Sa ai cuplaj
Explicatia e simpla: aveai un singur fir de telefon la care erau legate doua familii.
Telefonul suna, ambele familii raspundeau si una trebuia sa inchida.
Ai mei stabilisera un cod cu toti cei care ne cautau: sunau de 3 ori, inchideau, apoi formau iar.
Cei care erau cuplati cu noi, isi instruisera prietenii sa sune de 4 ori.
Avantajul cuplajului era ca plateai jumatate din costul abonametului.
Daca ridicai receptoul, puteai vorbi cu cuplajul tau fara sa formezi vreun numar si fara sa platesti.
Vecinii mei si-au cunoscut „cuplajul” dupa vreo 15 ani, desi vorbeau la telefon destul de des.
Tine-mi si mie coada
Din start tin sa precizez ca nu eram maimute.
Cozile la carne, oua si cam la tot ce era de bagat in gura erau asa de mari incat unii isi lasau rudele sau vecinii sa stea la rand de cu seara.
A doua zi, dimineata, acestia erau schimbati. Ca la fotbal.
Intalneau oameni pe scaunele sau stand pe paturi intinse pe jos. Odata, am vazut un barbat dormind la coada intr-un cort de o persoana.
Asa arata o coada la Carne in ’82.
Mai putina lume decat la Black Friday.
Se dă ceva la Complex
Habar nu aveam ce si cand.
Tot ce stiam e ca la un moment dat, zilele astea, urma sa vina, de undeva, o masina cu ceva de mancare.
Nu stiam daca va fi destula pentru toti, nu stiam nimic.
Mancăm niste adidasi?
Chiar nu mancam cauciuc, desi, uneori, eram tentati.
Expresia se refera la niste gheare de pui, pe care le gaseam la Alimentara.
Aratau sinistru, dar fierte si acoperite cu multe multe verdeturi, puteau fi oarecum mancate.
In unele zone ale tarii, „adidasii” erau picioarele de porc.
Să mergi pe scară
Putin dintre cei care mergeau cu autobuzul aveau norocul sa calatoreasca in interiorul vehiculului.
Ceilalti mergeau atarnati de scara, tinandu-se cu greu la viraje.
Important era ca soferul sa prinda loc in masina.
Sa circuli cu sot sau fara sot
Nu era o competitie de swingeri! Din pacate:)
Uni dintre noi aveam masini cu cifra para la final, altii cu cifra impara.
Primii circulau o duminica, iar ceilalti duminica urmatoare.
Se ia curentul
La intervale de timp, anuntate sau nu, se intrerupea, pentru economie, curentul electric.
Daca aveai ghinionul sa te prinda in lift, intre etaje, iti puteai petrece ore bune acolo. Aproape toti umblam cu lanterna la noi.
*pentru ultimele articole da LIKE la pagina facebook/cronicipebune
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Paginile mele: „Toate titlurile bune au fost date”, cronicipebune, silviu iliuta.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„Adidasii” erau copitele de porc nicidecum ghearele de gaina.
Acestea din urma, se gaseau „la punga” impreuna cu niste oase nedefinite, bine barbierite de carne. Daca aveai noroc, in punga mai gaseai gaturi de gaina si varfuri de aripi… Se numeau „tacamuri”. De obicei, era cam singura optiune pentru o supa/ciorba/bors.
Tacâmuri se numesc azi… În anii ’80 dacă cereai tacâmuri, primeai o furculiţă, o lingură şi un cuţit… A şi specificat omul, în unele zone adidaşii erau picioarele de găină/pui, iar în alte zone erau cele de porc… Tu eşti în zona porcilor… La figurat, bineînţeles… 😀
Habar n-ai despre ce vorbesti. Fix tacîmuri se numeau (oficial chiar) ghearele si capetele de pui… Si virfurile de aripi. Adidasi erau copitele de porc. Asculta de cineva care a avut ocazia sa le cumpere din magazine in anii 80… De multe ori.
Mai, stiu ca adidasii erau picioarele de porc in multe zone. La mine in Titan si ghearele de pui, tacamurile, se numeau la fel.
Cuplaj(la telefon) am avut.Cea mai simpatica situatie a fost cand incercam sa rezolv cu o colega de facultate o problema la matematica si nu am sesizat ca a ridicat receptorul.Omul,inginer,ne-a spus suav:,,Ati uitat sa schimbati semnul dupa inmultire,de aia nu va iese!’Noi i-am multumit si am inchis,sa-l lasam si pe el sa dea telefon. De cate ori ne intalneam(era vecin de la aceeasi scara)imi zicea:schimba semnul.
Si,intr-adevar,in poza nu sunt adidasi,aia erau de porc. Se gaseau pungi cu 2 pui rahitici,poreclite ,,Fratii Petreusi”(erau doi frati interpreti de muzica populara). Porecla,dupa mine,era neadecvata din doua motive:adevartii frati erau chiar dolofani si cantau superb.
Difera. Noi, in Titan, ghearelor de pui le ziceam adidasi. Piciaorelor de porc le ziceam bocanci:)
La Galati tot la picioarele de porc le spuneam Adidași. Când ne blocam în lift (dintr-un motiv sau altul) trebuia sa tragem de o rotita ca sa deschidem ușa. Apoi ne cataram la etajul superior și dacă nu era posibil săream la etajul inferior ceea ce era extrem de periculos pentru ca era posibîl sa cazi sub lift,bine ca nu s-a întâmplat niciodată vreo nenorocire.Sport extrem și adrenalina.
🙂
In Iasi „fratii Petreusi” erau ori rinichi ori „fuduliile”, nu-mi aduc exact aminte, in orice caz doua organe pereche. Adidasi erau intr-adevar buturile de porc. Capatzanile de porc erau „computere” iar urechile erau „antene de computere”. Lasand la o parte cele de mancare, tuburile de instalatii electrice de pe santiere erau „tuburi de cornete”. Ca veni vorba de santiere, „omul de serviciu” al scolii unde invatam a reusit sa „faca rost” de o sonerie de macara turn pt. a inlocui soneria defecta a scolii. Asa era pe atunci, „te descurcai”. Cand a venit timpul sa se sune prima data dimineata „de intrare”, s-a dus elevul de serviciu, un tip pirpiriu si ochelarist, sa sune. Se duce ala, pune mana pe comutator si in secunda urmatoare incepe un tzarait care-ti zbura creierii din cap. Bietul elev o ia la fuga unde vede cu ochii, isi scapa ochelarii si soneria ramane tzaraind infernal. Agitatie pe santierul de alaturi, gard in gard cu scoala, aia auzeau ca o macara „claxoneaza” prelung si tot incercau sa se fereasca. Intr-un final unul din invatatori si-a facut curaj si a oprit soneria.
Da, lanterne aveam si noi, unii si-au luat papara degeaba pt. ca aveau bricheta – fiind suspectati ca fumeaza. Din ce motiv aveau bricheta si nu lanterna, simplu, nu se gaseau baterii. De atunci le stiu pe de rost dupa marime, R6 mici, R18 mijlocii, R20 mari si R12 patrate de 4.5V invelite in hartie. Le gaseai la magazin cam o data la 2-3 luni. Cu adevarat deosebit era sa gasesti R-9, alea dreptunghiulare de 9V cu care „mergeau” pistoalele albe de jucarie „Sideral”.
Ca sa inchei cu lanterna, eu eram mai megaloman de felul meu si cu banii economisiti mi-am luat o lanterna RDG-ista cu 4 baterii R-20, lumina cam ca un far de masina.
Mai era o lanterna mare si metalica, am si acum una la bunici, care nu lumina deloc:))) Avea un bec micut si chior.
🙂 aia era chinezeasca,avea un cap de tigru stantat pe partea unde puneai bateriile!
Da,da.
Se vede treaba că le-ai cam uitat… 😀 Bateriile mijlocii erau R14, nu R16…
Fratii Petreus la noi erau 2 pui mici avortati si handicapati intr-o punga de plastic, probabil mortaciuni, dar si pentru aia trebuia sa stai la coada
Din cauza ca erau multi copii in acel cartier muncitoresc unde am crescut , se invata si in tura de dupa-amiaza iar in momentul in care se lua curentul si ne prindea in clasa ne dadea drumul acasa ,in special iarna ,pentru ca nu se mai vedea nimic.Era bucuria noastra ca scapam de ore. Asa e : toti umblam cu lanterne la noi,unii mai saraci chiar cu lumanari.Vedeta clasei era un coleg care avea o lanterna de miner,tinea acumulatorul in ghiozdan.Mai jale era cand ajungeam acasa si trebuia sa ne facem lectiile la lumina lampii cu gaz sau a lumanarilor(culmea,am reusit sa luam si bacul cu nota mare):).Dupa aceea,un unchi care era strungar,ne-a facut un dispozitiv alcatuit dintr-o teava de inox cu patru gaurele la varf si un suport care se infingea in ochiul de la aragaz si lumina „aproape” cat un bec.Era un lux, nu mai trebuia sa cheltui bani pe gaz sau pe lumanari.Cum sa explic toate astea generatiei internet fara sa spuna ca fabulez? 🙂
:))Noi incercam sa le spunem. Nu i-as judeca deloc, nici noi nu intelegem bombardamentele din ’44:))
cand te gandesti ca sunt tineri…adolescenti care nu stiu ce e ala walkman…ce sa mai vorbim de tacamuri, adidasi, puscator din injector de tractor, fotbalul din cuie si altele….
Sa vezi ce „lux” aveam noi cand se lua curentul. Dupa ce se saturase sa stea numai cu „lumina” de la aragaz, si ala pe butelie, si doar cand fierbeai ceva pe foc, tata, mecanic de meserie, a incropit cu o baterie de la masina, un adevarat „generator electric” care facea sa lumineze un bec din ala mic pe care il agatase intr-un cui de tocul usii. Evident ca lumina era cam chioara, dar macar era cat de cat lumina si nu te mai impiedicai prin casa. Geamul nostru era singurul de la care se zarea o pala de lumina si ce mandri mai eram…
Wow! Pare din alta viata! Am crescut ascultand povesti de la ai mei si niciodata nu puteam sa inteleg lucrurile astea. Intrebarile mele erau simple: de ce? si daca „asa era” de ce nu schimba lumea ceva? pur si simplu nu avea sens pentru mintea mea de copil si nu intelegeam de ce se putea sa fie lumea controlata asa. nici acum nu are mai mult sens….
🙂 Asa cum, peste 40 de ani, tabletele de azi vor fi obiecte de muzeu. Iar expresia: „intru pe net” va fi, probabil, uitata.
„Lumea nu schimba ceva” exact la fel cum nu schimba acum… Atunci asistam pasivi la toate astea, la fel cum in anii care au urmat am asistat pasivi la jaful general si asa cum asistam pasivi si astazi la toate hotiile celor care ne conduc. Simplu, suntem un popor extrem de manevrabil…
Ca da…
„Adidasii” erau picioarele de porc! Am copilarit in Bucuresti.
Adidasii erau picioarele de porc. Ghearele de pui erau „tacamuri” sau meniu specialitate japoneza „Takymury” :)))))
Gresit, Expresia”Mancăm niste adidasi?” Adidasii erau copitele de porc, din care se face si acum piftia….
La expresia”Sa circuli cu sot sau fara sot” trebuie mentinat ca in anumite zone elvetiene, se circula cu masina dupa acelasi principiu….. pentru protectia mediului…
La expresia”Să mergi pe scară” ar trebui mentionat faptul ca nu se buzunareau oamenii… Toti care circulau pe scara, se sustineau unii pe altii… Chiar se ajutau….
Mai era o lanterna din plastic, asemanatoare cu cea chinezeasca cu capul de tigru desenat pe capacul de la baterii…
Felicitari blogger-ului
Danke si trimite poze s amintiri daca ai. Completam aici dictionar serios.
Tin minte ca imi povesteau ai mei ca odata circulau ei cu masuna in fata( numar par) si odata prietenii lor care aveau numar impar
In Galati am copilarit..
Adidasi – copitele de la porc
Tacamuri – gheare, varfuri de aripi, gaturi
Numere cu sot: – 2-GL-7461 , Numere fara sot: 1-GL-7461
La baiaram – Petrecere cand plecau parintii de-acasa
Consignatie – acele chioscuri unde cumparam palinca de bihor la jumatate, bere la dozator, tigari la bucata..
Cartela – cartela din carton ..fara ea nu puteai cumpara painea..(4 persoane = 2 pani/zi, 5 persoane = 2 paini si jumatate/zi)
consignație și bairam se foloseau imediat după 89…nu mai amesteca, titlul era despre anii 80…
Nu,nu. La bairam mergeam chiar prin ’85. Consignatiile de pe Covaci existau in anii ’80. Constantinidis e una dintre ele.
„Bairam” dateaza din anii 60. Il foloseam in anii 80, era folosit de tineri si dupa 1990.
Imi zic ai mei ca dateaza din ’48.
@Adi
numere cu sot 1-Gl_7462, numar fara sot 1-GL-7461. Era vorba de ultima cifra din numar, nu de prima.
Adidasii era de porc, ghearele se gaseau in tacamuri. Puteau fi fierte si se scoteau de pe ele niste aschii de carne care, combinate cu multa-multa paine mergeau si la chiftele. Prima oara cand a facut mama chiftele dupa Revo m-am plans ca au prea multa carne….
Numerele cu/fara sot se refereau strict la ultima cifra din terminatia, nu inceputul numarului de inmatriculare (X-GL-7461 era fara sot, iar X-GL-7460 era cu sot). Consignatii erau si inainte de ’90, dar nu se servea palinca de bihor sau tigari la bucata, decat dupa 1990. Referitor la cartela, o persoana avea dreptul la un sfert de paine/zi, nu la o jumatate.
Inainte de ’89 era shopul
BAIRAM il foloseam la greu si in 1882 cand aveam 18 ani. Perioada RSR nu a insemna numai penuria 1984-1989. Aia cu coada si luatul curentului e si azi.
1882-18=1864. Asta e anul tau de nastere ? este cam batrior, nene !
A uitat cineva ca in anii ’80 vara, temperatura nu ajungea la aproape 40 de grade celsius, cat e acum? Cand auzeam pe la radio ca temperatura ajunge pe la 25 de grade, ne bucuram ca prostii si spuneam ca ce cald e, llooll!
Au fost si atunci temperaturi de 3x dar nu se numeau coduri portocalii ci „luna lui cuptor”. De aceea, consideram ca este normal ca in miezul verii sa fiarba aerul si sa se topeasca asfaltul de caldura. Pe atunci, buletinul meteo nu devenise emisiune de stiri de senzatie.
Si uite ca tot mi-am amintit, expresia „gheata la mal” isi are originea in celebrul „Buletin hidrologic” de la radio. Acela care incepea cu „cotele apelor Dunarii in ziua de…” si se difuza zilnic inainte de ora 14.
Niciodata nu am inteles cine era interest sa asculte acele cote.
Parintii mei ascultau. Nu stiu de ce.
Cota apelor Dunarii era foarte utila pentru marinari, in special pentru piloti.
Imi amintesc si acum cum tatal meu avea un numar cu doar 3 cifre la masina, acest lucru ne-a scos din probleme de cateva ori, numerele „mici” fiind ale nomenclaturistilor, noi avand un noroc chior sa primim asa ceva.
În Bucuresti capatanile de porc erau „calculatoare”!
Vorbiti din auzite. Pe vremea aia poate ca unii nici nu erati. Ceea ce spuneti au fost dupa 1985 si doar lenesii care nu erau in stare sa se descurce stateau la acele cozi. Iar voi copii de bani gata de erau sacrificiile acelea poate acum era vai mama voastra, de nu era asa zisa revolutie si dupa care s-au imbogatit toti hotiiii, Caci din munca cinstita nu veti vedea oameni bogati. Rusine sa va fie.
Tineti un monolog? Sunt nascut in ’74.
Nu
Cotele apelor Dunarii se asculta si astazi la Radio Antena Satelor
O sa fiu carcotas. Tehnic vorbind e imposibil sa fie mai multi inghesuiti pe scara decat in masina :), asta daca nu erau prosti.
Ia-o si tu ca pe o gluma:)
două prune.. de când e ?
Asa am crescut noi cu adidasi in alimentara , cu cozi la orice , cu cartela la paine ( cel putin la mine in oras )dar asta nu ne a impiedicat sa avem o copilarie si o adolescenta frumoasa . Isi mai aminteste cineva de santierele nationale ale tineretului ? Eu in asa ceva mi am pierdut ultima vacanta de liceean in 1989.
Oricum ms mult Silviu pentru aceste articole , pentru noi aduceri aminte , pentru cei mai mici poate prilej de intrebari si cautari.
🙂
Si eu tot la copitele de porc stiu ca le ziceau „adidasi”, iar la ghearele de pui „tacamuri”. Bunica era responsabila cu statul la cozi, pleca dimineata si venea seara cu ce se nimerea sa bage pe undeva. Fiind o fire deschisa, a legat multe prietenii, unele pe viata – aveau si cozile partile lor bune 🙂
„Dati cate una sa ajunga la toti !” Indiferent ce se dadea, cand stocul se apropia de final lumea intra in vrie, toti vroiau sa apuce macar o bucata. Cine era norocos si avea rude/prieteni/copii (pe astia ii si mai adoptau instant din pustimea care se juca in zona) ii baga pe toti la rand sa ia fiecare, ca sa fie mai consistenta „prada”
Cuplajul meu avea un numar asemanator, diferea doar 1 cifra, nu suna la amandoi o data, dar puteai sa nimeresti cand voiai sa dai tel peste convorbirea celuilalt. Unul era „principalul” si celalalt „secundarul”.
Daca mai vroiai inca un aparat de telefon in casa, pe acelas nr, plateai „linie suplimentara”
Era o tuica de prune cu 2 prune pe eticheta, i se zicea parca „doua lacrimi”
„Nechezol” sau „cafeaua surogat”
Imi aduc aminte ca intr-o zi m-am nimerit din intamplare la P-ta Romana cand au bagat hartie igenica. Am venit asa de victorioasa pana acasa in Dr Taberei cu un sirag de suluri pe umar, ma intrebau toti pe drum de unde le-am luat.
Bananele erau de regula f verzi, incercam in fel si chip sa le fac sa se coaca mai repede.
Prin 87-88 am primit cadou o ciocolata Mars pe care am impartit-o cu gasca frateste: masurat cu linia si si taiat in bucatele infime, dar egale.
Pt cand se oprea curentul aveam felinare, nu stiu unde le gasise mama, dar erau asortate cu sufrageria si camera mea. La bucatarie aveam doar o lampa cu gaz clasica.
Si eu tot la copitele de porc stiu ca le ziceau „adidasi”, iar la ghearele de pui „tacamuri”. Bunica era responsabila cu statul la cozi, pleca dimineata si venea seara cu ce se nimerea sa bage pe undeva. Fiind o fire deschisa, a legat multe prietenii, unele pe viata – aveau si cozile partile lor bune 🙂
„Dati cate una sa ajunga la toti !” Indiferent ce se dadea, cand stocul se apropia de final lumea intra in vrie, toti vroiau sa apuce macar o bucata. Cine era norocos si avea rude/prieteni/copii (pe astia ii si mai adoptau instant din pustimea care se juca in zona) ii baga pe toti la rand sa ia fiecare, ca sa fie mai consistenta „prada”
Cuplajul meu avea un numar asemanator, diferea doar 1 cifra, nu suna la amandoi o data, dar puteai sa nimeresti cand voiai sa dai tel peste convorbirea celuilalt. Unul era „principalul” si celalalt „secundarul”.
Daca mai vroiai inca un aparat de telefon in casa, pe acelas nr, plateai „linie suplimentara”
Era o tuica de prune cu 2 prune pe eticheta, i se zicea parca „doua lacrimi”
„Nechezol” sau „cafeaua surogat”
Imi aduc aminte ca intr-o zi m-am nimerit din intamplare la P-ta Romana cand au bagat hartie igenica. Am venit asa de victorioasa pana acasa in Dr Taberei cu un sirag de suluri pe umar, ma intrebau toti pe drum de unde le-am luat.
Bananele erau de regula f verzi, incercam in fel si chip sa le fac sa se coaca mai repede.
Prin 87-88 am primit cadou o ciocolata Mars pe care am impartit-o cu gasca frateste: masurat cu linia si si taiat in bucatele infime, dar egale.
Pt cand se oprea curentul aveam felinare, nu stiu unde le gasise mama, dar erau asortate cu sufrageria si camera mea. La bucatarie aveam doar o lampa cu gaz clasica.
Cred ca multe femei se pricepeau la crosetat/croit. Cand am dat la facultate, tinuta mea era numai din haine facute de mine si mama.
Sunt din Iasi, 55 ani
1-adidasii era buturele porc cu copite
2-bairam e cuvant vechi turcesc,deci nu are sa fi aparut „dupa 90” – in sensul „petrecere” a aparut dupa razboi