Home / Gradina internetului / De la bloc / De la bloc. (88)

De la bloc. (88)

aa

Anunt scris de Luigi Enrique, fost Ion Eric, emigrat vreo doua saptamani in Italia si Spania. „Capisco? Comprendo? Nu mai robare, ma, parabolica, mascaltzonilor!”

15181304_902274826539628_373734337531561087_n

2016 i.e.n. Inca nu se inventase scrierea in limba romana.

15232213_11918s08954243784_5562021744268736730_n Cine? Spuneti! Ca acum chiar ne-ati facut curiosi.

15327729_1194853633924712_1752793616_n

Incredibil! Nu mai poate fura omul linistit un ghiveci ca Big Brother il filmeaza!

S-a apucat Viorica Dancila sa puna anunturi pe la Guvern.

Mi se pare absolut revoltator! O femeie face cel putin cat zece barbati!

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
aaa

Check Also

Dragi parinti, va scriu de la Costinesti…

          Draga mama, draga tata, va scriu de la Costinesti.  In …

Lasă un răspuns