Home / Filme, emisiuni, artisti / Emisiuni cronice / Gadea si „hanbalul”.

Gadea si „hanbalul”.

Zece intrebari pe care Mihai Gadea, specialist in „hanbal”, a uitat sa le puna fetelor de la CSM Bucuresti:

1. Antrenorului: „Si, hanbalul este sportul ala cu mingea ovala?”

2. Fernandei Da Silva: „Cum se spune in limba voastra braziliana „Jos Basescu?”

3. Mayssei Pessoa, cea care si-a declarat orientarea homosexuala: „Mereu mi-au placut fetele care se iubesc intre ele. Aveti si filme? Putem face o demonstratie?”

4. Lui Kim Rasmussen: „Esti din Danemarca? E din Nord? E diferita de Suedia?”

5. „Te-ai lovit la genunchi? Stiai ca si Mircea Badea are genunchi? Poate ca ar trebui sa schimbati numarul de telefon.Semanati mult.”

6. Maseurului: „Tu faci parte din primul 11?”

7. „Cand adversarii au atins mingea cu mana, nu au fluierat hent. Credeti ca v-au furat?”

8. Handbalistelor:  „De cate ori pe zi a trebuit sa il pupati in fund pe antrenor, ca sa ajungeti campioane europene?”

9. Handbalistelor: „De ce nu ati iesit campioane si cand era Basescu presedinte?”

10. Medicului: „Felicitari pentru tactica exceptionala! La urmatorul meci le veti da si crose fetelor?”

gadh
de Silviu Iliuta

De Silviu Iliutacronicipebune

Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

rddw

Check Also

Liniste! Gandeste Codrin.

Liniste, gandeste Codrin! Extrase din gandurile sale. “Oare avea dreptate Descartes cand studia natura existentei …

Lasă un răspuns