Voi va dati seama ca astia din Sectorul 1 aveau de toate? Drumurile sunt impecabile, curatenia exemplara, nicio cladire cu bulina rosie nu sta sa cada.
Va dati seama ca in Sectorul 1 e ca in Rai? Raiul pe Pamant, doar ca in loc sa te deplasezi cu aripile, iei tramvaiul. Si ce le lipsea locuitorilor din Sectorul 1? Ghiciti?
Poate ca voiau si ei cladiri reabilitate? Nieee!
Parcuri bine intretinute? Nieee!
Locuitorii din Sectorul 1 voiau o… REVISTA!
Una care sa ii informeze ceas de ceas:
-baaai, uite, si parcul asta asrata rau!
-oameni buni, inca Un bloc construit peste o casa. O sa cada, dar macar va prezentam asta la revista!
-oda primarului nostru. Un cetatean a scris pe o banca o poezie dedicate primarului. Din dragoste.
Si primaria merita o revista buna! Si scumpa! Dar buna! Costa mai mult decat si-ar permite orice oras din Elvetia, spre exemplu. Tineti-va bine: APRAOPE TREI MILIOANE DE EURO, in urmatorii ani. Pentru ca vor fi angajati ziaristi, fotografi, tot tacamul. Oamenii merg poe formula pe hartie, adica le trebuie si distributie. Ca de.. pentru online nu poti cere atatia bani.
„Buletinul informativ” se va numi cea mai scumpa publicatie din Europa, bugetul e apropbat, iar licitatia a fost demarata.
Nu vreau sa zic cu pacat, dar facem pariu ca licitatia asta e in viitor dosar DNA? Facem pariu ca participa verisorii prietenilor lu’ primaru’ si vecinii unui consilier bine infipt? Facm pariu ca peste ani o sa aflam unde se intorc banii astia?
Daca tot sunteti furati, macar sa stiti si voi pe ce.
Si, data viitoare cand cadeti intr-o groapa cu masina, sa exclamati:
„Da-o dracu’ de groapa, macar avem revista! Cat stam pe fundul ei, avem ce sa citim!”
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
Evident. Jegurile trebuie sa mai fure, nu au destul :))
Ma intreb citi oameni chiar stiu de bugetul alocat revistei. Sau de revista. Da’ de fapt ce ma mir, nici nu trebuie intrebati, s-a aprobat de citiva oameni, gata! Las’ ca se intimpla si la case mai mari, muuult mai mari ☝️. Si prostimea voteaza, chiar cere!! Si noi, ceilalti prosti, platim. Cu virf si indesat! Asa, cam o treime din salariu, o nimica toata. Si cel mai grav e ca nu ai cu cine sa te certi. Democratie, na ?.
Io am ajuns la concluzia ca nu mai avem scapare. Niciunde. Sintem prinsi in hora, o sa iesim cind o sa crapam. Ideea e sa jucam asa, mai usurel, pe virfuri, sa nu ne rupem vreun picior si sa nu transpiram prea mult. Ca daca iesim in evidenta iar nu-i bine ?