„Domnule Iohannis, sunt un roman din Toronto.
Am facut un drum de 200 de km si am stat 6 ore in ploaie, cu copil dupa mine, numai ca sa va votez.
Si v-am votat.
Am urmarit zilele acestea cum un nene Senator , cu vocatie de circar, boceste si se unge cu mir ca la la solar numai ca sa nu fie dat pe mana Justitiei.
Iar celelalte piese de domino, colegii de partid, il apara de teama de a nu cadea.

M-am asteptat sa actionati prin parghiile legale. Sa cheltuiti cateva cuvinte din punguta cuvintelor foarte scumpe ale dumneavoastra pe o aparitie la televiziuni.
Nimic.
Romania e pe cale sa piarda tot ce a castigat in domeniul Justitiei. Va dati seama?
Ma scuzati, v-am trezit?

Aaaa, erati aici, pe facebook. Vad ca ati dat un share, ati mai pus un mesaj de ziua copilului si ati CONSTATAT ceva despre cazul Sova.
„Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucționa procesele din justiție, apelând la tertipuri procedurale. Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament și această majoritate.”

Ma iertati, domnule Presedinte, parca ati fi Ganditorul de la Hamangia. Sau un fel de filosof din varful muntelui, rupt complet de viata reala.
Imi si imaginez: imbracat in halat de casa, cu papucei de catifea, cu o mana pe mouse si cu alta la tampla, dumneavoastra postati un mesaj pe FACEBOOK.
CONSTATATI.
Am mai avut un Prim-Ministru care isi numara ouale. E drept, vremurile s-au schimbat.
Acum avem un Presedinte care isi numara LIKE-urile.

Nu v-am votat ca sa CONSTATATI, domnule Iohannis! Pentru asta am stat atatea ore in ploaie, pina a facut ala mic pe el?
Asta puteati face foarte bine si de la Sibiu.
Stateati frumos la Primarie, iar cand ajungeati seara acasa va puneati o halba de bere, deschideati facebook si CONSTATATI.
Mai dadeati un share, mai aruncati un like pe la prieteni, apoi CONSTATATI ce voiati.
Dar eu v-am votat Presedinte. Adica, as vrea sa FACETI lucruri. Sa MUNCITI.
Avem destui ganditori in tara asta, trebuie sa mai faca cineva si treaba.
V-AM VOTAT PE DUMNEAVOASTRA, NU PE TONY POPTĂMAŞ!

Daca nu va pot determina sa ACTIONATI, as vrea, totusi, sa va rog ceva:
Domnu’ Presedinte, PUTETI SA IMI DATI SI MIE UN LIKE?
Pun o poza cu un carnat adormit, cu o bere rasuflata si calda, cu o masina germana in garaj (intelegeti aluziile?) Pun o poza…cu ce vreti dumneavoastra.
Dar dati-mi si mie un LIKE acolo, ca sa ma laud la prieteni.
Daca tot v-am ales Presedinte degeaba, macar sa ma aleg si eu cu ceva!
Sa stiu ca n-am stat la coada la vot degeaba.”

Ion Berbelea, Toronto, iunie 2015

9 thoughts on “Domnule Iohannis, îmi daţi şi mie un like?

  1. Cristian says:

    In primul rand presedintele are rol reprezentativ si poate sa isi spuna o parere, dar nu e constitutional sa intervina in celelalte puteri. In al doilea rand daca ati culege stirile din mai multe surse ati fi aflat si faptul pentru fapte petrecute cu ani in urma si pentru care oricand si oricine poate fi trimis in fata unui judecator , judecat si achitat sau condamnat. Deocamdata nu se vrea decat arestare preventiva. Ce sa mai previna? Daca era trimis in judecata , acum poate era lamurita problema.

    • Silviu Iliuta says:

      Ne trebuie 3 surse ca sa ne dam seama ca a atipit putin? Dar parlamentarii Pdl si Pnl care au lipsit nemotivat de la vot? Pe. Wed, Jun 3, 2015 Iohannis nu l-a teleportat nimeni la Cotroceni, a fost sustinut de ei. Daca se trezeste cred ca macar un telefon le poate da si sa ii puna sa mearga naiba la munca cand se voteaza asa ceva. Ce zici? Atata lucru putea face?

  2. Ion sapun says:

    Nene din Toronto, daca ai plecat de acasa .stai linistit acolo si lasa presedintele in pace pentru ca este chiar un om cu picioarele pe pamant.El isi vede de atributiunile lui , isi respecta angajamentul dat, daca vrei sa faci tamtamuri discuta cu cei din parlament sa mearga la srviciu si sa voteze legi de care avem nevoie. Ei isi voteaza pensii nesimtite, iar noi oamenii de rand avem pensii de mizerie.

  3. frumusica si desteapta says:

    Numai fraierii puteau sa stea la coada o zi intreaga ca sa il puna in fruntea Romaniei pe alt fraier. Ma scuzati, e numai opinia mea personala. Nu mi-a venit sa cred ce aratau pe toate canalele de stiri…o sumedenie de romanasi patrioti, depasind numeric statisticile oficiale privind numarul romanilor din diaspora…stand la coada sa VOTEZE!!!! Nici pe bani nu as fi facut asta, sa ma umilesc si sa fac circ in fata Europei. Nu ne-am dezmintit nici la data votului, tot o natie de salbatici am ramas, cu instinct de turma turbata. Acum asteptati „tot la coada” sa va dea Iohannis LIKE…

Lasă un răspuns