Home / Coltul nostalgicului / Obiecte din anii ’80 explicate generatiei internet. (ep. 13)

Obiecte din anii ’80 explicate generatiei internet. (ep. 13)

Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.

1PIAN CHINEZESC
Pana pe la 7 ani nu am stiut ca exista NOTE muzicale.
Melodiile „cantate” de mine sunau asa: 4223 pauza 3442 pauza 23 pauza 23.

2

SOLDATEI DE PLASTIC
Dadeam la schimb doi indieni cu topor pe un indian cu cal alb. Unul dintre copii ii ascundea prin casa, iar ceilalti plecau in cautarea lor.
Erau un fel de pokemoni de azi, numai ca noi chiar ii puteam atinge.

3

CRACAN CU INVIZOACE
Cracanul+tevile cu cornete erau dintre cele mai „ilegale” lucruri pe care le faceam atunci.
Un invizoc primit in pulpa durea al naibii de rau.

5

CIOCOLATA SCUFITA ROSIE
Unii ar spune ca e doar o ciocolata, dar pentru noi era cel mai smecher CEAS de mana!
Il legam cu sfoara si defilam mandru cu el pe la scoala. Cam cum fac tinerii de azi cu un ceas Apple.

13177962_1036064589846854_5824917760144688165_n

PATEU DE FICAT DE PORC
Uneori avea gust de ficat de porc.
De cele mai multe ori avea gust de metal. Cred ca ar fi avut gust bun, daca nu ar fi fost bagat in cutii.

13921073_1107983155988330_8113448915458168101_n

COCOSEI DE ZAHAR ARS
Fara conservanti, fara E-uri. Niste zahar ars bagat intr-o forma si vandut in special de tiganci prin fata blocului sau prin parc. Daca va intoarceti in timp… luati URSULETI! Sunt cei mai mari, au cel mai mult zahar.

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 38 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
cover_blogb

 

Check Also

Inchideti Realitatea, ma! Si ne transformam in Coreea de Nord.

Nu mai uit la Realitatea, nu imi place Rares Bogdan. Dar aceasta e cea mai …

10 comments

  1. Daaa, si eu avut pian! Il mai am inca si acum si imi este tare drag! la el am invatat sa cant apoi am luat ore de pian vreo 2 ani, pana mi s-a parut prea mult de munca. Iar cocoseii…noi le ziceam cocosel cu bat in c..r. Si mai erau si gogoloaiele alea de floricele cu zahar ars, rosu, de care mama imi spunea sa nu mananc pt ca le fac tiganii in ligheanul de spalat pe picioare. Dar la orice balci, la cimitir de Pastele blajinilor, in orice statiune, eu voiam gogoloi dulce de floricele.

  2. Nu e chiar asa cu carnea… toata lumea cunostea pe cineva la magazin si primea „pe sub mana”. In plus toti aveam pe cineva la tara si mai taia o gaina, o rata, un porc… la vitei era mai complicat, dar spun cu mana pe inima ca porcul de Craciun nu lipsea din familiile de la tara… deci, sa fim seriosi… cine stie ce salam a incercat autorul… carnatii „popular”, de exemplu, erau oribili si atunci, ca si acum… 🙂

  3. „Cracan cu invizoace”? Probabil era un regionalism, ca n-am auzit niciodata cuvintele astea. Stiu ca se chema „prastie cu scoabe”.

    • Prăștiuță! Praștia era mai mare și trăgea cu pietre sau cu bile de rulmenți aduce din fabrică de tatăl lui Gelu! Iar cu prăștiuța asta se făcea concurs de rupt ciorapi la fete, dar primeai punctul numai dacă puteai dovedi cu martori că i-a fugit firul din locul unde trăseseși tu! Iar ”fetele” erau alea care ajungeau prin clasa a VII-a și nu se mai jucau ascunsea seara, că deja puteau purta ciorapi fini mărimea unu (și sutien mărimea zero, dar asta aveam s-o aflu ai târziu).

  4. Stiu o eleva care a luat in ochi un „invizoc”, si a pierdut ochiul. Colegii care trageau cu aceste scobite (asa le ziceam) erau chiar tembeli.

  5. pe la noi pe la ivesti de galati se numea prastie cu calibre……iar la Bicaz, la bunica, prastie cu scoabe…..vremuri tata

  6. prin muntenia pe la noi se numeau „anglita cu scoabe”

Lasă un răspuns