“Cronicile

”Dacă nu te potolești, o să chem medicul, să te ducă în terapie. Alte calmante nu mai am
ce să-și fac, copilule, înțelegi? Vrei să te omor eu?”

S-a intamplat la Mehedinti, cu o zi inainte de vizita doamnei Dancila la spital. Totul trebuia sa fie curat, ordonat, hartia igienica trebuia sa fie la baie, sapunul lichid la locul lui, bolnavii curati, linistiti, in proces de vindecare. Niciun bolnav nu trebuie sa umble brambura pe culoar cu plosca si cu perfuziile, in timpul unei vizite oficiale.

In conditiie astea, o pacienta care se vaita e un focar de agitatie, e un element care perturba linistea spitalului. Doamne Fereste, madame Dancila ar fi vazut ca in spital sunt oameni care sufera!

Asiatenta: “Alte calmante nu mai am
ce să-și fac, copilule, înțelegi? Vrei să te omor eu?”

Imi amintesc ca am fost acum cativa ani la un spital din Austria. Imi vizitam un prieten. Un angajat al spitalului a coborat la cafeneaua de la parter si a vorbit timp de 15 minute cu familia si cu prietenii, la o cafea. Ne-a explicat ca ii facem rau bolnavului daca vrem sa il vizitam in afara orei permise si ca nu are rost sa insistam. Unii deja o faceau. Apoi a chemat o asistenta, ne-a prezentat-o si ne-a spus ca in fiecare si, in ora de vizita, ea va fi insotitorul nostru. Sotia celui internat a intrebat daca trebuie sa aducem ceva, medicamente, mancare, orice, iar asistenta a raspuns zambind: “Incercati, daca vreti sa fiti arestati.”

Glumea, dar nu prea. Cam asta este diferenta, intre “nu mai am calmante, vrei sa te omor? si “incearca sa aduci medicamente in spital, te arestam.”

Aici suntem. In rest, sa taca bolnavii, sa moara oamenii in saloane, dar in liniste. Crapati toti, dar in tacere, fara sa va plimbati pe culoare! Vine Elena Ceausescu Dancila in vizita.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la

2 Comentarii la “Asiatenta: “Alte calmante nu mai am! Vrei sa te omor eu?”

  1. Ady says:

    Asistenta: “Alte calmante nu mai am ce să-și fac, copilule, înțelegi? Vrei să te omor eu?”

    Eu am citit/înţeles altfel replica asistentei:”Nu am ce alte calmante să-ţi dau ca să fie sigure pentru tine, cu altele e posibil să mori.”
    Cred că sună ceva mai bine decât „taci din gură, că te omor”, pe care presupuneţi că le-ar fi rostit/ar fi vrut să le rostească asistenta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *