#metoo-o campanie excelenta, in care femeile hartuite sexual si agresate isi pot spune povestea.
#metoo-imi place pentru ca le trece pe sub ochi si celor nepasatori cel putin o poveste de abuz. Am vazut ca am in lista de facebook fete care au inceput sa publice intamplari din viata lor, sa povesteasca despre cum, la un moment dat, au fost hartuite si abuzate.
#metoo-o campanie a feministelor adevarate. Orice barbat normal la cap va empatiza cu ele.


Reversul medaliei?
1. Orice femeie poate spune orice despre orice barbat. Daca are pica pe el, daca vrea sa ii faca rau, ea poate sa publice o postare mincinoasa. Si inainte de #metoo o putea face, dar  acum se va rostogoli de 100 de ori mai repede. Cine are capacitatea de a discerne ce e real si ce nu?
E adevarat, si femeile mint cateodata, ca si barbatii.
Asa ca, inainte de a distribui asa ceva, aveti putin discernamant, ganditi-va de doua ori. Povestea #metoo pe care o citesti poate fi reala sau nu.

2. Am indraznit sa spun ca o femeie care se culca cu seful sau pentru a face cariera nu este o victima. Ci face o alegere. Este o femeie care urmeaza calea usoara, prostitutia. Am indraznit sa spun ca o femeie care nu face cariera prin puterile ei, ci prin patul sefului, este o prostituata.
Au urmat mesaje de la trei fete. In esenta sunau cam asa: „Foarte bine face daca profita de barbati, isi fac si ele loc prin lumea asta cum pot. Bravo lor!” Fetele se declarau feministe convinse.
Personal cred ca ele nu au nimic de-a face cu feminismul, care este o miscare nobila. Cred ca cele care gandesc asa pur si simplu incurajeaza prostitutia. Eu, daca as fi o feminist m-as simti jignita pana in ultima celula de una care gandeste in acest mod. Eu, daca as fi o femeie care a facut cariera cu greu, invatand si muncind pe rupte, nu in patul sefului, m-as simti ofensata ca o astfel de fata confunda feminismul cu prostitutia. E la acelasi nivel intelectual cu un misogin. Sub al unui gibon. (demonstrat stiintific)
Ce vreau sa spun? E important pana unde mergem.
#metoo- e o campanie excelenta, care ne arata ca agresiunea sexuala e in fenomen mai raspandit decat credem noi, din bula noastra.

#metoo ne arata sunt barbati care  hartuiesc femei. (si invers)
Dar, daca cadem in extrema: „este bine ca aia de la Hollywood s-a culcat cu producatorul. Cum voiai sa obtina roluri?” este catastrofal.
Cred ca daca gasesti tot felul de scuze acestor femei care fac cariera din p… in p…, esti doar o femeie cu vocatie de matroana, NU o feminista. Doar o jignire la adresa feministelor adevarate.

Mai clar nu pot.

PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

De Silviu Iliutacronicipebune

Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.


Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

Lasă un răspuns