Am ras de am trezit pisica. Anunt pe OLX:

“Daca vreodata te.ai visat la volanul unui Mustang rosu gonind pe Route 66 cu o blonda in dreapta sau la volanul unui F150 cu punte dubla pe spate si 6,2L, ei bine, acest Ford nu are nici o legatura cu ele. E un fel de varul lor de la tara facut la betie cu un vecin semiretardat si alcoolic si renegat de toti, care face mereu familia de ca*at la cate o reuniune. De aia ii si zice Focus, ca trebuie sa te concentrezi asupra lui ca sa nu faca vreo prostie.

Masina e propulsata de un motor de 1600cmc, 16v si nu inteleg ce au gresit astia cand l.au fabricat de e Euro4. La cat consuma si cum e gandit, sigur au mituit pe cineva ca sa obtina norma asta de poluare. In oras consuma cam 10L/100 km. In afara nu stiu exact consumul, pentru ca atunci cand ies cu ea din Bucuresti, e atat de aglomerat incat orice calcul normal este dat peste cap. Sa zicem ca media extraurbana ar fi de 6L/100 km. Intr.un exces de zel am atins uimitoarea viteza de 170 km/h, viteza atinsa in treapta a 5-a (pana atunci nu am stiut ca are atatea viteze). Oricum, m.am bucurat nespus de top speed pentru ca imediat a trebuit sa testez si franele. Iar faptul ca am postat acest anunt este dovada clara ca ele functioneza acolo cat de cat. Cei 241.500 km dovedesc ca masina porneste, ajunge undeva si se opreste.

Anul de fabricatie este 2001. Asta inseamna ca in curand va atinge varsta majoratului. Varsta la care se poate marita legal, varsa la care poate lua decizii de una singura si va putea sa nu mai ajunga acasa la ora stabilita.

Caracterul sportiv al masinii e amplificat de toba sparta sau o fisura undeva pe evacuare plus o vibratie a motorului (posibil compresorul de AC sau ceva tampoane ale motorului) care iti dau senzatia ca te afli intr.un muscle car veritabil.

Ca orice masina care exprima luxul, opulenta si personalitatea marcanta a celui ce o conduce, este neagra. Vara cu siguranta vei muri de cald in ea si tocmai cand vei ajunge la destinatie, AC.ul manual va regla temperatura in habitaclu. Sa ai mereu grija ca butoanele de incalzire in scaune sa nu fie activate. Totusi, nu ar trebui sa iti pese atat de mult de ele pentru ca la scaunul soferului merge din an in Pasti. Si de pasager nu te intereseaza, oricum nu cred ca o se se urce nimeni cu tine in masina. De fapt accesul in masina e limitat de cele doar 3 usi (da, hayonul e considerat usa, nu inteleg de ce… nici macar iesire de urgenta nu ar trebui sa fie). Datorita accesului limitat si dificil, nu e o masina cu care sa vrei sa mergi sa jefuiesti o banca. Oricum, cine ajunge in spate, acolo ramane. Nu poate iesi din masina fara voia ta, nu poate deschide geamul sa fumeze, sa arunce gunoaie pe strada sau sa adreseze cuvinte obscene fetelor imbracate provocator. Totusi, daca cineva te admira din partea stanga, va spune ca ai masina noua. Asta pentru ca cineva a fost foarte invidios pe ea, incat mi.a lovit.o bine de tot in parcare. Deci, proaspat vopsita pe jumatate. Si pentru momentele alea in care nu merge incalzirea in scaunul soferului de care vorbeam mai sus, pe partea stanga e chituita bine. Tinichigii mi.au spus ca acest chit e un fel de polistiren ce se pune pe blocuri pentru izolatie. Deci am rezolvat si partea cu frigul.

A fost adusa in 2014 din Germania de catre un domn tare dragut si prietenos, mare iubitor de Focusuri – avea o gramda in parcare. Imi place sa cred ca era un colectionar desavarsit – cu greu s.a despartit de ea, nu a vrut deloc sa negocieze la pret si pentru ca o iubea atat de mult, nu m.a lasat sa o conduc decat dupa ce i.am dat banii si mi.a aruncat cheile din taxiul ce demara in tromba. Sunt sigur ca avea lacrimi in ochi si de asta nu a privit inapoi.

Este fix genul de masina cu care sa te duci in concediu in Bulgaria. Odata ajuns acolo, ai un avantaj maxim: nu ti.o va fura nimeni nici daca o lasi cu usile descuiate si geamurile lasate. Deci o grija in minus. Iar daca o lasi intr.o parcare obscura la bloc, nici aurolacii nu vor sa doarma in ea, au si ei totusi mandria lor.

As mai scrie eu multe, dar nu mai am loc.

Daca nu o vand, macar o fac de ras!”

Acesta a fost cel mai tare anunt pe care l-am citit eu vreodata pe OLX. Utilizator: Claudiu Ionescu. I-as cumpara masina, daca n-as avea inca doua mai proaste, numai sa imi povesteasca despre ea.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la

Lasă un răspuns