crev
CREVETI VIETNAMEZI
In Titan, toti copiii credeau ca un crevete este un obiect vietnamez, rotund si subtire, care se umfla atunci cand era trantit in ulei incins. Racul ala de pe cutie era doar desenat sa ne sperie.
iau

IAURTURI
Daca un copil din ziua de azi ar gusta unul, l-ar scuipa imedat. Chiar erau facute din lapte, ciudat rau de tot!

oua

COADA LA OUA
Se dadeau cate 10 si de obicei se serveau prin spate.

carn

CARNE
Pare greu de crezut, dar pachetele astea inghetate, expirate si inestetice erau de carne. Nu prea conta ce carne era. Cand vedeai asa ceva luai cat se dadea, fara sa iti mai pui intrebari.

guma

GUMA DE MESTECAT
Cred ca si rechinii ar avea dificultati in a invinge o bugata de Gumela. Era ca si cum ai sparge pietre. Numai pentru cei curajosi!

preturi-comuniste-01

PRETURI DIN ANII ’80
Salariu era undeva intre 1500 de lei, muncitorii, si 2-300 inginerii…

14358976_1265028660182709_1583893659425793690_n

CIOCOLATA CU FRUCTE
Buna in primele doua luni de existenta. Dupa aceea capata o crusta albicioasa. O razuiam usor si o mancam. Ciocolata, nu crusta.

SONY DSC
SONY DSC

FRIGANELE
Paine prajita cu ou. Un fel de snitel al celor care nu aveau carne sau parizer.

 

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
cover_blogb

Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.

Lasă un răspuns