„Sunt tanar, sunt roman, sunt biciclist.
Un singur vis am: sa traversez orasele Romaniei fara sa ajung la spital.
La Bucuresti, pe malul Dambovitei a fost chiar bine. Doar niste canale mai periculoase. Am scapat usor: 3 zile de spitalizare si o baie in Dambovita la 5 grade.
Pneumonie. Trece.
bucu

Apoi, am sarit peste masini. Le multumesc pe aceasta cale celor care parcheaza pe pista. In felul asta mai avem si noi posibilitatea sa ne antrenam putin la sarituri.
A fost destul de usor, in sensul in care am sarit peste prmele doua si am ramas pe capota celei de a treia.
Un fleac, doua coaste rupte si un ochi vanat.
O sa imi recapat vederea in curand. Sper. Medicii sunt optimisti!

pita presei

La Cluj, in parc, am dat peste niste batrani care stateau pe banca. Dar nu e problema, au inteles oamenii ca era vina lor.
Stateau ca fraierii cu tot cu banca pe banda de biciclisti.

banca cluj

La Sfantu Gheorge am evitat copacii de mai jos.
Pe primii patru.
sfg

La Brasov am avut mult mai mult noroc!
Eu, da! Nu si oamenii care stateau pe banca.
banca2

La Dej a fost greseala mea. M-am aplecat cand am trecut pe sub panou, l-am vazut la timp si am efectuat o manevra desteapta.
Ghinionul meu a fost stalpul acela de lemn.
Curat ghinion! Daca treceti pe langa el, puteti sa imi vedeti doi dinti. S-au infipt si n-au mai iesit.
Oricum, mai am 26.
Pata rosie de pe lemn este tot de la mine.
Daca are nevoie cineva de sange poate lua cu incredere de acolo. Este B3.

dej

dej2

 

Acum, ma pregatesc din greu pentru cea mai grea proba pentru un biciclist roman: mare incercare de la Cluj.
Aici, este o pista imposibila: i se spune Marele Zid sau Pista Ma-sii.
Anual, se strang bicicilisti din toata lumea si incearca sa treaca prin acest zid.
Pe partea cealalta continua pista.
N-a reusit nimeni, dar noi tot incercam.
Tineti-mi pumnii!”

Silviu Iliuta

CITITUL DESTEAPTA! Carti la oferta lunii aprilie. Click pe poza:

Cronicile unui barbat de Silviu Iliuta

 

INCA MA MAI GASITI AICI: Silviu Iliutacronicipebune
Ia carti, sunt bune la facut cornete! SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Poza: Facebook


FRAGMENT:

„Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.

CARTI, DE AICI.

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport gratis, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

Tot de pe www.bookzone.ro. se comanda si prima carte, Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta

De Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

;”Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.

18 thoughts on “Pista mamei lor!

  1. Alex says:

    Mesaj, din partea unuia care mai devreme sau mai tarziu va fi si el batran, in replica la aceasta afirmatie a ta: „La Cluj, in parc, am dat peste niste batrani care stateau pe banca. Dar nu e problema, au inteles oamenii ca era vina lor.
    Stateau ca FRAIERII cu tot cu banca pe banda de biciclisti”.

    Te bag in MATA! si pe tine si pe toti biciclistii care considera ca pietonii sunt „capre negre” care trebuie sa sara din pom in pom pe trotuar ca sa se fereasca de voi pentru ca niste dobitoci au facut din trotuare piste de biciclete. Bicicleta este vehicul, iar pentru vehicule s-au facut strazi. Certati-va cu soferii auto nu cu pietonii care merg pe trotuare plimbandusi nepotii. S-au e mai bine sa rupi oasele, hainele, etc. cuiva decat sa fie ale tale rupte de masini?
    Soferii de masini, smecherii din trafic, s-au transformat in motociclisti si biciclisti si acuma fac legea pe trotuar. Ca are el trasat de un bou din primarie traseu pe trotuar.
    Rusine!!!

  2. Chucky says:

    Functioneaza principiul „facem sa fie facut, ne obliga UE”.
    Avem piste pentru biciclete. Se vad. Le stim.
    Avem parcari. Amenajate pe trotuar, pentru care platim la administratia domeniului public. Pietonii circula pe strada.
    Avem planuri inclinate de acces pentru persoanele cu dizabilitati. Cu panta de 60-70 de grade. Imposibil de escaladat cu piciorul. Dar exista!
    Avem interdictie de parcare pe banda 1 – soseaua Iancului. Nu exista alternative.
    Avem legi toxice. A interesat pe cineva sa studieze efectele? Avem legi fara metodologie de aplicare.
    Avem masini noi de politie fara girofar, ca nu s-a gandit nimeni de la inceput sa le monteze si daca le monteaza acum, se pierde garantia, si vedem masini de politie cu un stroboscop albastru chinezesc si auzim claxonul in loc de sirena.
    Avem sali de sport, parcuri cu panouri solare si zeci de bancute cu cosuri de gunoi in mediul rural, la sute de metri de ultimul sat, unde nu au in schimb asfalt, apa curenta, canalizare. Nici macar tineri care sa mearga in parc.
    Avem terenuri de fotbal in panta, bazin semiolimpic la tara, avem borduri puse si repuse, avem santiere care nu se termina, sosele de 2-3 benzi care dupa modernizare au o banda si jumatate.
    Avem trenuri de metrou late, pentru care a fost necesara spargerea peroanelor.
    Avem tot felul de investitii in infrastructura, zeci si sute de milioane de euro cheltuite… si se darama autostrada.
    Am avut industrie, acum avem malluri si vine cate unu’ sa anunte ca s-au mobilizat ei, in partidele lor, sa reindustrializeze tara.
    Avem genii care scriu zeci si sute de pagini in puscarie.
    Avem televiziuni comerciale care ne educa sa fim prosti.
    Bah, AVEM! Si devenim pretentiosi si aroganti daca pretindem ca toate astea, pe care le avem, sa poata fi folosite corespunzator.
    Asta e mentalitatea si respectul lor pentru noi. Nu facem pentru ca este necesar, util, normal, si daca facem ceva, sa facem temeinic, trainic, de calitate. Nu. Interesul lor nu este sa faca asa.

  3. Mihaela says:

    Te invit la o plimbare prin parcul Moghioros… proaspat redeschis si gaura neagra de fonduri… biciclistii calca oamenii de pe banca pe picioare, pista fiind lipita de marginea cu banci, iar pe partea stanga, unde nu este absolut nici o banca, nu se gaseste nici pista 😉

  4. Bogdan says:

    Tinere,problema la tine e de la ochi,nu-I deschizi prea des…
    M-am născut în 1980 (norocul meu),am început sa mă dau pe bicicleta după câțiva ani,a fost super fain,am făcut mii de km…
    Încă fac,cu piste sau fără. ..Mă dau pe unde vreau nu pe unde-mi desenează cineva. Încă sunt viu.
    Ar trebui sa-ncerci și tu.

  5. Cristi says:

    Automobilistii se vaita de gropile din asfalt si de aglomeratie in trafic, biciclistii de lipsa pistelor, pietonii se strecoara pe trotuare printre masinile parcate si fac slalom printre rahati de caine. Bun venit in capitala!

Lasă un răspuns