Home / (Pro)stirea zilei / A fost construit primul metru de autostrada din Moldova!

A fost construit primul metru de autostrada din Moldova!

Pare o gluma, dar nu e. Deloc. Un om de afaceri sucevean, Stefan Mandachi va inaugura pe 15 martie primul metru de autostrada din Moldova:

“Proiectul a costat 4500 de euro, a fost realizat în șapte ore cu o echipă de 17 muncitori”, scrie News Bucovina.

„Practic, am demonstrat că în șapte ore se face un metru de autostradă. Dacă există voință și bani, chiar și un singur om poate face o autostradă fără nicio problemă. România are bani. Chiar și pentru două autostrăzi, dar ni se spune să stăm liniștiți că, până în 2027, o să avem autostradă. Mi se pare absurd să mai treacă încă o generație, iar noi să continuăm să pierdem ani din viață la volan. Nu vreau ca demersul meu să fie catalogat drept un semnal de alarmă pentru că, semnalul a fost dat deja de morții nevinovați pe șosele. Prin acest manifest mă expun total și îmi asum consecințele,” a declarat Ștefan Mandachi.

In acest moment, azi, eu i-as lua pe toti fostii ministri ai Transporturilor de manuta si i-as duce langa acest metro de autostrada. Apoi le-as da echipament de protective si le-as pune in mana o lopata.
Tuturor!
Berceanu? Ai zis ca faci mii de km de autostrada? Ai zis. Cat ai facut? Un nimic. Pune mana pe lopata si nu pleci de aici pana nu se termina autostrada!
Basescu, ai fost la Transporturi, ai promis autostrada? Pe tine te punem sofer.
Boagiu, Cuc, toti baietii aia care au primis, la munca! Unu la carat saci, unu la impins roaba. Sofer avem, pe Mitrea.
Bani avem? Avem, dar daca mai trebuie le luam si astora o mare parte din salariile pe care le-au primit pentru functia de ministru. De ce? Pentru ca au luat bani si nu au fost in stare sa faca nimic, simplu.
Apoi luam toti premierii Romaniei. Nastase patru case, Vacaroiu, inclusive Ciolos, madam secratara din Videl si le spunem:
-Bai, baieti, toti v-ati angajat sa faceti autostrazi. Aveti programe pompoase, angajamente cat casa si nu ati facut nimic. Ia dati inapoi jumatate din salariiile voastre, diurnele prin tara, ca v-ati plimbat degeaba. Cu banii stransi punem la autostrada. Acum echiparea ca avem nevoie de forta de munca!
Daca am fi in Dictatura, asa s-ar proceda. Pentru ca toti acesti incompetent, alesi de NOI, nu de martieni, trebuie sa simta ca si-au batut joc de poporul asta. Toti, de la mic la mare!
Omul de afaceri din Suceava le-a predat o lectie, ca pentru prosti. O lectie pe care o poate intelege pana si doamna Dancila: cu 4500 de euro am facut un metru de autostrada. Mai mult decat puteti face voi in urmatorii 10 ani. Demisia! Toti! Acum!
Incompetentilor!

Nu da banii pe prostii, ia carti iubitei de Valentine’s:

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

Check Also

Mare e gradina Facebook! (223)

E nunt-ă? Atunci cas-ă de piatr-ă! Voi doi, sunteti rugati să o luati si pe …

Lasă un răspuns