Dragi romani, va scriu din anul 2036…

Sunt Marius, am putin peste 40 de ani, cu 22 peste 60, traiesc tot in Romania si o duc foarte bine. Eu si cei 1,5 milioane de romani care au mai ramas. Mai suntem noi, patriotii, cei care n-au vrut sa plecam pentru ca ne iubim tara sau nu ne permite sanatatea sa iesim din ea.
Acum, in 2036, tratamentele medicale se fac dupa cele mai inalte standarde. Avem spitale bine utilate si medici pregatiti. Doua. Doua spitale mai avem si vreo 30 de medici. Au vrut si ei sa plece din tara prin 2026, dupa al patrulea mandat PSD, dar sunt batrani si netransportabili.
Salariile sunt uriase in 2036, spre deosebire de ale voastre, din 2017. Un roman ca mine, care munceste la stat, a ajuns sa castige chiar si 9000 de ron. Stiu, ti se pare uimitor, da! In sfarsit, promisiunile doamnei Olguta au fost respectate! Mai ales ca luna asta, cu 9000 de ron, am putut sa cumpar chiar si 5 paini. Am un serviciu bun, nu ma plang. Inainte, cand lucram la multinationala, castigam putin mai bine. De vreo 1000 de ori mai bine, dar era stres mare. Uneori trebuia sa si muncesc.
Dupa Marea Nationalizare din 2026 toate multinationalele s-au desfiintat, iar banii au intrat toti la noi, la romanii verzi. De ce sa ne exploateze strainii, ha? Le-au confiscat tot: cladiri, conturi, birouri. Totul e acum al statului roman. Se pot vizita fostele sedii, au fost transformate in muzee. E putin riscant totusi, ca sunt sobolani si paianjeni, dar copiii mai merg in vizita.

PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebune ACEST ARTICOL NU POATE FI PRELUAT DECAT IN LIMITA A 300 DE CARACTERE, CU CITAREA SURSEI.

Despre copii: scolile sunt acum la cele mai inalte standarde. Avem manuale pentru orice, nu ca voi, in 2017! Manual pentru cum duci copilul la scoala, penru cum il lasi in clasa, pentru cum trebuie sa manance corect felia de paine in recreatia mare. De cand e domnul Pop ministru, nu mai facem nimic la intamplare, ca pe vremuri, iar toti copiii din Romania sunt fericiti! Toti trei, ca atatia mai sunt. Frati. Au chemare in Franta si pleaca saptamana viitoare si ei. Dar Guvernul ne-a asigurat ca scolile nu vor ramane parasite, ci vor fi si ele transformate in muzee.
Partidele s-au desfiintat, in sfarsit, in 2024. O adunatura de incapabili care nu facea decat sa puna bete in roate PSD. In semn de solidaritate, pentru ca romanii au cerut „desfiintarea partidelor corupte”, s-a desfiintat si PSD. Apoi s-a reinfiintat sub numele: „Partidul Iubit.” Cu aceiasi oameni. Dar doar cu doi trandafiri in logo. Altceva!

Mindruta ar comenta cu noi pe facebook, dar nu mai avem acces la net de prin 2028. Era plin de porcarii si de elemente dusmanoase, cum zice tovarasul Nelu. Care e bine, sanatos.
Seara ne distram, uitandu-ne la televizor.  La noi in oras, punem toti bani si platim curentul pentru un televizor, amplasat acasa la niste prieteni. Macar nu trebuie sa mai dam banii pe baterii pentru telecomanda, avand un singur canal. Domnul Gadea apare si injura imperialistii americani si, din cand in cand, mai are cate un invitat din Coreea de Nord. Aproape ca le-am invatat limba.
Transportul s-a rezolvat, nu mai e aglomeratia din 2017, haosul ala cumplit. Tarom  nu mai exista, ca oamenii fug din tara pe jos, CFR e la fier vechi, ca ne manca zilele. Benzina nu mai mai au multi oameni, ci doar vreo 100 000. Deci e liber pe strazi. Imi amintesc cand eram mai tanar, prin 2020. Atunci am mirosit ultima data o picatura de benzina. Am bagat-o intr-o clepsidra si i-am pus un snur. A fost cadoul de nunta pentru sotia mea, in loc de verigheta. Am fi fost si acum fericiti, daca ea nu ar fi fugit in Bulgaria, in 2030.
Industria merge si ea bine in Romania, de cand au plecat strainii de la multinationale, care ne sugeau sangel. Cele 4 fabrici de paine au peste 100 de angajati, iar presedintele Liviu ne-a promis ca, daca totul va merge bine, la anu’ vor mai angaja doi oameni. Daca vor mai fi doi oameni care sa poata munci, pentru ca avem peste 1 400 000 de pensionari.
O sa intrebati: totusi, ce fac ceilalti 100 000 de romani in 2032? Ca nu ne iese socoteala pana la 1 500 000. Va asigur ca fac bine! O duc exceptional si nu ar pleca din tara lor pentru nimic in lume! Au masini de lux, au case imense, mananca chiar si 5 mese pe zi, iar mai mult de jumatate si-au luat avioane personale. Sunt niste romani fericiti! Toti inscrisi in Partidul Iubit si fac parte din Guvern si Parlament.
Prostilor!

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori.

Toate trei volumele aici: http://bookzone.ro/produs/pachet-cronici-3volume

Sau „Cronicile unui barbat 3-Iarta-ma, am fost… ” aici: https://www.cronicipebune.ro/prelansare-cronicile-unui-barbat-vol-3/


Fragment din carte: :


Verișoara Lenuța scrie de dragoste și amor. Fiorul ei liric i-a impresionat pe toți din sat, de la învățătoare până la profesoarele de toate limbile pe care le-a avut vreodată. Iar talentul ei la narațiune a generat aplauze la toate competițiile naționale la care a participat. Îmi amintesc că, odată, mă aflam pe o scenă din București.
Aveam vreo 10 ani, când o doamnă cu ochelari a spus în microfon, extrem de pătrunsă, cu lacrimi în ochi și pe nas: – Fără Ileana B., poezia contemporană nu ar exista!
Îmi amintesc bine momentul, pentru că imediat am întrebat-o pe mama:
– Cine e Ileana B.? Și ce înseamnă „contemporan”?
Ileana B. e Lenuța. Numele din naștere semăna mai mult a diminutiv, decât a pseudonim demn de talentul ei. Lenuța, o fată cu trăsături frumoase, ca mai toți din neam, cu puțin peste 100 de kilograme de materie bine repartizată, a fost invitată de onoare la Botez. Drept mulțumire, a trimis câte o scrisoare fiecărui om prezent la eveniment:
„Când mireasma iubirii și a duminicii plutește în frumosul București în culori de pastel, când se îngemânează anotimpurile, eliberând în eter o feerie de culori și sentimente, când noaptea părăsește ce e lumesc, iar zorile dau viață, când zorii nașterii a doua ființe minunate s-au ivit, am purces toți la Taina Sfântă a Botezului. Chinurile părăsirii acestei lumi, desprinderea de matcă și de familie e cel mai dureros lucru.”- Ileana B.
Acum, poate nu sunteți familiarizați cu limbajul geniilor și aș risca o traducere: „Duminică, imediat ce am intrat în curtea bisericii, ne-a izbit un miros puternic de flori și de tămâie. În jurul sicriului așezat pe un fel de roabă mai mare, două femei plângeau un mort. De aici și „desprinderea de matcă”, revelată de Ileana B. Celelalte rude stăteau cu capetele plecate, își dădeau coate, se uitau la ceas și fumau pe ascuns. În spatele curții, un bețiv ardea o grămadă de bălegar. De aici și „mireasma iubirii”.”
Scrisoarea, copiată de mâna ei de 60-70 de ori, continua așa (traducerea, în paranteză): „Taina Sfântă a Botezului a fost o încercare neașteptată, deopotrivă pentru cei neinițiați și pentru cei cunoscători. Uneori, cele mai grele răspunsuri vin de unde te aștepți mai puțin.” (Preotul era beat mangă. Rudele mele au început să îl înjure și au vrut să plece. Am rămas pentru că unchiul a spus că „și bețivii e oameni buni.”)
.”

 

 

 

 

25 thoughts on “Dragi romani, va scriu din anul 2036…

  1. Daniel says:

    In anul ala o sa-ti dai seama ca postarea asta este a unui spalat pe creier si limitat la „psd”=rau! Si ai sa intelegi ca nu doar ei ci toti au fost la fel, toate partidele. Iar oamenii au fost la un partid sau altul..ptr ca pt ei a contat titul si banii, nu ideologia! Si din acesti oameni fara ideologii, este prosteste sa vorbim despre psd!!! Toti au fost la fel dupa 89, si implicit toate partidele la fel, nu doar psd!
    Sper sa te trezesti!

    • Silviu Iliuta says:

      Sper din suflet sa ai dreptate. Cel putin din cat am inteles si e scris in romaneste.
      Frate, fa ceva cu Gramatica aia, INAINTE de a comenta oriunde! E jale!
      „Este proteste
      Pentru ei a contat titul?”
      In ce limba sunt astea???

      • Sebi says:

        Mister, in afară de „pt” și „ptr” gramatica lui chiar e corectă. Scrie „este prostește” (de la prost) iar mai jos „a contat titul” se vede că e greșeală de typo. Nu mai încerca să vezi părți negative în comentariul cuiva care are o poziție relativ împotriva ta. La fel ar putea oricine să se ia de faptul că nu folosești diacritice.
        Cat despre articol, e interesanta perspectiva ta. Cu puțin noroc totuși, se mai schimba generațiile, mai vin câteva ture de oameni care pot vota sau pot schimba ceva și sperăm că chiar o să o facă.

          • Florin says:

            Eu zic ca te legi mult prea mult de simple greseli. Mereu exista cineva undeva pe un forum care sa comenteze legat de gramatica, chiar daca a inteles foarte bine ceea ce vroia respectivul sa zica.

            Apoi nu stiu ce telefon folosesti tu, dar la mine tocmai telefonul introduce diacritice cand scriu.

            In fine … problema tarii e alta decat micile greseli gramaticale.

            De ce sa simpatizam cu o problema grava cand ne putem lega de gramatica unei persoane care are ceva de spus!

  2. DEVORATTOR says:

    Un articol distopic simpatic, dar in mod clar tendentios! Nici eu nu sunt de acord cu mare parte din politica PSD, dar, hai sa fim sinceri, domnule Iliuta: chiar sunteti convins ca astia care vor sa rastoarne guvernul PSD si sa-i ia locul sunt mai putin corupti? Chiar credeti ca vor servi interesele tarii? Chier credeti ca SRI, DNA, PNL si USR sunt patrioti? In cazul asta, sunteti cel putin naiv!…

    p.s: Batalia se da intre doua mafii: PSD, o mafie nationala si SRI+DNA+PNL+USR+OBG-uri+o parte din presa, supusi unei mafii americane. Asa ca…din partea mea pot sa se lupte cat vor pt ca sunt la fel de mizerabili!

  3. Alex says:

    DEZBINARE, asta se vrea. Sa nu mai tinem unii la altii. Daca am fi uniti nu ar avea ce sa ne faca, asa dezbinati, pot sa-i cumpere pe unii, pe putin, sa-i vinda pe altii, tot pe noi. Cineva inca incearca, promoveaza si dezimformeaza. Afara este mai bine, iarba este mai verde pe partea cealalta a drumului. Da doamne mintea Romanului de pe urma si doar dupa ce iesim si pe afara si vedem ca noroiu-i mare si acolo, ca altii lucreaza ca ,afara, sa arate ,bine, abea apoi o sa intelegem, si mai greu este sa si facem ceva, dar macar sa intelegem Cum incearca unii sa ne vinda si sa ne cumpere. Hai, Noroc.

      • Bogdan says:

        domnu Alex, te rog eu, termina cu „afara e noroiu mare”. Cand pleci din tara sa te duci la sapa in alta tara va fi intr-adevar mare noroiul. Mai ales daca lasi un roman sa te conduca si acolo.

        Singurii care se intorc in tara sunt cei care au plecat afara la munca de jos ca sa stranga bani sa-si un BMW SH cu care sa se dea mare in sat.

        Nu mai pune eticheta pe occident ca nu l-ai incercat. Crede-ma, aici este intr-adevar iarba mai verde.

  4. Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 91)

  5. Lucia says:

    Dupa mineriada, mi-am dat seama ca sunt naiva sa cred ca in Romania se poate schimba ceva. Au format multe partide colorate frumos, dar in ele sunt doar comunisti mai vechi sau mai noi. Biserica este plina de securisti. Serviciile speciale de inteligenta s-au vopsit si ele dar sunt aceleasi. Politia e mai rau decat militia inainte. Invatamantul praf, medicina praf, drumurile praf, CFR e de rasul lumii. Am plecat si recunosc ca afara nu e raiul pe pamant, dar exista vointa politica sa se faca ceva. Esti tratat bine de functionari, de medici, de profesori, exista transport in comun bine puse la punct si comod. exista protectia consumatorului reala, etc. SI brucan vorbea ceva de 20 de ani?? Poate 200…

  6. Anna says:

    Am 47 de ani si tare mult mi-aș dori ca în 2036 adică atunci când o sa fiu la pensie? Romania sa fie așa cum mi-o imaginez acum.Un lucru interesant nu? Imaginati-va o țară frumoasă și bogată fara PSD și alți politruci …..cu oameni frumoși și onești cu copii frumoși că acolo sus in univers este cineva care ne vede și ne aude și ne simte……gândiți frumos cu inima și cu sufletul ….

  7. Pingback: "Dragi români, vă scriu din anul 2036…"

  8. Pingback: Dragi români, vă scriu din anul 2036… | Mădălina lu' Cafanu

  9. Pingback: „Dragi români, vă scriu din anul 2036…” | RNL.ro

  10. Pingback: „Dragi români, vă scriu din anul 2036…” – Stiri si Noutati – informatii de ultima ora

  11. Pingback: "Dragi români, vă scriu din anul 2036…" | StirileRNL.com - Stiri si divertisment online!

  12. Pingback: „Dragi români, vă scriu din anul 2036…” – Extra News

Dă-i un răspuns lui Daniel Anulează răspunsul