.Pachetul Silviu Iliuta

M-am enervat ingrozitor
cand am citit postarea aceasta.

„Am crezut că poate sunt o mamă panicată. Am crezut că fiind primul meu copil, exagerez. Am crezut că „defectul meu” e atât de defect încât nu merită să stea în preajma celorlalți copii.

Are doi ani și 3 luni, aproape. Și da, „teribila vârstă de 2 ani” nu l-a ocolit. Frustrări, tantrumuri, tăvăleli, mușcături, plânset. Este un copil hiperactiv, dar inteligent. Spune tot ce vrea, tot ce nu vrea.

De două seri tot repetă „nu ieșim, nu ieșim”, „stai la masă, nu ieși”, „stai la locul tău”. Am crezut că sunt doar cuvinte. Ei bine, nu. Puse cap la cap, copilul meu de fapt, îmi transmitea lucruri. Copilul era efectiv pus la măsuță și ieșirea îi era blocată, astfel încât să nu poată ieși de acolo. Argument: „ne este drag Patrick, dar nu am avut de ales, să nu cumva să muște copiii”. Păi eu să fiu în locul lui, i-aș mușca de cum i-aș prinde, dacă m-ai ține izolat.

Privirea lui, cu tot cu strabismul aferent pe care urmează să-l operăm, în toate pozele astea, spune totul. Într-una din poze se uită cu jind la copii.

Probabil oamenii ăștia au impresia că nu am trecut prin suficiente momente dificile, mai trebuia adăugat ceva, de ce să fim liniștiți? De ce să fim „oameni”?

Înțeleg ideea de business, înțeleg faptul că totul e despre bani. Dar e doar un copil…

Grădiniță privată. „Centrul educațional Bablylove”, sector 6.”

Ce dracu
se
intampla
cu lumea
asta,
fratilor?! Chiar nu mai
avem
pic de suflet? Hai ca profesionisti n-am fost niciodata, bai, da’ parca mai aveam o farama de suflet!
Sau mi s-a parut?

 

CITESTE! A APARUT si nu e inca interzisa ! Click pe poza:
Cu autograf?

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

 

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.  Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 

 

 

 

Lasă un răspuns