Nu vreau sa va spulber visul revolutionar indreptat impotriva CEC.
Ca omulet care am colaborat vreo 15 ani cu diverse agentii de publicitate din Romania va pot spune cu mana pe inima ca:
-nimic nu este cinstit in industria asta cand e vorba de conturi “grele”, adica orice tine de STAT.
-ca sa pui mana pe un astfel de cont, in esenta trebuie sa cunosti pe cineva bine infipt in partid, un smecher, sau pe cineva cu relatii sau pe cineva care stie pe cineva. CEC este un cont mare si nu se poate obtine altfel pe piata romaneasca, oricat de buna ar fi o agentie, iar Papaya e foarte buna.
-faptul ca un client de calibrul CEC a renuntat la colaborarea cu agentia inseamna un singur lucru. Smecherul a sunat si a zis:
-Ba, imi bag p…, io va dau CEC si voi imi injurati partidu’, ma? In loc sa lucrati ca v-am dat bani, voi dati liber la oameni pentru miting, ma? Hai sa vedem noi acum pentru cine mai lucrati voi!
Nu va imaginati ca e altfel. Nu e!
Asa ca eu ni-as tine banii la CEC. E ca si cum ai zice ca mergi pe autostrazi administrate de o regie PSD, e ca si cum ai spune ca te uiti la meciuri la Tvr. CEC e ca orice institutie care are legatura stransa cu statul roman. Pile, spagi, influenta. Nici mai buna, nici mai rea. Daca as avea bani la CEC, n-as avea nicio retinere sa ii pastrez acolo. NU I-as retrage din cauza unui scandal in care e implicata o agentie de publicitate, NU dupa ce am scrie mai sus. Noroc ca n-am. Prefer bancile private, din principiu.

In Advertising, ca Publicitate suna prost, asa sta treaba. Acolo e o Romanie mai mica, bazata pe pile, partid, traficanti de influenta si para-ndarat. Am prieteni la agentii mici, foarte buni, care se dau cu capul de pereti, scot din ei campanii geniale si tot nu pot pune mana pe un cont greu, pentru ca sunt cinstiti. Asta e un defect. Romania se va curata cand in fiecare domeniu un parte vor fi oameni care nu vor accepta compromisul, doar atunci. Razvratirile astea sunt de genul: am intrat in troaca, dar, vaaaaaai, m-au mancat porcii! Ce surprizaaaa!
Pentru prietenii mei scriu asta, stiu ca ei nu o pot face.

22
Greful rosu, renumit produs romanesc de la Intorsura Buzăului, colt cu Izmir.
Cat s-au chinuit turcii să e cucerească si nu au reusit…cu tot Baiazidu’ lor!
Si noi i-am invins in cateva minute, cu nea Nicu in fruntea ostirii!
Cum care Nicu? Cel care pune afisele la raionul de fructe.

22ss
Ar mai fi variante, să dăm frâu liber creativitatii:
Esti şukar şi ai Mercedes.
Asculti manele şi porti fes
Bagi o piesa de Salam
Ce scuipi cand arunci pe geam?

Nici nu  vreau sa stiu ce e berea cu lamaie…

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Fragment: „Nu am înţeles niciodată de ce când îi este rău unui om, cineva se oferă să îi aducă un ceai.
– Ce ai, frate?
– Cancer!
– Aaaa, stai liniştit că am un ceai de tei… vindecă tot!
Mai nou e un curent, ierburile tămăduitoate sunt peste tot: Mănâncă acum trei legături de pătrunjel pe zi şi scapi de ciroză!
– E de tei, sigur o să îţi facă bine, Silviu.
Să-mi bag picioarele, e din ăla bun, de TEI!!! Ăsta vindecă tot!
– Sunt convins, eu şi când am avut pneumonie, tot cu ceai mi-a trecut.
– Ai rămas glumeţ! Ca atunci când eram mică, îmi spune.
Se apropie de mine, cu halatul desfăcut. Toată căldura pielii sale radiază înspre mine. De sub halatul ei ies unde şi mirosuri, ca acelea care îi făceau pe Tom şi Jerry să plutească. În traducere, pentru cei care au sărit direct la desenele cu roboţi: „Boss, era bine rău androida, frate! Te vrăjea ca un Bakugan din ăla care scuipă energie!“.
E prea aproape!
Începe să îmi maseze mâna dreaptă, la încheietură. E bine.
Apoi, pentru că nu are o poziţie bună, se așază lângă mine, pe pat. E mai bine. Sper că profită de mine, măcar acum când sunt bolnav… ”
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la ;

*gasiti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune

Lasă un răspuns