Primit de la Alegria si publicat:
„Prima zi după ce ai fost părăsită.
E mișto să scrii un articol despre asta dacă îl inventezi. Dacă e pe bune e greu. Greu, greu, greu, greu și încă două rânduri de „greu”. Nu știu cum e la voi, dar mie asta mi se întâmplă in prima zi după …
… o noapte întreagă de dramă mă trezesc cu forțe proaspete.
Soarele îmi luminează camera si îmi dă energie pentru o nouă zi. Pare ca sunt ok și mă bucur în sinea mea de asta, până când observ c-am turnat cafeaua în două cești înloc de una. Drama mode: On.
Nu e ok să fumezi, dar cui îi pasă?
E mai plăcut să-ți derulezi în cap toată conversația despărțirii de aseară în timp ce se termină și țigara, nu doar povestea de iubire.
Încep întrebările.
Oare n-a fost să fie? Oare m-am luptat suficient? Oare aveam pentru ce să lupt? Ținea la mine sau am fost doar o schimbare de peisaj într-una din multele lui „excursii” prin viața…
Mai bine îl sun să-l intreb. Direct.
Și-mi dau și seama din voce dacă e supărat:
„Bună dimineața, am mai multe întrebări și multe variante de răspuns așa că vreau să mi le dai tu p-alea corecte ca să știu să nu te mai caut, după ce tocmai te-am căutat…”
Ce prostie! Arunc telefonul. Il iau înapoi.
O sun pe C, prietena mea. Tre’ să mă plâng că altfel înnebunesc:
Ea: Iar te-a părăsit?
Eu: Nu, nu vorbesc de ăla. Ăla-i capitol încheiat. Vorbesc de M. și p-ăsta chiar l-aș fi iubit.
… … … bla, bla, bla … … …
De fiecare dată, toate conversațiile se termină cu inteleptul: „Fă ce simti!”
Dar ce se întâmplă când nu mai știi ce simti?!
Termin cafeaua și mă duc la job. Profesional îmi merge foarte bine. Măcar atat!
După o zi de muncă reușită tre’ să ieșim să bem ceva.
Oameni de viață, distracție, un pahar terminat, veselie, voie bună, încă un pahar terminat și totuși cât mi-ar plăcea să fie și el aici. Iarăși imboldul de a-l suna. Dar, îmi revin în cap cuvintele lui și faptul că a ales, dar nu pe mine și… cât pe-aci să nu sesizez flirturile băiatului nou sosit la masă.
Încă un pahar terminat.
Cum fac?
Ii scriu ce simt acum și stric totul? Sau tac si astept?
„Hai să ne asumam ce ni se întâmplă în viață, nu să fugim!” Poate că asta ar fi trebuit să-i zic aseară.
Nu pot să cred că am ajuns acasă.
Totusi, cred că o sa-mi cumpăr alți papuci. Ăștia deja mă strâng.
Întotdeauna gandesc mai limpede când sunt pe stradă și-mi las pașii să umble bezmetic.
Mâine după-amiază îl sun, pentru că sigur o să sune el de dimineață.”
Alegria
*cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
DACA NU TE DOR OCHII DE LA CITIT:
Cand e gata cartea????
Frumos! 🙂