de Silviu Iliuta

Din presa (Stirile Pro tv):
„Un tren care a plecat duminica seara din Cluj a reusit sa ajunga la Constanta dupa 22 de ore, in loc de 12. Calatorii se plang ca au stat intr-o caldura naucitoare, fara apa sau mancare si fara sa primeasca vreo explicatie.”

„Draga CFR, imi permit sa iti spun asa pentru ca te simt foarte apropiat mie.
Atat de apropiat, incat o bancheta de-a ta e practic parte din mine acum. De, la 55 de grade se pare ca „pielea” banchetei tale se face una cu pielea mea. Prostia mea, ca mi-am luat pantaloni scurti!
Oricum, draga CFR, vreau sa iti multumesc.
Cand am luat trenul de la Cluj eram un copil rasfatat, plin de vicii si cu caracter slab.
Povestea e superba:
Mi-am cunoscut sotia la cateva statii dupa ce am plecat din Cluj. Era tanara. Si eu la fel.
Era pe culoar, statea intinsa si respira greu cu fata in pamant. Initial am crezut ca s-a impiedicat, dar ea lesinase.
Erau mai multe fete lesinate pe acolo, chiar si barbati. Dar eu am ales-o pe cea cu fusta mai scurta si cu ceva sanse de supravietuire.
I-am dat apa si am fost salvatorul sau. A horcait de cateva ori si a revenit la viata.
Ce poveste de dragoste fascinanta! Acum, suntem aproape de Constanta si ne iubim ca in prima zi. Spalam rufe impreuna, mancam de prin gentile calatorilor care nu mai misca si iesim impreuna pe geam ca sa ne arunce oamenii bautura. Noaptea facem asta, ca ziua nu ne putem misca de cald. Abia asteptam sa ne cunoastem si in afara trenului, sa ne incepem viata ca si cuplu. Asta…daca o sa ajungem vreodata in Constanta.

Intr-o zi, draga CFR, o sa reusim! O sa ajungem macar 3-4 din 1000!
Cand treceam pe langa Bucuresti s-a nascut primul nostru copil, intr-un vagon liber, la 62 de grade. Multumim ca nu dai drumul la aer conditionat, ca ai grija de noi sa nu racim.
Pana vom ajunge, ala mic va fi deja de scoala. Acum, sotia mea, caci am gasit un preot la clasa intai care ne-a cununat, e insarcinata in 6 luni. Sper sa il nastem pe uscat, nu pe sine. Deocamdata stam intr-un vagon la clasa a doua, dar speram ca, daca tot vine si al doilea copil, sa ne mutam la vagonul restaurant. Am facut deja cerere la seful trenului. Oricum e pustiu pe acolo.
Draga CFR, mi-am gasit fericirea datorita tie. M-am lasat si de fumat. Am ramas fara tigari acum cateva luni.
Am invatat sa rabd si de sete, de foame. Ca proviziile de la bufet s-au terminat prin luna aprile sau mai.
Si trebuie sa stii sa rabzi de sete si de foame! E un antrenament bun pentru casnicie.
Acum, pot supravietui in Desertul Sahara doar cu nisip si aer. Si cu o palarie de controlor CFR, pe care sa o rod incetisor, incetisor.
Multumesc CFR, sa ne traiasca asta micu’ si as vrea sa ne fii nas!”

Un calator, in mor*ii mamei voastre de ***** si de ****.

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

Cronicile unui barbat de Silviu Iliuta

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. 
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.