“Cronicile

 

Am terminat After Life, un serial pe care l-am tot ocolit cand imi aparea la sugestii, pentru ca dupa titlu si poza parea un SF de mana a saptea.
Ieri l-am inceput, iar acum am ochii rosii de somn si de la secretia lichida, incolora, sărata, alcalina, care umezește suprafața globilor.
Serialul, scris, produs si regizat de Ricky Gervais, este despre un barbat care si-a pierdut sotia (nu e spoiler, asa incepe) si care nu mai are nimic de pierdut. Cand depresiv, cand ironic, cand sinucigas, cand cinic, cand cu umor negru dement, cand dur, cand superficial. Ca-n viata, pe gustul meu.
Toata seria poate fi rezumata de replica: „nu mai sunt normal, dar imi amintesc cum ma purtam cand eram normal, iar acum incerc sa imit ce faceam atunci.”

In copilarie, aveam doi vecini batrani. Nu stiu de ce, dar in fiecare episod m-am gandit numai la ei. Distinsi, mereu la palton, el cu baston, ea cu palarie, de moda veche, coborati parca din alta lume, una boiereasca, in muncitorescul Titan. Sotii Ivanov se numeau, niciodata nu le-am stiut numele mic pentru ca nici nu era nevoie. Mereu erau impreuna, in fiecare zi, cand plecau cu Trabantul, cand mergeau la piata sau cand isi faceau plimbarea de seara. Si se plimbau mult, in fiecare seara, vara, iarna, pe ploaie, pe zapada. Erau oameni din aceia buni, care vorbeau cu copiii, ii lasau sa le dea cu mingea in geam si le dadeau bomboane.
Cand aveam eu vreo 14 ani, ea s-a stins. Dupa cateva zile, m-am intanit cu domnul Ivanov in scara blocului si l-am intrebat ce face, daca vrea sa se plimbe. Ma gandeam ca pot face cativa pasi cu el. Mi-a raspuns:
-Nu. Nu mi-a placut niciodata. Eu sunt genul ala care vrea sa stea seara pe balcon si sa bea un vin.
-Si atunci…
-Nu m-a lasat inima sa ii zic.
La o luna dupa, s-a stins si el.

After Life de Titan:
Ea avea vreo 70 de ani cand aveam eu 8. Era incaltata mereu cu niste pantofi colorati, rosii, gabeni,
cat mai tipatori, care contrastau mereu cu hainele elegante. Nu rochii, dar elegante. Si purta palarii, cred ca avea sute, printre care si cateva care mi se pareau caraghioase, din dantela. Mai tarziu mi-am dat seama ca nu ele erau caraghioase, ci bascuta aia albastra comunista, cu ciucurel pe crestet, pe care o aveau toti era caraghioasa. Si maiourile chinezesti cu care ieseau la table, si tricourile cat mai terne. Dar asta a fost mai tarziu.
El se sprijinea intr-un baston maro inchis si, din buzunarul pardesiului, scotea mereu bomboane.
Cand te intaneai cu ei in scara blocului, era ca si cum ti-ar fi pus Dumnezeu mana in cap. Sau ca si cum ti-ar fi dat partidul carne de porc sau banane. La vremea aia, era cam acelasi lucru. De cate ori le dadeam cu mingea in geam (stateau la etajul 1), de cate ori scapam o injuratura in preajma lor, batranul zambea si scotea o bomboana. Zicea ca asa trebuie facut cu copiii. Au de invatat,
nu are rost sa ii certi, nu poti avea de la ei asteptari ca de la adulti.
-Copiii inca nu s-au dezvoltat emotional, nu ii poti certa, Silviu! Sunteti mici, dar cresteti voi! Mai aveti poate 20 de ani sa tot faceti greseli pana cresteti mari! Ce vrei, cu menta sau cu fructe?
Si cand i-am aruncat din greseala o punga cu apa in cap, a facut acelasi gest.
Aveau un Trabant gri, cu schimbator ciudat, sus, langa volan. La Dacii si Skode nu aveam asa ceva. Numar cu sot. De cate ori porneau masina, lasau strada inecata in fum.
Intr-o duminica din aceea „cu sot”, au coborat la masina. El i-a deschis portiera. Jucam Frunza si m-am oprit sa ma uit la gestul ala. De fiecare data ma opream. Aveam impresia ca vad un print de 20 de ani, ajutandu-si iubita sa urce in caleasca, nu un batranel gata sa plece cu o darapanatura de Trabant.
Un vecin, genul de parvenit comunist, maiou cu burta si scobitoare – sef de sectie pe la o fabrica din asta in care se produceau pe stoc piese inutile care nu foloseau nimanui- l-a intrebat:
-De ce nu iti iei, bre, si matale o masina buna? Mergi cu cartonul asta care scoate fum, de atatia ani!
Aflasem de la el ca era singura masina pe care o putea conduce, pentru ca avea un handicap la o mana si il ajuta mult pozitia schimbatorului. Toti copiii asteptam curiosi continuarea dialogului.
Batranul a zambit si a spus:
-Doriti o bomboana?

Sotii Ivanov, ca tot am scris de ei mai devreme.

.

Oferta speciala de mai:
Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *