Prin ‘85, in satul bunicilor era un betiv. Erau multi betivi, cam unul la cinci case, caci tuica era sport national in Baragan, dar cumva asta isi merita renumele de “betivul satului.” Si cred ca nu era neaparat de la cantitatea de bautura ingurgitata, cat mai ales de la lene. Se deosebea de ceilalti betivi in special prin faptul ca nu facea nimic, in timp ce altii turnau in ei alcool abia dupa ce munceau la camp.
Si betivul satului avea un gard verde de lemn, care era exact ca el: intr-o parte. An de an se tot lasa, pana a ajuns inclinat asa cum mergea si stapanul lui, asa cum era si tuica: la 45 de grade.

Si, dupa cum era in sat obiceiul, satenii se mobilizau. Rand pe rand, mergeau unii la altii si ridicau case, construiau wc-uri, reparau hambare.
Si a venit randul betivului.
Primarul i-a pus in vedere ca daca el vrea sa fie ajutat, trebuie sa nu bea in ziua aia. Au inceput munca intr-o sambata, iar bunicul meu era printre cei 7-8 barbati care il ajutau. Gardul era imens, domeniul betivului avea cateva mii de metri patrati.
-Eu nu am fost de acord sa il ajutam pe asta, mi-a zis bunicul. O sa se imbete, o sa ne lase pe noi sa muncim si o sa ne aia la cap sa ne dea de baut. De o mie de ori ne va intreba.

Soare, foarte foarte cald, oameni sleiti si munca multa de tot. Dar, culmea, in ziua aia, omul nu a pus pic de bautura in gura. Ori pentru ca a fost avertizat de primar, ori pentru ca era recunoscator.
Au terminat reparatia, betivul i-a cinstit cu un toi de tuica, apoi oamenii au plecat la casele lor. Pe drum, bunicul si doi vecini tot discutau intre ei si se minunau ca era prima data, dupa multi ani, cand il vazusera treaz. Bunicului meu chiar ii parea tau ca nu a avut incredere in el, il mustra constiinta.

Am plecat la Bucuresti si m-am intors la tara peste doua saptamani.
Sambata dimineata, la usa bunicului vine betivul:
-Nea Ovi, hai ia si matale baietii ca cade tencuiala din bucatarie.
Era manga.
-Si nu poti sa zugravesti singur? E usor, asta face fiecare in casa lui. Iti dau eu bidinele si tot, iei vopsea de la Universal.
Eram pe prispa, bagam in mine niste cas cu rosii si auzeam tot. La care betivul a zis ceva ce nu am putut uita pana azi:
-Da’ ce, ba, nea Ovi, nu v-am dat destul tuica cand cu gardul? Adica ce, ‘r-ati ai dracu’  de puturosi, numa’ la bautura va e gandu’!
Si a plecat.
Niste ani mai tarziu, betivul s-a inscris in FSN si a ajuns consilier. Toata viata l-a urat pe bunicul. Toata viata l-a facut puturos, si pe el , si pe cei care i-au reparat hardul. Din “aia care munceste numai daca le dau din tuica mea buna” nu i-a scos. Cand sa isi ia pamanturile inapoi, nenorocitul ala le-a intarziat intentionat tuturor actele, imbolnavindu-i de inima. La marile mitinguri, la alegeri, el coordona oamenii pe csre ii urca in autobuze. Aduna toate pramatiile ca el, din sat si din comuna, toti betivii, toti lenesii,  le baga un banut in buzunar si ii trimitea la miting sau la vot. Nicodata un om harnic, care avea mereu ceva de facut prin gospodarie sau la camp, nu ar fi pierdut zile intregi ca sa strige pentru un partid.

Ma uit la poza asta, care a starnit poate zeci de mii de comentarii. Acest om, platit sa fie la mitingul PSD, culege de pe jos niste monede, aruncate in batjocura de cativa tineri. Cele mai multe comentarii spuneau ca “acest om, chiar daca e platit sa fie acolo si se vinde pe o tuica, poate fi bunicul tau.”
Doamnelor si domnilor care spuneti asta, va spun cu mana pe inima ca nu e asa. Bunicul meu a fost un om harnic, saritor, care si-a vandut calul pentru ca un vecin nu avea bani sa plece sa se opereze la Bucuresti. Chiar daca stia ca o sa il certe bunica si o sa il bodoganeadca de care ori se va duce la camp fara caruta. Bunicul meu nu a atarnat niciodata la pomana altuia, nu s-a lasat dus la miting cu autobuzul, nu a luat niciodata ceva necuvenit, iar atunci cand gasea o moneda de 5 lei pe strada spunea ca sunt bani multi si intreba la birt daca i-a pierdut cineva.
Nu, prieteni, un om care e platit sa participe la mitinguri, un om care primeste mita pentru a vota cu un partid nu poate fi bunicul meu! El poate fi un trantor, poatr fi un las, poate fi betivul satului. Un om care vinde viitorul copiilor sai pe un litru de ulei nu merita respectul meu.
Nu spun ca e bina ca oamenii au aruncat cu bani in el. E o mizerie, adica trebuie sa ai o doza de neomenie in tine sa faci asta. Ca ironie e lamentabila, iar ca gluma e foarte proasta.
Dar omul ala, care se apleaca sa culeaga banii aruncati, nu e demn de respect. De mila, da. De scarba? Nu stiu. Le poti spune ca fac ceva rau, vanzandu-se oricarui partid pentru ulei? Poti incerca.  Poate ca unii inteleg cate ceva daca le explici ca aia le maresc pensia cu un leu, in timp ce le fura 3 din buzunarul din spate. Am incercat si eu sa le explic, am rude pesediste. Nu primesc mita pe fata, dar voteaza cu ei pentru ca “le dau pensii.” Oamenii nu inteleg, sansele de reusita sunt mici.
Puteti simti orice pentru omul ala. Mila, da. Dar respectul e ultimul lucru. Asta se castiga, pe asta il impui ptin faptele tale.

OFERTA:


FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

2 thoughts on “Acest om nu ar putea fi bunicul meu.

Lasă un răspuns