Scriu si eu aici, ca sa ramana: PSD, in cardasie cu partidul-caricatura al lui Basescu si nenea Tariceanu, au votat azi amandamentele la proiectul privind Legea Gratierii.
Pe scurt: cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.
Adica poti sa furi ca spartul. Daca te prinde, NU mai faci inchisoare. Zici „ups!”, faci trei flotari, dai banii inapoi si esti curat ca lacrima.
Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele 289 – 294 din Noul Cod Penal. Vor beneficia imediat 246 de personae condamnate pentru aceste fapte. 246 de baieti smecheri, hoti din sistem, dovediti ca au luat mita, sunt acum cu mana pe dopul sticlei de  sampanie, gata sa o desfaca..

S-a terminat! Au facut pe noi. Poporul latra, legea trece.
Exact asta au asteptat: gratiere, libertate pentru hotii lor.

Raportul Comisiei Juridice va fi supus votului plenului, după care proiectul va merge, spre dezbatere, la Camera Deputaților.
Ce credeti? Va trece legea??
Avocatul Poporului doarme, Se trezeste numai daca aude vreo 300 000 de oameni din strada.
Dragnea a promis public ca nu va sustine amendamentele lui Serban Nicolae (hahahhahaha!), dar PSD le-a trecut deja prin comisie.
Basescu o vrea pe Nuti libera.
Lui Tariceanu ii tremura fundul si se gandeste cu groaza ca at putea sa isi petreaca timpul in inchisoare, in loc sa stea cu a 30-a nevasta.
Ce credeti, va trece legea?
OG 13, sub alta forma, este gata sa fie aplicata. In curand.
V-au prostit! Iar. Nu noaptea, ca hotii, ci ziua, ca smecherii.

De Silviu Iliutacronicipebune

Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”

V-au pacalit! Iar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *