“Am incercat sa ii explicam”, ne-a declarant un membru stang al PSD.
“Dar doamna Dancila o tine pe-a ei: Naz*smul e un fel de mancare, cu taitei si legume, se lasa la cuptor doua ore.
Degeaba am incercat noi sa o facem sa nu salute asa multimea, n-a inteles. Da’ ce e rau? Cand Olguta i-a zis:
-Fata, vezi ca Naz*smul asta nu e un fel de mancare, fata! E din franceza si e un curent in pictura care a venit dupa Intersionism.
Apoi le-a lamurit Carmen Dan:
-Nu este vorba nici de un fel de mancare, nici de un curent. Cand te trage curentul nu se zice Naz*sm, ci “m-a tras curentul!” Naz*smul asta e cand ai ceva la ochi si te uti crucis.
Apoi Dancila a spus ca ea n-are Naz*sim din asta, ca vede foarte bine. Daca nu intervenea domnul Liviu, Dancila ar fi salutat asa la miting, in fiecare secunda,
-Fetele lu’ tata, habar nu aveti Istorie! Naz*smul asta nu e nici mancare, nici curent, nici strabism. E ceva naspa, e cand unul face nazuri si nu merge la vot. E naspa daca e decat de la noi, dar daca e de la ailalti se cheama absenteeism si e bun.”

Citeste si: Viorica a vrut sa aprinda lanterna, dar a fost sabotata de agentul chinez WRONG PIN.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

 

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
aaa

 

 

Lasă un răspuns