Nu ma uit la emisiuni despre economie.
Cred ca nu pot scapa de ideea preconceputa ca, orice ar spune cifrele, hotii pot fura atat de mult incat cifrele ajung sa nu mai conteze.

Totusi, la Guran ma pot uita din cand in cand.
De ce?
Pentru ca ia in calcul si hotii cand explica ce se intampla in economie.
Pentru ca nu ii place atat de mult sa se auda vorbind, incat sa se piarda in termeni macro si microeconomici.
Pentru ca nu are un discurs filosofico-silogistico-monetar pentru maxim 10 oameni…si aia Doctori in Economie.
Si pentru Monica Tatoiu, care e Doctor in orice.

Si…imi place de el pentru ca are tupeul sa ii zica sefului sau ca e idiot.
Nu incercati asta la birou !

Revenim.
Ieri, Guran i-a zis lui Stelian Tanase:
„Stelian Tănase nu face decât ce au făcut şi cei dinaintea domniei sale şi anume: domne, să crească taxa, să ne şteargă datoriile. Stelian Tănase nu înţelege că la fel cum până acum nu a crescut taxa şi nu se vor şterge datoriile, un preşedinte al Televiziunii publice nu se poate declara surprins de faptul că anul viitor este Campionatul European de Fotbal. La fel cum anul trecut am fost foarte surprinşi că a fost Campionatul Mondial de Fotbal. Nu cu 500 de milioane, cu un miliard de euro dacă era, vreţi să vă spun că tot în halul ăsta era televiziunea română? De ce? Pentru că aşa se administrează banii la stat“.
In traducere libera:
” Domnu’ bariton Tanase, sunteti varza! Un manager la fel de prost ca si cei de dinainte. Nu aveti bani pentru ca Tvr sa difuzeze Campionatul European, si acum mergeti cu mila la Guvern. Matale, domnu’ Tanase, oricati bani ai avea, ii papi pe toti! Pentru ca hardughia asta, Tvr, e o gaura neagra care inghite tot. Iar matale esti capitanul unei nave spatiale pe care o conduci mandru prin gauroaia aia neagra. Capisci?
Nu bani iti trebuie, ci creier! Iti trebuie mai putin nepoti angajati, poate o cladire mai mica, niste economii, un plan bun, mai putine pile la angajare, si, in mare, UN MANAGER!
Unul destept, nu un nene habarnist ca tine numit pe criterii politice.”

Eu, unul, sunt mandru de Guran. Omul are oua. Cel putin doua.
Si, pentru ca tot in cheama Moise, stie sa desparta apele: de o parte riscul de a fi dat afara, iar de cealalta curajul de a spune ce gandeste.
O sa va povestesc pe scurt, din experienta personala, cum se lucreaza la Tvr si cum se lucreaza intr-o televiziune privata.
Mi se pare important, eu asa am ajuns sa inteleg cum se duc pe pustii banii Tvr.

Producatorul, sa ii zicem Vasile, trebuie sa editeze  o reclama  pentru un film, un promo.
Intr-o televiziune privata se intampla asa:
1.Vasile, cu manuta lui, acceseaza o colectie de muzici si alege ce ii trebuie de acolo.
2.Tot Vasile editeaza promo.
3. Dupa cateva ore, in functie de indemanarea, starea de spirit, creativitatea, numarul de tigari fumate si de tipul lor, Vasile preda reclama.

In TVR se intampla asa:
1.Vasile are nevoie de o muzica pentru coloana sonora a reclamei sale. Merge la Nea’ Costel.
Nea’ Costel este paznicul magaziei de muzica a Tvr care cuprinde: zece lazi cu casete din anii 60-70, 300 kg benzi de magnetofon si niste cd-uri cu muzica.
Niste colectii care erau foarte in voga acum 45 de ani.

2. Vasile ii explica lui Nea Costel cam de ce are el nevoie.
Nea Costel, Stapanul Muzicii, il asculta atent, apoi ii explica ce important este rolul celui care alege muzica pentru o reclama. Este un proces minutios, de care Vasile nu este foarte constient.
Vasile e cam superficial, in opinia lui.
L-ar ajuta cu placere, stie exact ce colectie ii trebuie!
Doar ca este pauza de masa.

3. Vasile bea o cafea, cat timp Nea Costel isi ia cei doi ucenici, un nepot si fiul unui prieten, si merge la cantina Tvr.
Apoi, Nea Costel trece pe la biroul Sindicatului, unde au bagat pui la reducere. Isi ia puii, joaca o scurta partida de biliard si se intoarce la Marea Magazie de Muzica.
Ii urmatoarele doua minute ii inmaneaza lui Vasile niste cd-uri, prin care Vasile trebuie sa isi caute singur muzica.

4. In urmatoarele 20 de minute, Vasile semneaza un proces verbal de predare-primire cd-uri.

5.Nea Costel, pleaca cu procesul verbal la sefa lui, Sefa Stapanului Muzicii.
Apoi revine cu procesul semnat.
Se uita in ochii lui Vasile si ii zice: „Sa stii ca daca scoti cd-urile din Tvr e infractiune! Le-ai luat pe semnatura!”

6. Vasile a obtinut prima victorie! Are in mana 15 cd-uri prin care trebuie sa isi caute muzica. Acum ii trebuie caseta cu filmul.

7. Vasile bate la poarta Videotecii.
Aici, mii de cutii de pelicula amestecate cu casete de toate felurile.
Stapanele Regatului Videotecii sunt sase doamne. Trei de peste 50 de ani si trei rude mai tinerele.
Ghinion!
Filmul pe care Vasile il cauta nu este acolo, tocmai l-a luat traducatoarea si a plecat in Turn.
Doamnele il cearta pe Vasile ca a intarziat o jumatate de ora! De aia a plecat filmul!
Neserios Vasila asta!

8. Vasile o suna pe doamna traducatoare.
Procesul de traducere este unul indelungat si cere minutiozitate, asa i se explica lui Vasile.
In cele din urma, dupa ce isi ia o papara telefonica de 10 minute, el intelege si constientizeaza ca nu va avea caseta cu filmul in ziua aceea.

9. Vasile pleaca acasa.

10. A doua zi, Vasile vine, plin de speranta, la Tvr.
Dupa pranz, pune mana pe caseta cu filmul si merge la montaj.

11.La montaj, Vasile afla ca a intarziat si trebuie sa se reprogrameze.
Editorul ii explica: „Montajul este un proces minutios si presupune punctualitate, mai Vasile!”
Vasile e prost! Si nu e punctual!
Vasile e un dobitoc.
Se reprogrameaza pentru a doua zi dimineata.

12.Vasile comite o ilegalitate. Scoate cd-urile pe poarta Tvr. Inima ii bate tare, picioarele ii tremura, dar reuseste.
Ajuns acasa, scoate cd-urile si le asculta.
Este o mare victorie, castiga mult timp pentru ca nu mai sta sa le asculte la montaj.
Bea chiar si o bere in cinstea sa.
Vasile e fericit! A facut o ilegalitate, dar e pentru binele natiunii. Se simte ca marii eroi care au actionat in ilegalitate.
Un cd e zgariat! Pulsul lui Vasile o ia razna.

………

20. A patra zi, Vasile termina reclama!
A iesit chiar bine, avand in vedere ca a prins o pauza de masa a editorului si momentul cand la sindicat au bagat malai la reducere.
Este cam mandru de el.
Doar ca filmul a intrat deja pe post si reclama este inutila.
Nu mai are cand sa se difuzeze.

Tin sa mentionez, pentru acuratete, ca am exagerat putin si nu am respectat pe deplin adevarul.
La punctul 3, nea Costel nu si-a cumparat pui de la biroul Sindicatului.
Era piept de curcan.

Inchei tot cu un citat din Moise Guran:
„Nu 500 de milioane, ci un miliard de euro dacă ar avea in plus Tvr, vreţi să vă spun că tot în halul ăsta era televiziunea română?! De ce? Pentru că aşa se administrează banii la stat“.

 

14 thoughts on “Moise Guran şi-a făcut de cacao şeful la televizor.

  1. Valive says:

    Frumos!!! Acum hai sa iti zic si eu cum se administreaza banii intr-o scoala: se ia unul contabil, se adauga un secretar delegat cu sindicatul, se calculeaza orele de norma ale fiecaruia si anumite persoane (vreo jumatate din colectivul de profesori netitulari) devin salariate la plata cu ora incepand cu 1 Decembrie (se plateste 80 la suta din salariu, calculat si impozitat), desi ele semnasera pentru plata la norma. Banii, destul de multi, ajung in buzunarul propriu si personal pentru decontarea cinei festive a zilei onomastice/de nastere a doamnei domnului inspector de specialitate. Undeva la vreo 7000 de ronicei, asa.

  2. Pingback: Din tradiţiile românilor - îmbulzeala la biserica - Cronica Carcotasilor

  3. Cotlet Vasile Viorel says:

    modul scriiturii are parca acel stil de povestire a tipului care nu apartine gastii dar stie multe si fumeaza tigari mai bune ca ale noastre si nu intra-n combinatii din astea , sa nu fiu inteles anapoda inclusiv de tine ca fiind aparatorul celor ce-si respecta programul sau elibereaza casete, cd-uri fara semnatura , nu maestre nu cred ca rolul „chibitului” ( cainelui de paza al ….) este sa arate neregula este mai mult cred eu si cred a fi pagubos acest nivel eu iti propun nivelul doi sau cine stie poate trei dar nici eventual sa fluture usor ironic sau vreun stil comic neintalnit pentru a da frau liber rasului in hohote, ca uite-asa ne mai „calmam”, n-am lucrat in tvr am prieteni ce lucreaza nici n-am de gand , nu sunt scriitor de aceea ( am scris din armata cateva scrisori parintilor ) iti voi spune un secret pe jumatate ca doar esti scriitor ( sa zic pamfletist ? nu …ne jucam cu cuvintele „draguta”) si stii sa cauti si-n gunoaie presupunem ,nu ? , te invit sa cauti in locuri speciale de aceasta data dar nu inainte de ati spune secretul, valabil si pentru nenitu” Guran (nu ca nenea Guran nu ar avea dreptate , dar nu se face asa , adica daca domnia sa face tot felul de aprecieri „intelepte” – sa nu uitam ca suntem la tv(r)si tot este dansu atat de sigur pe ceea ce spune atunci sa faca aprecieri dar mi-as permite sa-i recomand mai cu retinere mai intelepte ) ca urmare te invit , pe viitor cand te mai loveste scriitura si te pregatesti tu asa sa spui adevaruri nerelevate pentru fiecare adevar negativ adus in fata opiniei publice sau individuale ai obligatia sa prezinti cinci aprecieri in cadrul aceleiasi situatii- este regula – sa stii daca tii neaparat sa fii un scriitor constient de misiunea pe care ti-ai ales-o in rest ce sa-ti spun cu ce te-ai deosebi tu drag nefericit „editorialist” de tanti udrea ,de cocos sau hrebenciuc pentru si scrisul este o arma de trebuie sa te faci constient si sa nu tragi cu ea ca-ti vine asa……cat despre locul unde gasesti toate aceste reguli intr-o data viitoare cu conditia sa devii un scriitor umil si corect cu reguli nu numai invatate ci aplicate in rest sa fii sanatos

    • Silviu Iliuta says:

      Scriitor? Da de unde, un biet mazgalitor…Pfoiai, te rog eu mult, domnul Dan Diaconescu, mai pune si dumneata niste puncte din loc in loc. Imi este imposibil sa te urmaresc asa.
      Sar peste lipsa unei cratime, acolo deduc singur care e treaba, dar in rest…nu te inteleg. Si as vrea. Am nevoie de traducator.

  4. Ali Baba says:

    No, vad ca toata lumea nu face altceva decat sa arunce cu noroi si sa acuze. Asta este impresia care s-a creat cu buna stiinta, treptat, diabolic chiar, de catre mass-media, in special trusturi private, politicieni, chiar angajati ai telexiziunii publice sau colaboratori, fata de televiziunea publica. Aceasta campanie de denigrare si in egala masura de „capusare” (ca tot s-a folosit acest termen peste tot in ultima vreme) a televiziunii publice are un singur scop: distrugerea acestei institutii. Cum? Pai simplu, uite asa s-a facut: – s-au aruncat tot felul de minciuni, lucruri neadevarate, s-au pus in functii de conducere , POLITIC, tot felul de securisti, neaveniti, oameni care nu aveau nici o treaba cu televiziunea sau cu ceea ce presupune o functie de conducere intr-o astfel de institutie, care nu au facut altceva decat sa fure pentru partide si pentru campaniile lor electorale, sa deturneze fonduri in asa fel incat sa nu mai vina nimeni sa-i traga la raspundere pentru ce au facut. Sunt multe de spus, dar toata lumea se lamenteaza ca in televiziunea publica nu se munceste, ca sunt multi angajati , ca nu se fac productii de calitate, ca se dau prea multi bani pe taxa tv. Ce nu spune nimeni este ca toate tarila dezvoltate spre care tindem si noi au televiziuni publice, ca toate televiziunile publice occidentale sunt cele mai dotate si mai dezvoltate fata de cele private, ca au mai multe canale nationale si regionale, ca acele televiziuni au zeci de mii de angajati si ca taxa tv acolo e de zeci sau sute de ori mai mare ca la noi. Da, intr-adevar, si eu vreau o televiziune publica puternica, cu manageri de calitate in functiile de conducere, nu cu indivizi obscuri, instalati politic in functie, atat ei cat si sleatha lor de trepadusi care le gireaza si le-au girat de-a lungul vremii incompetenta si furturile, cu angajati atati cati trebuie (a nu se intelege ca sunt prea multi acum, nu am spus asta, poate ca e nevoie de mai multi), cu taxa atat cat e nevoie sa fie pentru a putea sustine acest serviciu public care are in primul rand nevoie de retehnologizare (inca se mai lucreaza in 4:3 asa ca ce sa mai vorbim de HD?) si mai presus de toate vreau ca cei ce au adus aceasta institutie in starea asta sa dea socoteala pentru ce au facut si sa se recupereze prejudiciul creat. Oare se va intampla vreodata asta?

Lasă un răspuns