Azi am citit ca a murit in SUA Adrian Lobonțiu, un mare chirurg roman, primul care a efectiat o operatie de chirurgie robotica. Primul din lume! Un pionier!
Omul era o somitate, un urias pe care il respectau toti medicii mari ai lumii si care ciuleau urechile cand le vorbea.
Am citit azi mult despre el
si mi-am dat seama ca,
practic, am fost contemporan cu un o despre care vor invata urmasii peste 100 de ani si despre care probabil vor spune ca a fost un geniu si ca de la el incolo Chirurgia a fost altfel. Mandria e si mai mare pentru ca el a studiat in tara, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, nu undeva pe afara.
Si tot azi mi-am dat seama ca sunt prost, extrem de prost. Sau neinformat. Sau nu stiu cum sa zic. Pentru ca nu am auzit niciodata de domnul Adrian Lobontiu. Niciodata! Desi era probabil intre cei mai tari zece romani din ultimii zece ani, vorbind de performantele lor, nu de bani, eu nu am auzit de el. In schimb, am auzit de Vulpita, Costel, Bianca, Aby, Uragan, Vijelie si altii. Si mi-am pierdut timpul citind despre nulitati, despre nimeni.
Si m-am simtit incult. Si e numai vina mea.
.
CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
Mare om….. Sa se odihneasca in pace.