de Silviu Iliuta

Opa!
grig
Declaratia completa a lui Grigore Lese pentru Active News:
„Eu m-am dus la o înregistrare cu Taxi, crezând că este vorba despre spiritualitate și nicio clipă nu am știut că este un clip împotriva construcției Catedralei. Eu îmi vad de muzica mea, eu am fost botezat într-o biserică de lemn, am aceste date, din familie.Nu am nimic împotriva construcției Catedralei. Eu am crezut că este un clip despre biserici, despre lemn, despre credință. Am zis că dacă vin atâția artiști, atunci vin și eu. Lui Dumnezeu îi place lemnul, atât am zis. Hristos a fost răstignit pe lemn, trunchiul de Templu a fost la început pe lemn, bisericile din Maramureș sunt în patrimoniul UNESCO, glasul meu vine de-acolo, am zis să particip. N-am niciun contract cu ei, a fost vorba de o simplă filmare. Nici nu i-am văzut pe toți care urmau să participe și apoi a început povestea asta. Eu nu am probleme cu Catedrala, cu construcția Catedralei, nu am ce căuta într-o poveste din asta. O să cer să mă scoată afară din videoclip. Am vorbit cu producătorul și o să cer să mă scoată afară din clip, nu am contract cu ei și o să o rezolv foarte simplu. Nu vreau să intru în povești de genul acesta, într-o lume învrăjmășită cum e în ziua de azi…Eu cred că s-a mai întâmplat și cu alții chestia asta, că n-au înțeles despre ce a fost vorba( în clip -n.n.)”.

Acum,  iata si punctul de vedere al trupei Taxi:
taxi3
taxi1

taxi2
Nu as mai comenta nimic.
Desi, daca mai urmeaza un abandon, numele piesei ar trebui schimbat in „Despre ipocrizie”. Sau ceva de genul.

PS: Doar un lucru va mai spun. Am vaga senzatie ca nici Banica nu prea iubeste spatiile mici de lemn.
Mai degraba pe cele mari, de caramida. Proprietate personala:
bani

*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune

de Silviu Iliuta

DACA NU TE DOR OCHII DE LA CITIT:

carte buna

4 thoughts on “Grigore Lese nu mai iubeste lemnul si spatiile mici.

  1. Pingback: Grigore Lese nu mai iubeste lemnul si spatiile mici. - Agenda Primarului

  2. Dan C says:

    …hm….dupa parerea mea…nu se mai scrisese nimic de multa vreme despre Grigore Lese….si cum cunoscatorii stiu ca ii place scandalul….pot sa-si dea seama ca in sfarsit a gasit o samanta de de discordie…sa se mai simta si el un pic important inainte de sumbra intrare in anonimat…

  3. Gabriel says:

    Dumnezeu „nu locuieşte în temple făcute de mâini omenesti” (Faptele Apostolilor17:24) Citat: „Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhovnicească” Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru cap 2 versetul 5

Lasă un răspuns