Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

352
Ce „jigodi”! Le-ai dat”bloc”?? Dacă sunt jigodie, timp 5 minute, primesc si eu? Mă multumesc si cu o casă!
Dacă faci asta, o să suport sa văd si cum treci pe stradă.
O singură rugăminte am: să nu te pună naiba să deschizi gura! Dacă vorbesti precum scrii, las naiba tot si o  iau  la goană!

353

Băi, băiatule, faptul că tu ai o iubită vie, fie ea si la distantă, mă sochează!
Dacă mă gândesc mai bine, m-ar şoca şi dacă ai avea o iubita imaginară!
In ce limba vă intelegeti, frate?!

354
DA! DA! DA! Te vrem ACUM!
Trebuie să fii nebun să nu itţi placă asa ceva!
Din ce ai făcut rochia: faţă de masă? Fototapet? Sau ai reciclat poleială de la ciocolată?

10730885_909569432439775_2759532188724947251_n
Toate sunt pregătite! Toate pică, frate! Sunt terminate după privirea ta de tăuras Ferdinand.
Singura diferenţă dintre voi e că el are IQ-ul puuuţin mai mare.

Practic, ea e regina momdiala a  filosofiei.

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.  Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele


“Cronicile


Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

Fragment:

– Bunica… a murit bunica! Azi-dimineaţă…
Unchiul se ridică în picioare şi se închină.
– Bunica?! Haoleeeu! A murit bunica?
Totuşi, i-a luat puţin să îşi dea seama pe ce lume este. Mă aşteptam ca această discuţie să dureze cel puţin două ore. Treizeci de ani de alcoolism omoară neuronii pe capete!
Unchiul meu e acum ca un copil mai mare. Aseară, înainte de înmormântare, tata l-a prins în camera de veghe, zisă şi bucătăria, unde era depusă bunica. Stătea lângă coșciug şi o ruga să îi facă de mâncare.
– Săraca Buni! ţipă unchiul şi ridică un pahar de ţuică. Să bem pentru morţi!
Şi toarnă pe covor un sfert de picătură.
– Morţii cu morţii şi noi cu noi! Nu risipim băutura! Lăutari avem?
– Tată, noi sigur suntem rude cu ăsta? mă întreabă Mini Silviu.
– Tată, noi sigur suntem rude cu ăsta? îl întreb şi eu pe tata.
Sunt multe momente când am şi eu îndoieli.
Pe drumul spre casă, Amelia mi-a spus că „totuşi o iubea pe bunica, aşa nebună cum era“, iar Mini Amelia:
– Am fost întotdeauna invidioasă pe fetele care îmi povesteau despre bunicile lor care le ţineau pe genunchi, le spuneau poveşti şi le dădeau sfaturi. Bunica mea mi-a dat numai râie.
– Şi mâncare, a completat Amy. Dacă nu era ea, aveam cu cinci kilograme mai puţin.
Şi am râs toţi. Dacă bunica avea o calitate, aia era: ne îndopa pe toţi ca pe porci.”
.”

Lasă un răspuns