• Domnule Soros, am vazut prin presa ca tot felul de pesedisti o numesc “sorosista” pe tradaroarea Ecaterina Andronescu, zisa si Cati  (aveti mai jos scrisoarea ei adresara membrilor PSD).
    Domnule Soros, vreau sa va spun din start ca nu sunt de acord! Am fost la Mitingul pentru Rosia Montana, am fost la toate mitingurile din 2012 pana azi, la unele chiar si cu Bella, cateaua mea. Am strigat acolo tot ce a trebuit, am luat 50 de lei de participare umana si 30 de catel. Cu papagalul am venit gratis. Si acum? Se trezeste una de la astia ca vrea sa ia bani? Eu cu Ecaterina Andronescu NU impart banii, sa fie clar!
    Daca se trezeste maine Dragnea ca vrea sa vina si el in piata ca sa primeasca 50 de lei, ce faceti? Ne lasati pe noi, vechii sorosisti, ca sa ii platiti pe astia noi?

Stiti ceva? Daca ii luati pe toti din PSD, va iert. Sa ramana Dragnea ultimul, sa stinga lumina. Aduc si bani de acasa.

SCRISOARE DESCHISĂ
S.O.S. PSD

”Urgența și dramatismul acestor zile fierbinți de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca țară și ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor și ca cetățean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toți colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toți cei care odată au ocupat asemenea poziții în PSD și la Președintele actual al PSD domnul Liviu Dragnea „să nu dăm foc” țării și PSD-ului.

Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD și în țară nu este în regulă, s-a mers și s-a ajuns totuși prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situații critice.
Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate și să dăm vina pe alții.

 

Noi am fost votați să guvernăm, nu să ne plângem și să dăm vina pe alții, avem obligația față de țară și față de toți membrii PSD să fim un partid responsabil și să nu îi dezamăgito. Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.

Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru.

Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă.

În acest moment dăm motive și ocazii gratuite opoziției și adversarilor noștri politici să ne atace și, ce este și mai dureros, dăm motive solide poporului să se alieze cu adversarii noștri politici și să se ridice împotriva noastră.

Este momentul să ne trezim și să luăm în serios responsabilitatea majoră pe care ne-a încredințat-o poporul: SĂ GUVERNĂM ȚARA. Dar, pentru a atinge acest obiectiv, noi cei din PSD trebuie să facem urgent două lucruri:

1. Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru și un guvern PSD de super profesioniști și să guvernăm țara, iar partidul are suficienți specialiști pentru un asemenea guvern.
2. Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum.

Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României.

Dragi colegi PSD-iști de bună credință, bine intenționați, responsabili și iubitori de țară și de neam, ACUM este momentul testului nostru de maturitate!

Avem obligația și datoria să lăsăm copiilor și copiilor copiilor noștri o țară frumoasă, prosperă, sigură, democratică și puternică.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Cu toată prețuirea,

Ecaterina Andronescu

Multumesc anticipat! Silviu Iliuta.

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

 

 

Lasă un răspuns