Din presa de azi:

„Elena Udrea a ieşit din închisoare şi va fi cercetată în arest la domiciliu. 
Elena Udrea a venit la declaraţii cu un look extrem de neglijent, nicidecum elegantă şi scoasă ca din cutie aşa cum ne obişnuia în trecut. Cu părul aproape ciufulit şi cu rădăcinile crescute, Elena Udrea este de nerecunoscut. În trecut era o doamnă stilată, iar acum ar putea să fie confundată foarte uşor cu o femeie comună.”

ianinted

Jurnalul Elenei Udrea

Ziua 1
Azi am vrut să renovez celula.
Nu am vopsea, dar am scos tot rozul de pe mine şi l-am lipit pe pereţi: rochia, bluzele, brăţările şi unghiile false.
Dacă lipesc şi cartoanele de la cutiile de pantofi, mai decorez două celule.

Ziua 2
Femeile din inchisoare sunt rele şi bârfitoare: Gheorghe Ştefan, Voiculescu, Cocoş, Vanghelie…
Chiar sunt singurul bărbat de aici?

Ziua 8
Poţi pune cătuşe adevărului, dar nu poţi pune cătuşe Elenei Udrea!” Sau cum naiba era?!
De trei zile mă chinui să învăţ asta, trebuie să o declar mâine în faţa presei.

Ziua 9
Mă schimb. De când nu mai am cremele de piele, încep să nu mă mai recunosc în oglindă.
Dacă nu îmi vedeam cerceii, nici nu ştiam că sunt eu!

Ziua 15
Azi a intrat în celulă mea roz un gardian. A ieşit strigând: „Am orbiiiiit!”
Încă mai am efectul asta asupra bărbaţilor!

Ziua 18
M-am hotărât: o să scriu o carte despre preşedinţii Norvegiei, Spaniei şi Angliei.

Ziua 20
Azi mi s-a terminat şi şamponul meu cu balsam, luat de la Paris.
O să mă spăl cu săpun de casă, mi-a dat Geta, colega mea de celulă.
E atât de atentă cu mine!

Ziua 22
Doamne, ce mă mănanca nasul!

Ziua 24
De când folosesc săpun de casă, părul meu e ciudat.
Azi am chemat-o pe o gardiană cu o greblă şi m-a pieptănat.

Ziua 27
Azi primesc vizită conjugală: vine Traian!
Sunt atât de fericită şi zglobie! Îmi vine să dau o poşetă cadou!!
M-am răzgândit.

Ziua 28
Traian a fost ieri în camera conjugală şi a plecat repede. A zis că nu mă recunoaşte.
Doamne, îmi vine să plâng!!!!
Lui Traian începe să îi scadă vederea!

Ziua 35
Am gustat din slăninuţă de la Ponta: nu e rea.
I-am dat şi Getei.
M-a bătut.

Ziua 44
O femeie mă privea azi din oglindă. Avea cercei ca ai mei si vreo 10-15 kilograme in plus.
Îmi era atât de milă de ea, părea atât de bătrână!
I-am dat un măr.

Ziua 48
Cine dracu’ mă priveşte în oglindă aia în fiecare dimineaţă?
O să cer măsuri să se depisteze cine e baba aia!

Ziua 53
Azi vine Traian. Sper că şi-a schimbat ochelarii şi o să mă recunoască.

Ziua 54
Îl iubesc!
Dar nu înţeleg de ce nu se uită la mine când stăm împreună. Ieri l-am simţit aşa…distant.
Făceam dragoste şi el se uită în tavan.

Ziua 56
M-am întânit cu Vanghelie la toaletă.
Unii vindeau ţigări şi telefoane, iar el le lua 20 la sută comision.
Apoi mi-a citit cartea lui de o pagină. Se cheamă: „Toate lucrurile cinstite care leam făcut în o vieaţa”

Ziua 59
Niciun semn de la Traian. Am plâns şi m-am dus în celulă la Vanghelie să plângem împreună. A fost foarte bun cu mine şi m-a îmbrăţişat.
La sfârşit mi-a cerut 10 lei.

Ziua 62
Geta m-a bătut iar. A zis că nu mai sunt ca în prima zi.
Mie mi se pare că arăt exact la fel.

Ziua 64
Mi s-a terminat şi vopseaua de păr.
Nu ştiam că, de fapt, eu sunt brunetă!!!!!!!!
O să dau cu nişte bronz pe păr, să mă recunoască lumea.

Ziua 65
M-am mutat la Târgşor.
O să îmi fie dor de Geta!
La plecare m-a bătut iar, apoi am plâns şi i-am lăsat o geantă.
Era de la Traian, sigur e falsă.

Ziua 72
Uite-mă, Traiane, sunt în faţă ta.
Ia-mă în partid! Ia-mă în Parlament! Ia-mă pe stradă! Ia-mă unde vrei tu!
Ia spune-mi sincer, m-am schimbat mult???

trtr

 

2 Comentarii la “Elena Udrea a ieşit din închisoare

  1. Pingback: Sora lui Mihai Morar, fundul lui Robbie Williams şi sex-appeal-ul lui Messi. - Cronica Carcotasilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *