Doamna Firea pune zarzavat pe langa scoli. Dupa ce a rezolvat tot ce era de rezolvat in oras, au patruns-o ideile eco. Nimeni nu i-a spus pana acum ca in jurul scolilor sunt betoane. Pe care va trebui, logic, sa le sparga, pentru a putea cultiva leustean. Am informatii ca Pandele, dupa ce s-a cocotat pe catedra din curtea scolii, i-ar fi spus Gabitei ca ar merge niste patrunjel, in loc de terenul de sport.


Parerea mea e ca ar trebui ca aceste idei progresiste sa nu se opreasca aici. Iata o continuare logica, alte idei progresiste:
-Sa se sparga strazile de la Universitate si sa se puna pamant si pietris. In felul asta vom avea ulite si nu vom mai arunca bani pe asfaltare.
-Fiecare bucurestean sa fie obligat sa creasca un porc in balcon. Asta daca nu isi face piscina sau nu are deja gaini. In cazul in care are piscina, e obligat sa isi ia gaste.
-Pentru ca doamna sa se simta ca in copilarie, toate institutiile ce tin de Primaria Bucuresti vor avea toaleta in fundul curtii. Cu coceni, eco 100%.
-Se vor achizitiona 1000 de carute cu aer conditionat si Wi Fi. Conditionat de vreme si de trecerea pe sub balconul unei firme cu Wi Fi. Ce atatea autobuze?!
-Spitalele alea mari din Bucuresti vor fi inchise, iar in locul lor vor fi amplasate cateva dispensare.
Bune idei! Asta e progresul! Imi pare rau ca m-am indoit de Gabita.
Ma duc la scoala copiilor, azi cultivam marar.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.

Fragment din cartePatul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
aaa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *