Ce ti-e scris in buletin…

El este Sentiment Brusli din Videle, vărul lu’ Romantic Ciac Noris din Calafat, mare fan a lu’ Tandreţe Van Dame.

In sfarsit, avem si o poza din tinerete a lui Mos Craciun!!!

E un buletin expirat. Dacă ar fi fost la zi, era:
Nume: MIREL RADOI JUCA BINE.
Prenume: ACUM ANTRENEAZĂ PROST.

Pentru ca nu si-a mai suportat numele, am auzit ca Mariano-Monamour si l-a schimbat de curand.
Acum il cheama Ionel Marinus Pour Toujours.

Nume: PASARICA.
Prenume: DICK.
Sex: NEDEFINIT.
Prezenţă neuroni in capul naşului: SPORADIC si ANEMICI.

Mama sa este Miss Otopeni, iar tatal sau era Mister Olimpia (barul din oras).
Naşul sau, cel care i-a dat numele, era doar un beţiv.

Superman din Hunedoara este cel care a luat in spate toate furnalele si cladirile fostului combinat si le-a dus in spatiu. Nici azi nu le-au fost gasite urmele.

 

Citeste si: Uite cine danseaza vazuta de un hater.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”