Ma simt ca la scoala, cand fraierul clasei iesea la tabla si, la orice materie il adsculta profu’, el el vorbea despre daci.
-Care-s punctele cardinale, Petrescu?
-Dacii erau un popor liber. Conducatorul dacilor era Decebal, care s-a impotrivit romanilor…
Asa este si doamna Vasilica. Despre orice e intrebata, pensii, salarii, spitale, ea raspunde cu:
-Programul de Guvernare, este scris in el… Conducatorul nostrum este Liviu Dragnea, dusmanii sunt din Opozitie si ne impotrivim care echipa mea si-a dat semaa ca ne vrea raul…
Si credeam ca e rau sa avem un premier care nu e in stare sa raspunda la intrebari simple. M-am inselat. ERA BINE!
Acum, doamna Vasilica a trecut la etapa urmatoare. Pieptanata, cu haine noi pe ea, doamna Vasilica a trecut la stadiul in care chiar incearca sa raspunda din capul dumneai la intrebari.
-Doamna Dancila, avem imunoglobina?
-Conform Programului de Guvernare, dacii erau un popor liber si echipa mea studiaza problema dacilor, dar va asigur ca vom lua cele mai bune masuri pentru ca dacii sa fie prosperi….
-Doaman Dancila, dacii nu mai sunt…
-Echipa mea va studia disparitia lor si va vom comunica deciziile…
Ieri a mai comis o duda, cat casa de mare.
Si nu mai pot sa rad, asa cum radeam de elevul Petrescu. Mi-e rusine ca acest agent de marketing al PSD nu are nici macar o minima calitate: sa vorbeasca, in pana mea, in limba romana! De cate ori deschide gura doamna Dancila, bag degetele in urechi sau schimb repede programul. Am ajuns sa iau copiii de langa televizor, ca nu cumva sa invete ceva in limba romana de la doamna Dancila.
Daomna Dancila, receptie, mistretul: nici nu mai conteaza ca sunteti de la pesede si ca, de obicei, imi place sa ma amuz de cat de agramati sunteti. Acum doar simt o jena ingrozitoare ca tara in care traiesc este reprezentata de dumneavoastra. Daca citit acest mesaj, va rog, incercati sa apareti cat mai rar la televizor si sa deschideti gura cat mai putin.
Daca trebuie sa deschida gura, va rog, ma adresez celor de la PSD, nu o mai lasati sa vorbeasca liber!!! Faceti orice credeti ca e necesar. Nici sa citeasca de pe foaie nu e in stare! NU MERGE! Asa cum i-ati dat o freza noua, niste haine noi, puneti-i o casca, exact ca la emisiunile tv, puneti-i un microfon in ureche si angajati un om coerent care sa ii sufle tot. Sigur se gaseste prin tot PSD-ul ala un om care sa stie sa vorbeasca in limba noastra. Daca nu exista, mituiti unul de la PNL.
Va implor, nu o mai lasati sa se faca de ras in halul asta, pentru ca nu se face de ras numai ea, ne face si pe noi, romanii. E jenant! Un premier agramat, pe langa care Vanghelie pare chiar un om coerent, e cel mai prost lucru pentru romani. Lasati-o doar sa memoreze zece propozitii standard pe care sa le repete orice ar fi intrebata.
O vor intreba de agricultura? Sa raspunda ca face Revolutia Digitala!
O vor intreba despre salarii? Sa raspunda ca dacii erau un popor liber.
Restul intrebarilor? Raspunsul in casca.
Mi-e ingrozitor de rusine. Eu nu vreau sa fiu reprezentat de Petrescu, doamna. El era fraierul clasei, agramatul scolii, a repetat cativa ani si a ajuns fraierul satului in care s-a mutat. Dar dumneavoastra ati ajuns PREMIER, DOAMNA!. E TRIST RAU, ZAU!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.
