Home / (Pro)stirea zilei / Mare e gradina facebook! (Ep. 166)

Mare e gradina facebook! (Ep. 166)

De Silviu Iliutacronicipebune

16788283_1450756314944936_298154758_n

Sigur ca da. Incepand din prima luna de sarcina, puteti acumula cate un copil pe luna, astfel incat la final sa nasteti noua. Cum credeti ca fac cei cu multi frati? Sau, daca vreti ca diferenta de varsta intre copii sa fie mai mare, ii mai tineti acolo cativa ani. Pana intra la scoala.

16522634_1336949869684921_1338197952_n

Ma gandeam eu ca intr-o zi cineva o sa se prinda si de treaba asta!

deeeeee

Aveam o banuiala ca Adrian Minune e copilul lui…

16700199_826190484188829_219238799_n

Victor, intre 30 si 50 de ani, virgin. Si nu ne miram.

De Silviu Iliutacronicipebune

16788283_1450756314944936_298154758_n

Tie o sa iti ia zece minute sa cunosti un baiat, vreo doua zile sa aveti un copil, o ora cununia, si cam 150 de ani sa inveti limba.

16649031_690869431083150_3921665994380745113_n

Nuti, specialista in bolboroseli la tample si in treaba cu harciogu' jucaus.

Citeste si: Povestea psihopatului bataus si a tarancutei epilate. “50 Shades Darker”

Citeste si: Bate-ti iubita de Valentine’s Day!

"Toate titlurile bune au fost date", de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
"Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg…."
n-1

Check Also

De la bloc. (31)

De Silviu Iliuta–cronicipebune Asa arata un om hotarat! Primim doar fete, 90-60-90. Se accepta si …

One comment

  1. Nu-mi vine sa cred… Oamenii ăștia chiar exista?

Lasă un răspuns