Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

 

 

 

 

Te invat azi ce trebuie sa faci ca sa NU o dai in bara sa rada toata lumea de tine. Zece pasi simpli, usor de urmat. M-a ajutat cu sfaturi  Alexandra, specialista in machiaj.

1.  Dupa ce alegi o culoare de ruj, ai grija ce creion de contur folosesti! Daca tie iti place si un mov, sa zicem, pentru ruj, alege tot mov pentru contur. altfel o sa arati, Doamne Fereste, asa, ca o eroare genetica:

2. Daca totusi ai gresit in asa hal, nu iesi din casa! Se vor speria de tine pana si vecinii. Stai la televizor si uita-te la emisiunea sefului tau. Gadea.

 3.  Daca trebuie sa iesi neaparat din casa, ai grija sa fie noapte! Mergi la saorma, cu gluga pe fata, mergi undeva in camp, du-te in vizita la Rahova, dar nu la televiziune!

4. Daca ajungi asa la o televiziune, in drum spre platoul de filmare, opreste-te zece secunde in dreptul obiectului in care vezi imaginea unei doamne ciudate, imbracata intr-o draperie, o tanti care poseda doua perechi de buze. Obiectul in dreptul caruia trebuie sa te opresti se cheama oglinda.

5.  Incearca sa intri in dialog cu persoana din oglinda. Stiu ca e greu, ea nu prea dialogheaza, ci doar citeste ce i se da.

6.  Cea de dincolo este agramata si se va rasti la tine. De faza cu agramata n-o sa te prinzi, dar tonul ei o sa te enerveze.

7.  Peste doua ore, o sa va gaseasca cineva in fata oglinzii pe amandoua, urland una la alta si injurandu-va.

8.  In sfarsit, ajungi in platou. Te duce valetul tau, Fifor. Moderatorul te intreaba ceva. Trebuie sa taci. Doar taci si dai din cap. Asa o sa pari mult mai desteapta.

9.  Cand taci, da din cand in cand din cap si strange buzele. Intre timp salveaza poza asta pe telefon:

Asa iti vei reaminti ca rujul si conturul trebuie sa se potriveasca. Stiu ca deja ai uitat. 

10.  Daca mergi maine la birou si scrii, in limba ta, desigur, o hartie care incepe cu “demisia”… esti iertata de orice pacat. Poti sa dai cu ce contur vrei, sa crezi ca Budapesta e capitala Romaniei, sa dai din tine orice perla. Nimanui nu-i mai pasa. Doar du-te, pana nu faci datoria externa de zece ori mai mare, de ajung sa plateasca si romanii aia de peste 1000 de ani.

Spor la treaba!

Silviu Iliutacronicipebune

CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

Lasă un răspuns