Pana si Mircea Badea vorbeste urat de tine, Veorico! Oameni rai… Cine o sa urmeze? Gadea?
FACEBOOK: Silviu Iliuta
Eu as vrea sa raman blocat in lift 24 de ore cu tine, Viorico. Nu imi imaginez comedie mai tare. Mi-as lua floricele si as rade pana mi-ar iesi pe nas, cu muci. Noaptea aia alba cand am facut maraton de filme cu Mr. Bean ar fi frectie la picior de lemn.
Tatal meu, cand te aude vorbind, isi ia un pahar cu vin, stinge lumina in camera ca sa fie singur cu televizorul si din cand in cand face: he, hehe! Cand ai dat-o pe aia cu “exercitiu de imagine” a scapat vinul pe covor.
Mama e deja mare fan, Veorico, a zis ca imi tricoteaza un pulover pe care sa scrie: “orice om ii este frica, parlamental, hehe, exercitiu de imagine, imunoglobina.” Pe spate va avea chipul tau, alaturi de Papa, cu textul: cumperi seminte proaspete?
La etajul 2, in bloc, sunt niste doamne care faceau un club de lectura: Eminescu, Cosbuc, mai citeau si din straini. Plictisitoooor! Acum se strang in fiecare marti si urmaresc discursurile tale, la proiector, mare, pe perete. Am vrut sa ii spun uneia, cand am intalnit-o la lift, ce perle ai mai spus, Veorico, dar si-a pus mainile la ureche si a inceput sa urle:
-Nuuu, nu imi strica surpriza! Vreau sa auzim toate marti, la clubul de comedie!
Accepta soarta, Veorico: ESTI CEL MAI TARE COMIC ROMAN IN VIATA! AR TREBUI SA JOCI IN FLME, LA REVISTA, SA CONTINUI SERIA B.D. ASTIA DOAR SA TE LASE PE SCENA SAU IN FATA CAMEREI SI SA TE FILMEZE. ATAT! ESTI NATURALA.
Tara asta, Veorico, ar fi, fara tine, o tara plictisitoare si… guvernata prost. Asa e o tara guvernata prost, dar macar e vesela.
Facebook fara tine ar fi doar un loc cu foarte multi agramati, cu glumite rasuflate si cu pisici. Acum e la fel, Veorico, numai ca toti agramatii de pe facebook par acum geniali pe langa tine. I-ai rupt! Le-ai dat clasa.
Revenind, Veorico, eu cumpar floricele. As vrea sa stiu unde si cu ce lift mergi zilele astea, poate ne nimerim amandoi. La cum merg lucrurile in tara asta, nu trebuie sa il stric eu intentionat, se rezolva de la sine. Fa un om fericit! Fa un exercitiu de „imagine”: eu si cu tine in lift, eu cu floricele. Doar trebuie sa vorbesti. Despre orice. Atat. Uit si eu de rate, de primari care nu asfalteaza strazi, de hoti.
Orice om ii este drag sa rada, Veorico!
Te bagi?
Ma gasesti pe FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
