Si cand toata lumea credea ca in moda nu se mai poate inventa nimic, un creator anonim dintr-o bucatarie a revolutionat tot: rochia din frunza de vita de vie!
Avantajele unei astfel de rochite sunt uimitoare! Pentru femei:
1. Daca porti asa ceva, toti barbatii vor spune ca esti gospodina. Chiar daca o arzi toata ziua prin LOFT si nu ai gatit in viata ta o felie de paine cu unt, ei vor fi inselati de aspectul apetisant.
In loc de clasicul: „hai la mine sa vedem cat de tare e patul!” vor spune „hai sa te prezint mamei mele!”
Te vei marita la a doua sau a treia purtare.
2. Daca ai un iubit mancau, pofticios, care baga in el ca spartul inainte de a trece la treaba, este foarte important sa porti rochia direct pe piele. Altfel va ramane cu materialul textil in gura. Daca un mancau se apuca sa haleasca aceasta rochie, nu se lasa pana nu rade tot.
Tot ce trebuie sa faci e sa versi putin iaurt pe ea inainte.

Daca esti barbat:
Cand vezi o asemenea femeie stii clar ca ea e aleasa! Sarmaluta ta in foaie de vit de vie, viitoarea ta nevasta gospodina!
Totusi, ai mare grija la fetele in rochii-carnaciori spiralati! Apar de 1 Mai si iti pot strica casnicia.

De Silviu Iliutacronicipebune

Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

rddw

poza: facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *