1976 vs 2016. (Tetra vs Tanga)

Cum era la mare in 1976 si cum e in 2016:

In 1976- la Mamaia, aveai toate sansele sa te intalnesti in discoteca cu Madalin Voicu, Serghei Mizil si alti nomenclaturisti.
Acum sunt sanse mari ca discoteca sa fie a lor.

In 1976- erai smecher daca primeai un Pepsi de la tatal tau.
Acum esti smecher daca iti da taticu’ cel putin un Ferrari.

In 1976- manelelistii Naste din Berceni, Albatros si Formatia Azur abia isi incepeau cariera si cantau in putine locuri.
Astazi in putine locuri nu se mai canta manele.

In 1976- la moda erau chilotii Tetra.
Si acum sunt la moda tot Tetra, numai ca dintr-o pereche se fac 50. Si se cheama Tanga.

In 1976- „Mami, nu mergem la plaja aia ca nu sunt scoici!”
In 2016- „Mami, nu mergem la plaja aia ca nu e Wi-Fi!”

In 1976- mergeai la mare cu Dacia, care daca ajungea la 60 la ora se dezintegra.
Acum prinzi 60 de km/h cu bicicleta. (Mandruta prinde 70)

Daca ajungeai la Neptun in 1976, la vilele partidului era cuplul prezidential.
In 2016 e la fel.

In 1976- Costinesti era statiunea tineretului.
In 2016-Costinesti e tot statiunea tineretului. Aceiasi tineri de atunci.

In 1976- Mazare nu era nici pionier.
Astazi nu e nici primar.

In 1976- erai considerata femeie usoara daca te culcai cu un baiat inainte de casatorie.
In 2016 esti considerata fata cuminte daca te culci cu el abia dupa ce pune status „intr-o relatie”. Chiar daca nu v-ati intalnit pana atunci si v-ati scris doar de doua ori pe facebook.

In 1976- mancai floricele. Stiai ca sunt facute din porumb.
Astazi, mananci popcorn. Multi sunt convinsi ca se fac dintr-o leguma americana care se cheama „pop”.

In 1976- trebuia sa mergi la Techirgiol pentru namol.
Acum e suficient sa stai in Ilfov si sa astepti sa ploua.

In 1976- era plin de polonezi pe Litoral.
Acum ii gasesti doar in galantare.

In 1976- faceai poze pe plaja cu maimuta.
Acum cei mai multi isi fac cu Nicolae Guta.

In 1976- erau sanse mari sa o zaresti pe Angela Merkel si pe alti RDG-isti la nudisti in Vama Veche.
Astazi sunt sanse mici sa mai zaresti Vama Veche printre atatea gunoaie.

In 1976- „fotograful profesionist” iti facea o poza in prima zi a sejurului si ti-o dadea in ultima.
Astazi, la final de sejur ai 4500 de poze, 150 de filme te intrebi ce naibii e ala „fotograf profesionist”.

In 1979- oamenii se inghesuiau la Teatrele de Vara sa ii vada pe Stela si Arsinel.
Si in 2016 au spectacole, dar nu se mai inghesuie nimeni. Toata lumea crede ca ei sunt farmacisti.

In 1976- pe Litoral, stateai o zi intreaga la coada la Posta sa suni acasa pe telefonul fix.
Astazi, te intrebi ce naibii e ala „telefon fix”? Si ce e aia Posta?

In 1976- canepa era savurata de animale in grajd.
Acum e savurata de tineri in cluburile din Mamaia.

In 1976- daca erai om al muncii, primeai repartitie la Eforie Nord.
In 2016 te intrebi ce aia repartitie si ce insemana om al muncii. Apoi pleci in Albena.

In 1976-nudistii de pe Litoral erau spionati de un serviciu secret foarte atent. Li se intocmeau rapoarte, li se faceau poze.
Astazi, acel serviciu secret se numeste facebook.

(*Mesaje, sugestii si reclamatii pe facebook la Silviu Iliuta)

*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”