Home / (Pro)stirea zilei / Firea nu o lasa pe Halep sa isi prezinte trofeul in centru, ci pe scarile Stadionului National.

Firea nu o lasa pe Halep sa isi prezinte trofeul in centru, ci pe scarile Stadionului National.

Cu o scarba netarmu(r)ita si prea putina dragoste va anunt ca Gabriela Firea nu a autorizat o adunare a oamenilor bucurosi sa o felicite Simonei Halep sa se desfasoare in centru, poate chiar in Piata Victoriei. Miting pentru Halep, daca vreti.
-Daca ne anunta mai din timp, putea sa arate trofeul in Piata Victoriei.
Asa ca doamna Firea a autorizat intanirea Simonei cu fanii ei pe treptele Stadionului National. Atentie: pe TREPTELE Stadionului National, nu inauntru!
Vreau sa ii spun, plin de sila, doamnei Firea:
-meciurile de tenis sunt, ca in orice sport, meciuri cu final neasteptat. Cum ar veni, Simona nu avea cum sa stie ca va castiga. Va spun asta pentru ca se pare ca nu intelegeti pe deplin fenomenul. Tenisul e sportul ala la care castiga unul dintre cei doi, se plimba mingea peste un fileu si se numara: 15, 30, 40.
-daca era un miting PSD, va mobilizati, doamna? Cumparati toata Piata Victoriei pe persoana fizica, ambalati vreo 500 de autocare, inchiriati toate luminile si scenele de la toate televiziunile din Bucuresti si organizati in 24 de ore o mare si jenanta inmormantare a demnitatii nationale?
-Aici, cand i-ati dat un premiu ca sa va folositi de imaginea fetei, era buna? Atunci se putea organiza ceva in 24 de ore?

Plin de sila si fara respect, Silviu Iliuta

Citeste si: Viorica a vrut sa aprinda lanterna, dar a fost sabotata de agentul chinez WRONG PIN.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

 

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
aaa

 

 

 

Check Also

Carmen Dan a gasit un discurs in priza.

Doamna Carmen a gasit un discurs in priza si l-a postat. Sigur nu este scris …

Lasă un răspuns