Home / Coltul nostalgicului / Obiecte din anii ’80 explicate generatiei internet. (ep. 18)

Obiecte din anii ’80 explicate generatiei internet. (ep. 18)

Jocurile anilor ’80:)

bunul gospodar

BUNUL GOSPODAR

Versiunea comunista a jocului capitalist Monopoly. Culmea!

aass

PITICOT
Varianta de iarna. Asta intelegeam noi atunci prin „multiplayer in retea”: patru copii, o bucata de carton si doua zaruri.

de

DACII SI ROMANII
Cumva, ar fi trebuit sa ne inghesuim toti sa jucam cu dacii. Dar romanii aveau scuturi, cai mai frumosi si erau imbracati mult mai bine, deci…

marocco
MAROCCO

Greu de tot. Am uitat cum se punctau culorile.

5288e414814dddfa84958d60abdb7eb6-3855034-700_700

MICUL FOTBALIST
FIFA 17 din 1980.

11709558_862425523877429_5485351512546580282_n

AMINTIRI DIN COPILARIE
Joc cu cartonase.

12002230_862425843877397_3826212660319868232_n

JOC CU SEMNE DE CIRCULATIE
Cu el „ne luam carnetul”, proba SALA,  pe la 10 ani.

ass

JOC CHINEZESC CU BILE
Daca nu ar fi existat jucariile, stilourile, penareje, gumele din China, copilaria noastra ar fi fost mult mai saraca.

12003874_862360607217254_3334888509542641041_n

JOCUL UMBRELOR

Nu imi amintesc cum se juca. Stiti voi?

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:
„Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă.
Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o.
Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul.
Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine.
Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă.
Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini:
-Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex!
Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare.
Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin.
Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
cover_blogb

Paginile mele de facebook: cronicipebune, silviu iliuta.

Check Also

Doamna Carmen Dan, o vindecati si pe matusa mea?

Doamna Carmen Dan, am observat ca imediat ce ati imbratisat-o pe jandarmerita s-a si facut …

Lasă un răspuns