Nu-s vreun mare fan CTP, dar trebuie sa recunosc ca decizia asta a fost pe sufletul meu: nu mai face emisune cu Prelipceanu. 

Pentru cei care nu stiu cine e Prelipceanu: e persoana aia total stearsa, cu maxim trei intrebari la purtator pentru fiecare invitat, cea mai inteligenta fiind:

-Si? Domnule X, ce credeti despre…

Prelipceanu e persoana aceea care da din cap minute in sir, in timp ce vreun invitat mai vorbeste prin studio. Il vedeti, e exact ca un catelus din ala de plus de se lasa pe vremuri in spatele masinii, iar capul ii pendula de la mers.

Prelipceanu e baiatul ala care a invitat-o pe Firea in platou, dupa ce ea a distribuit mizeria despre Spitalul de Oncologie pentru copii, apoi i-a facut plecaciuni. Ma uitam la el si imi venea sa sparg televizorul de nervi. Arata ca un baiat ajuns jurnalist  pentru ca probabil n-a fost admis la scoala de subingineri. Practic, o lasa pe Firea sa abereze la greu, fara sa o combata, fara sa ii spuna ceva care sa o supere. O lasa sa isi faca o campanie electorala nesimtita dupa ce postase o mizerie.

Este treaba Digi ca il lasa pe Prelipceanu sa le fie purtator de imagine, dar e pacat. Au in televiziune oameni si colaboratori isteti care pot duce un dialog cu un invitat, care ii pot pune in dificultate si scoate informatii. Au in televiziune oameni care nu te adorm. Pentru ca eu, la Prelipceanu adorm cel mai bine. E mai bun decat cele 100 de oi.

-Si? Ce credeti despre asta, domnule Prelipceanu?

Imaginati-va acum ca dau din cap in urmatoarele 30 de minute, iar din cand in cand incrunt sprancenutele si deschid gura, dand impresia ca am ceva inteligent de spus. N-am. Dorm.

Lasă un răspuns