In toamna anului 1999, junele de 32 de ani Laurentiu Baranga sustinea examenul de Bacalureat. Perfectionist, taranul carturar a vrut sa aprofundeze toate tainele materiilor de examen, asa ca l-a tot amanat timp de 14 ani. Cu Bacalaureatul in buzunar, nimeni si nimic nu l-a mai putut opri pe domnul Baranga in cariera sa fulminanta. Pentru ca tara cere oameni pregatiti, iar scopul sau era sa ajunga intr-o functie mare si de raspundere, Laurentiu a rupt scoala in doua si dupa lupte grele a absolvit Facultatea de Management la Universitatea Ecologica prin 2008, iar in 2011, avand in cap inca proaspete cunostintele de la Bacalaureat, el a obtinut titlul de doctor in management la Universitatea Valahia!

Intr-o tara in care doctoratul se ia mai usor decat o autorizatie de la Mediu pentru un magazin, Baranga a ajuns președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Functie mare, remuneratie mica, dupa Budget, Coane Fanica. Asta dupa ce a fost TIMP DE 11 ANI sef al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Zilele trecute, omul nostru de succes a fost trimis in arrest la domiciliu de catre magistratii de la Judecatoria Sectorului 5. Acuzatia? DIPLOMA DE BACALURAT OBTINUTA LA 32 DE ANI A FOST FALSIFICATA!

Iar acum, va rog sa reparcurgeti randurile de mai sus, a caror concluzie este una tare de tot: un baiat care si-a FALSIFICAT diploma de BAC a ocupat o functie de conducere in zona de SERVICII SECRETE din Romania! E? Tare, nu? Deci serviciile secrete nu au stiut atata lucru? Bine de tooooot!

Apoi omul, tot cu BAC-ul luat pe naspa, a ajuns seful Oficiului  National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. El, tatal falsurilor din Romania, practice este seful combaterii spalarii banilor!

?)))))))))))))))))

Atat.

DOAR AZI, DUMINICA, AI OFERTA SPECIALA: 39 de lei?❗️❗️❤️
O dragoste din alta lume

Lasă un răspuns