Aberatia aberatiei: un copil nu are voie la scoala ca asa vrea un prefect

 

 

E dementa totala.
Un prefect din Romania NU lasa copiii sa mearga la scoala in alte localitati daca acesti copii stau in localitati carantinate. De fapt,
ii lasa, dar numai daca dovedesx ca au avut Covid in ultimele trei luni.
Poza: baiamare24

Deci domnul Nicolae Silviu-Ungur trece peste orice lege, reglementare, si hotaraste cu de la sine putere ca niste copii nu au voie la scoala. Atentie, parintii csre locuisc in localitatile acelea au voie sa lucreze in alte localitati, oamenii pot circula. Mai mult! Profesorii din localitatile carantinate pot merge la scoli in localitatile necarantinate.
Am primit stirea publicTa de baiamare24 de la o mama care mi-a spus: „Si acum ce fac? Eu sunt profesoara si am dreptul sa merg sa predau intr-o comuna necarantinata, desi locuiesx in una sub carantina. Fiul meu, care invata la scoala la care predau eu, NU are voie sa intre cu mine, deci in aceeasi scoala, din aceeasi localitate. Domnu’ prefect asta ori e ta****, ori e ta****! Ca alta varianta nu e.”
Acum ce sa zic: vor ce varianta credeti ca e adevarata? 1 sau 2?

 

CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf?

 

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.  Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”