... au mai rămas ... 00:00:00:00 zile ore min sec ... până la lansare ...

Înscrie-te acum și fii printre primele persoane care vor primi cartea "Cronicile unui Bărbat vol. 3".

Prioritate la comandă Vei fi printre primii care vor citi cartea Cronicile unui Bărbat vol.3.
Un semn de carte handmade Primele 500 de comenzi vor primi cadou și câte un semn de carte handmade.
Autograful autorului Primele 1000 de cărți ajung la voi cu autograf.
Transport redus cu 50% Pe perioada lansării prețul transportului prin curier rapid, în București, este redus la 5,95 lei.
Era să uităm! Îți punem la dispoziție un scurt fragment din carte. Nu unul dintre cele mai bune (deși multe sunt buuuune!), așa cum ar fi firesc, pe acelea le păstrăm doar pentru cei care vor alege să citească cel de-al treilea volum.


"2016
Nebunii ăștia pe care nu i-ar vrea nimeni sunt familia mea. Niște demenți! Îmi lipsesc. Îi vreau înapoi. Doamne, cât de mult îi vreau înapoi pe toți descreierații mei!
Și pe Amy. O vreme am încercat să beau. Aşa am citit în cărţi că se face când eşti părăsit, aşa am văzut şi în filmele americane. Că în cele ruseşti, ăia beau tot timpul. Eram cumva convins că depresia se vindecă cu alcool. Nu știu de ce oamenii au impresia că la beție dispar fantomele fostelor soții.
Ray, Tom şi doi colegi, cei patru fantastici plecați de acasă cu taxiurile, în scopul declarat și evident de a ne îmbăta. Unul dintre ei chiar sărbătorea împreună cu noi cinci ani de căsătorie. Ceea ce n-a fost o mișcare prea înțeleaptă.
- Cinci ani de căsătorie fac, vă dați ssse ssseama? Și nu credeam că rezist o lună cu scârba aia!
- Anca e fată bună!
- De mă-sa zic! Scârba naibii!
Spre dimineață, după un schimb de mesaje cu fata scârbei, soția, a ajuns la concluzia că e mai bine să bea pentru divorț.
- Poate ar trebui să mergi la vrăjitoare! mi-a spus celălalt coleg. Dacă tot te-a părăsit, Silviu... Eu nu cred în prostii din astea, da’ e una care leagă căsnicii, face, drege. Pe un vecin l-a cuplat cu o bunăciune de moare lumea!
- Și sunt împreună?
- A, nu, că ea și-a revenit din beție.
După câteva ieșiri, mi-am dat seama că băutura nu e de mine. Și am realizat asta într-o dimineață, când am deschis ochii și am văzut o cascadă. Un firicel de apă albastră curgea în fața ochilor mei și se vărsa în mare. Inițial am crezut că sunt pe litoral și m-am panicat. Chiar nu îmi amintesc să îmi fi băut mințile în așa hal.
- Hei!... ei... ei.
„La mare nu e ecou”, m-am gândit eu. Am și momente în care sunt inteligent. Rar, dar am. Din fericire pentru mine, nu eram la marea albastră, ci cu capul într-o toaletă. Iar culoarea se datora unui dezinfectant. Am fost atât de dezamăgit că nu sunt la mare, încât i-am povestit tot lui Jack. Prietenul meu la sticlă.
- M-a părăsit Amy. Nu știu dacă înțelegi.
Probabil că toți bețivii îți spun mereu din astea, Jack. Simt cumva că mă poți ajuta mai mult decat maioul ăla. Dar nici el n-a răspuns. Și l-am spart. Mi-am spart prietenul! Așa cum am spart și viața.
Degeaba beam, a doua zi tot îmi aminteam de Amy şi de cât de idiot am fost. Aşa că m-am lăsat de tărie şi m-am apucat de mâncat.
– Nu vorbeşti nici azi?
Ştiu că, văzut din exterior, par nebun. Din interior e la fel. Am scos maioul Ameliei și am hotărât să mă împac cu el, dupa ce îl aruncasem. L-am și sărutat, dar fără limbă. Speram că dacă mă împac cu el, cumva, o sa ma împac și cu Amy. Bărbații sunt tâmpiți, iar eu sunt șeful lor.
O să vă întrebaţi de ce nu am căutat-o în luna asta: dar am făcut-o! Şi pe la prieteni, şi pe la rude, peste tot. Chiar şi pe la şcoală, dar era în vacanţă. Mi-am imaginat că este undeva, într-o casă, cu
Mustăciosul ei. Nu ştiam exact unde s-a mutat. Copiii vorbeau cu ea doar la telefon.
– Ai mai aflat? Ţi-a spus unde este? Este bine?
– E foarte bine, doar că nu vrea să vorbescă, tată! mi-a spus Mini Amelia. Nu ştiu ce ai făcut, dar acum a spus că nu îşi doreşte să o cauţi.
– A întrebat de mine când a sunat?
– Doar dacă eşti bine. Şi ne-a zis să vorbim în fiecare zi cu tine, să nu intri în depresie.
De cinci mii de ori am sunat-o. De cinci mii de ori nu a răspuns. De nervi, am început să mănânc. Băgam în mine orice porcărie: de la chipsuri până la pizza, în miez de noapte.
Imaginea Ameliei în braţele Mustăciosului mă făcea să bag în mine cât în zece. Numai atunci când organismul meu era prea obosit, puteam să adorm. Nu mă puteam opri. Mâncatul mă liniştea, îmi dădea o preocupare. Am ajuns prieten la cataramă cu puștiul care livra pizza. A început să îmi povestească de iubita lui,
ba chiar mi-a sugerat că, până se rezolvă situația, să se mute la mine. L-aș fi ținut, dar el nu știa să facă pizza, ci doar să livreze. Băiatul de la șaormeria de lângă bloc a spus că păstrează unul dintre cele două rotisoare pe care le avea special pentru mine. La un moment dat m-a sărutat pe cap și mi-a spus că l-am scos din faliment.
- Fără tine, Adnan plecat acum la el acasă!
Recunoscător mare este Adnan la tine, dar trebuie spus că tu îngrășat mult. Mâncam șaorma dietetică de acuma, da? Nu punem maioneză!
Și mâncăm. Mâncăm. Mâncăm.
Apoi, o bună bucată de vreme nu am mai vorbit cu nimeni, în afară de copii. La birou eram monosilabic şi căzut. Eram prezent cu gândul acolo în foarte puţine momente, iar lor li se părea asta interesant. Faptul că nu mai glumeam şi păream serios îi făcea să creadă că, în sfârşit, sunt hotărât să fac cu adevărat carieră. De multe ori, am rămas la birou până târziu în noapte. Îmi era prea silă să mă întorc într-o casă goală și prea frică să nu găsesc pe acolo fantoma Ameliei. Stăteam la birou şi mă holbam cu orele la monitor.
Marele şef m-a văzut într-o noapte. Jucam un joc imbecil cu cărţi, mecanic, fără să ştiu ce fac. Mi-a dat o primă uriaşă.
- Ești atât de stresat de job, Silviu. Don’t do this!
Nu mai sta night după night aici, e timp și in the morning.
Când ajungeam acasă, dădeam drumul la televizor şi mi-o imaginam pe Amy în braţele
Mustăciosului. Apoi o vedem pe canapea, lângă mine.
- Ce prost ai fost, m-ai pierdut! Aveai tot!
Nu mă puteam uita la filme pentru că dacă doi oameni zâmbeau, îmi imaginam că sunt Amelia și iubitul ei. Nu mă puteam uita la sport pentru că vedeam oameni alergând. Și îmi aminteam cum o alergam prin pădure. La muzică nici atât. Îmi imaginam că ei dansează chiar acum pe toate melodiile lente din lume. Iar pe cele senzuale, ea îi dansează în poală. Dezbrăcată. Eram tâmpit. Şi mâncam. De nervi, comandam orice. Orice era comestibil pe lume asta și-a făcut loc în stomacul meu. Uneori, și cele mai puțin comestibile.
M-am gândit chiar să mă sinucid, dar începusem să mă îngraș atât de mult, încât aș fi rupt orice frânghie legată de galerie. Mă îngrășasem atât de mult, încât nu încăpeam pe geam, ca să sar, deci pică și varianta asta. În plus, aș fi murdărit aproape toate mașinile din jur, ba chiar cădeam exact pe mașina noastră. Iar Ameliei îi plăcea curată. Așa că am hotărât să aștept toamna mâncând.
Și plecând, din când în când, într-un univers paralel. Trebuia să fug în poveștile altora, ca să uit de povestea noastră. Măcar pentru puțin timp. Mă întorc.
Te las să-i cunoști pe „el și pe ea”, apoi revin la „noi”.”


Citeşte întreaga poveste

Înscrie-te acum și fii printre primele persoane care vor primi cartea "Cronicile unui Bărbat vol. 3".