ani.
Nu cere bani, ci doar ceva de mancare.

2. In parcarea de la AFI, un pustiulica de 7-8 ani are cu el un brat de carti.
Le vinde, dar lumea ii da bani, fara sa ii ia nicio carte.

3. Pe strada Witing, aproape de Gara de Nord, e un copil care doarme, impreuna cu familia lui, prin canale.
Si Protectia Copilului ii va ancheta (politic?) pe parintii care si-au luat copiii la miting. Parinti care i-au dus acolo ca la plimbare, pentru a ii invata de mici ca, uneori, trebuie sa isi apere drepturile in strada.  Legea:

ART. 27
(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi
familiale.
(2) Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau
dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.
(3) Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor
programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor
sau, după caz, al altui reprezentant legal.

 

Acum vreo doua ierni, la minus cateva grade, un copil era tinut intr-o haina subtire. Avea 2-3 ani. Se intampla langa Hotel Caro. Am sunat la Protectia Copilului, la primul numar pe care l-am gasit pe internet. Mi-au zis ca e 16 50, programul se termina la ora 17 si ca, oricum, ar trebui sa sun la Sectorul 4.
Cateva luni mai tarziu m-am desteptat. Mi-am notat toate contactele Protectiei Copilului si am inceput sa te trimit emailuri. Dupa ce am vazut o filmare pe internet, cu un parinte care ii dadea sa bea si sa fumeze unui pusti de 3-4 ani, le-am trimis sesizare.
Apoi inca una. Si inca una. Mi-au raspuns cateva luni de zile mai tarziu, la emailul cu numarul 5.
prot-copilului
Hai Romania! Daca furam pana in 200 000 de lei e in regula, dar daca ne ducem copiii la protest, ne alegem cu dosar penal?
PS: domnilor de la PC, aveti adresele unde stau trei copii, aproape in fiecare zi.
Ne deplasam putin pe teren? Si, sincer, m-as simti mai in pericol cu copilul la un concert cu artificii de-al lui Smiley, sa zicem, decat la mitingul ala.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

n-1

Lasă un răspuns