Pachetul Silviu Iliuta

De la o firma ci zece angajati, pornita intr-un apartament de bloc, la cea mai tare firma romaneasca (sau inceputa in Romania, mai exact) din toate timpurile.

 

Ziarul Financiar
„Visul pe care l-au avut mai multe generaţii de antreprenori din IT din România a devenit ieri realitate odată cu listarea UiPath, cel mai valoros pro­dus al industriei de IT din România, pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York – evenimentul fiind marcat de prezenţa la bursă a unei echipe conduse de cofondatorii Daniel Dines şi Marius Tîrcă. Dines a devenit primul român care a sunat clopoţelul bursei de la New York pentru a marca listarea propriei com­panii.
UiPath a anunţat că a vândut acţiuni din oferta sa publică iniţială (IPO) peste intervalul ţintă, adunând astfel de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Compania a vândut 23,89 mi­lioane de acţiuni la un preţ de 56 de dolari pe acţiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari, scrie Reuters. Analiştii estimau că UiPath va debuta pe piaţă la un preţ pe acţiune de peste 62-64 $, deci cu 10-14% peste cel la care s-au vândut acţiunile.”

Eu, daca as fi Iohannis, l-as suna de 15 ori pe zi pe Daniel Dines, fondatorul UiPath, compania de 33 de miliarde de dolari, si l-as implora sa vina macar o luna la guvern sa le tina niste cursuri ministrilor de la noi.
I-as da mesaje dimineata, noaptea, de pe Mess, de pe Whats App, chiar daca m-ar bloca pe primele 100 de numere si de conturi.

 

Citeste! OFERTA de primavara:

Pachetul Silviu Iliuta

 

 

 


“Cronicile

 

Lasă un răspuns