w5
Cum se foloseste cel mai tare ibric de inox din lume?
Simplu!
Deschizi aplicatia de fierbere, bagi un wallpaper cu niste apa, pui plicul pe ecran si gata ceaiul!

Avem si pate vegetarian, de vaca.

w4
Frate, asta e culmea reciclarii!
Arunci cartela la gunoi si se incarca cu 1o euro!
Baieti, pe tomberoane!

w3
Eu atat va spun:
Prietena mea a castigat si v-a dat deja in judecata!

Mda… O astept si pe aia: „FIRMA DE ORGANIZAT NUNTI-aici se termina tot.”

Ahaaaa! aici erau.
FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Fragment: „Nu am înţeles niciodată de ce când îi este rău unui om, cineva se oferă să îi aducă un ceai.
– Ce ai, frate?
– Cancer!
– Aaaa, stai liniştit că am un ceai de tei… vindecă tot!
Mai nou e un curent, ierburile tămăduitoate sunt peste tot: Mănâncă acum trei legături de pătrunjel pe zi şi scapi de ciroză!
– E de tei, sigur o să îţi facă bine, Silviu.
Să-mi bag picioarele, e din ăla bun, de TEI!!! Ăsta vindecă tot!
– Sunt convins, eu şi când am avut pneumonie, tot cu ceai mi-a trecut.
– Ai rămas glumeţ! Ca atunci când eram mică, îmi spune.
Se apropie de mine, cu halatul desfăcut. Toată căldura pielii sale radiază înspre mine. De sub halatul ei ies unde şi mirosuri, ca acelea care îi făceau pe Tom şi Jerry să plutească. În traducere, pentru cei care au sărit direct la desenele cu roboţi: „Boss, era bine rău androida, frate! Te vrăjea ca un Bakugan din ăla care scuipă energie!“.
E prea aproape!
Începe să îmi maseze mâna dreaptă, la încheietură. E bine.
Apoi, pentru că nu are o poziţie bună, se așază lângă mine, pe pat. E mai bine. Sper că profită de mine, măcar acum când sunt bolnav… ”
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la ;

*gasiti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune

PRIETENUL MEU, INSELATUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *