Printre putinele motive de bucurie care veneau pe calea undelor, pe langa Album Dumnical, Teleenciclooedia si Studio X de la bulgari, era si Fotbal Minut cu Minut, de la Radio. Trebuie sa intelegeti ca in vremea aceea pana si Cotele Apelor Dunarii in limba rusa ni se parea o emisiune palpitanta. Aflam cu cati centimetri a mai crescut Dunarea la Cernavoda, ba chiar puteam face comparatii cu zilele anterioare. „Ia uite, ba, azi a scazut doi centimetri!”
Asa si la Fotbal Minut cu Minut. Era papitant sa „vedem” prin ochii comentatorilor 9 meciuri.
Unele slabe, lente, altele dinamice, in functie de comentaror. Cand transmitea Dobre parca era Barca-Real, chiar daca prestau anemic Scornicesti si Flacara Moreni. Inventatorul acestei emisiuni care ne tine – in general duminica – in fata aparatului Gloria era Ion Ghitulescu. La 90 de ani, s-a dus, dupa o viata, cred eu, in care omul a facut ce iubea si ce si-a dorit. M-a impresionat ce a scris despre el Adrian Soare, pe Facebok:
„În mai 1998, ultima etapă de campionat. Dinamo are meci acasă cu Bacăul. Maestrul Ion Ghițulescu, răcit, nu poate să își ocupe locul obișnuit de la oficiala din Ștefan cel Mare. Zbârnâie telefonul din Panduri, unde încă stăteam, deși terminasem facultatea. „Copile, prezintă-te imediat la radio, e urgent”.
Iau troleul, iau autobuzul, naiba mai știe ce, cred ca am ajuns mai degrabă pe jos, atâta eram de stresat. „Debutezi la Fotbal Minut cu Minut, fiindcă Ion Ghitulescu este răcit. Nu avem ce face, ești singura opțiune”.
Nod în gât, tot tacâmul. Sunt asigurat că dintre cele 9 stadioane, la mine se va ajunge cel mai rar, să fiu protejat. „Oricum, meciul nu mai contează, nu se dau goluri, e deja vacanță”.
Dinamo – Bacău s-a terminat 6-2.
Nu mai țin minte nimic bun din ce oi fi spus. Mi-aduc aminte că la un gol m-am fâstâcit și în loc de Hîldan, am spus Tâlvan. În momentul ăla, toată tribuna întâi s-a întors spre mine și am auzit o huiduială enormă. „Bă, apucă-te de altă meserie!”
Deși ulterior s-a spus ca am dezvoltat sensibilități exagerate, jur că atunci chiar mi s-a părut nostim. Nu m-am supărat. Oricum, pe Dinamo se vede rău, sorry.
A doua sau a treia zi, maestrul Ghitulescu m-a căutat pe un interior și mi-a mulțumit că l-am înlocuit. Avea eleganța de a face lucrurile șifonate (precum startul meu radiofonic) să pară foarte simpatice. A zis că am fost bine și că „sunt șanse să ajung un adevărat transmițător de fotbal”.
A fost cecul meu în alb, nu am spus asta niciodată. Cecul meu în alb de la Ion Ghițulescu! Generațiile noi nu mai pot avea un asemenea bilet de bancă.
„Maestre”, țin minte că i-am zis, „ce înseamnă viața : să debutez la Dinamo, eu care sunt fan al Craiovei!”
– Lasă, dragă, că și eu am debutat la CCA, ce credeai?!?
Apropos de Foto: cu maestrul Ghitulescu, într-un program de prin 2014, cred.
A venit atunci cu o bandă de magnetofon. Era finala mondialului din 66, comentată de el.” Adi, să o păstrați în fonotecă, nu mai știu dacă lucrurile astea se mai țin astăzi…”
Nimeni nu știe ce se mai prețuiește astăzi.
Multumesc, Maître. Ai fost enorm.”
Ion Ghitulescu, ai legatura!
Cititul desteapta! Oferta:
