O dobi… o femeie, unguroaica la origine, s-a gandit ea ca e bine sa faca un selfie cu ursul. Deplasata la Sovata, faptura l-a hranit cat a putut pe ursuletul Soni, mascota locului, apoi a vrut sa se traga in poza cu el.
Cand a ramas fara mancare, ursulica a inceput sa o zgarie pe faptura cu creier mai mic, in semn de: “Baaa, pai cate poze faci? Mai dai sit u ceva la baiatu’?”
Pitzi a intrat in transa, si-a dat ochii peste cap, a lesinat de trei ori si a inceput sa zbiere:
-Sariiiiiti, ma omoara ursul!
Nu stiu daca in timp ce lesina facea selfie si posta pe facebook, apoi numara like-urile. Posibil sa fi postat pe Instagram si sa fi numarat inimioare.
Cert e ca acum, conform legii, oamenii ar trebui sa omoare ursul pentru ca e periculos. Nu e nicio lege care sa inchida pitipoance la ospiciu pe motiv ca sunt nebune, de aceea ne razbunam pe urs.
Intrebarea care ramane e: daca pitipoanca facea un selfie cu un tren, ca s-au vazut atatea descreierate cu pletele in vant, la 3 cm. de locomotiva, ce faceam? Omoram trenul?
Bai, oameni buni, masurile pe care trebuie sa le luati de urgenta in Harghita sunt:
1. Interzis pitipoancelor cu telefoane in zona.
2. Orice pitzi care hraneste ursi este penalizata de facebook cu 200 de like-uri.
3. Daca o pitipoanca face selfie cu un urs si este mancata, sa i se salveze pozele din telefon in regim de urgenta.
4. Pozele sa fie donate altei pitipoance, care sa posteze cate una pe zi, in memoria tutei.
5. Lasati naibii ursul in pace! Sunt animale, au insticte, cer de mancare, e normal! Pitipoancele ar trebui inchise in rezervatie si impuscate cu neuroni din cand in cand.

Ce m-am enervat!
Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
aaa

 

Recente

1 Comentariu la “Daca imbecila facea selfie cu un tren, impuscati trenul?

  1. Dragos Radulescu says:

    O sa se gaseasca cineva sa comenteze ca ai zis ca dobitoaca e vorbitoare de maghiara la origini 🙂 Sa te vad cum o sa le explici ca asta ar fi fost dobitoaca in orice limba….:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *