Cronica de film absolut rautacioasa despre o capodopera cu 7 Globuri de Aur si 6 premii Oscar.

Filmul incepe pe autostrada. Aceeasi pe care s-a filmat Speed.
Si actiunea e asemantoare, cu mici diferente.
In loc de un nebun care conduce un autobuz ce sta sa explodeze, sunt niste oameni prinsi in trafic. Si canta.
De cate ori sunt intr-un ambuteiaj, se pare ca americanii ies din masini si canta. Se cocoata pe capota, se agata de stalpi si danseaza sincron. Trei cantareti de jazz, cu tobe si tot ce trebuie, erau  ascunsi intr-o duba frigorifica. La noi gasesti numai lapte si inghetata in dubele alea.
Frumos in SUA!

Meltenii sunt, totusi, ca la noi. Claxoneaza la fel.
Ryan Gosling este un amestec de iubitor de jazz, om cult, pianist, cu meltean de Ferentari. Un meltean cult.
Si are o boala: claxoneaza mereu.
La inceput am urat chestia asta, dar mai incolo i-am multumit.

Fata claxonata, Emma Stone, este chelnerita, nascuta in Montana, dar vrea sa ajunga actrita.
In povestea ei se regasesc toate fetele si femeile de la Hollywood.
E ca si cum ai face un film romanesc despre o fata din Las Fierbinti care vrea sa ajunga Bianca Dragusanu.

Melteanul cult canta la pian Jingle Bells, intr-un restaurant.Dar visul sau este sa aiba un club de Jazz.
Desi era Craciun si oamenii voiau sa bage in ei pe ritm de colinde, melteanul cult le serveste o partitura grea.
Partea buna e ca Emmei, chelneritei, il place. Partea rea e ca e concediat.

Urmeaza o scena copiata din Sweet Charity. Cei care au acum 89-90 de ani isi mai amintesc. Cei de pe vremea lui La la Band, cred ca a fost inventata de Pro tv.
Chelnerita se pregateste de petrecere, iar colegele ei sunt atat de fericite, incat incep sa-si puna rochiile in cap inca de pe strada.
161212_BB_something-better.jpg.CROP.promo-xlarge2
161212_BB_arm-raised.jpg.CROP.promo-xlarge2
Pentru ca vazusem scena originala, in urmatoarele minute am atipit putin.
Cand am deschis ochii, in film juca Stefan Banica. Cand i-am deschis de tot, mi-am dat seama ca e Ryan, melteanul snob, imbracat ca Banica. Canta la o pianina de jucarie si avea niste haine ciudate luate din Dragonul Rosu.
Melteanul si chelnerita s-au regasit si au plecat impreuna in parcare, unde au inceput sa cante si sa danseze.
Probabil de fericire ca si-au gasit masinile.

Scena ce urmeaza este din „Dansand in ploaie”, cu Gene Kelly.
161212_BB_lamp-post.jpg.CROP.promo-xlarge2
Doar ca in La la Land nu ploua. Desi as fi preferat, pentru ca s-ar fi intamplat ceva in film si nu m-as mai fi luptat cu somnul in halul asta.

Chelnerita merge la tot felul de casting-uri si, desi este foarte buna, nimeni nu o vrea. Nimeni nu o baga in seama.
Practic, e ca si cum ai aplica pentru o slujba la un minister in Romania, fara sa ai rude pe acolo.

Tot ce se intampla in urmatoarea ora putea fi spus in maxim doua minute: ei se cupleaza, ea scrie o piesa, el o duce la film.
Asta este partea in care nu rezistati fara cafele. Cel putin doua.
Am atipit de cel putin trei ori, dar am fost trezit de claxonul melteanului snob. De cate ori o culegea din fata casei, el claxona. Asta era boala lui.
Acum, de cate ori o sa claxoneze un cocalar la semafor in Bucuresti, o sa ma gandesc ca, adanc in sufletul sau, este un pianist iubitor de jazz.

Apoi, incepe Broadway Melody, cu Fred Astaire, Eleanor Powell.
161212_BB_broadway-melody1.jpg.CROP.promo-xlarge2
Numai ca in filmele cu Fred Astaire chiar se intamplau lucruri, nu mi s-a intamplat niciodata sa atipesc. Si la Cinemateca nici nu era 25 de lei biletul. Plus ca vedeam un original.

Si inca una, din Frumoasa adormita.

161212_BB_clouds.jpg.CROP.promo-xlarge2

Se despart.
Pentru ca el ii spune ceva de genul: „trebuie sa dai tot pentru cariera. Eu te incurc!” Vrajeala ieftina, dar ea o crede.
De unde deduc ca morala filmui este: fa cariera cu orice pret, da-o naibii de familie, de iubire. Marita-te pe interes!
Ceaa ce si face ea, cuplandu-se cu producatorul unui film.
Clasic.

El mai claxoneaza o data, iar eu ii multumesc pentru asta. Atat eu, cat si cei doi batranei din stanga mea.
-Fred Astaire! le zic.
-Si noi tot pentru el am venit!

Finalul este cea mai buna parte si n-o sa vi-l povestesc. Va spun doar atat: daca tot aveti chef sa iesiti la film, cel mai bine ar fi sa intrati la Collateral Beauty, cu Will Smith, in sala de langa. Apoi sa dati fuga sa prindeti ultimele 5 minute din La la Land. Va ajung!

De Silviu Iliutacronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. 

Fragment CARTE:

„Când Maria s-a așezat pe piciorul meu am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.
Încă mai cred, la 40 de ani, că ăla este unul dintre cele mai glorioase momente ale mele.
-Stai bine sau sunt grea?
Am ținut-o așa minute bune, în care mi-a povestit o grămadă de bârfe despre cei de la bairam. Cine e împreună cu cine, cine place pe cine și cine cu cine s-a sărutat.
-Tu te-ai sărutat vreodată? o întreb ca și cum aș întreba-o ce zi e.
-Ești nebun? E scârboooos! Dar l-aș săruta pe Dieter! -Dieter?
-Dieter Bohlen. Alooo? Pe ce planetă ești? Modern Talking. Face o pauză scurtă și se mișcă puțin pe piciorul meu.
Îndeajuns încât să îmi intre în fund gâtul unei sticle de apă minerală. Se întoarce la mine pentru confirmare:
-Cu altcineva mi se pare scârbos. Nu?
-… ăăă….
-Tu te-ai sărutat? mă întreabă.
Greu de răspuns. Dacă spuneam că da, eram luat drept
trădător. Dacă spuneam că nu, eram considerat tăntălău. -Cu… cineva?
-Nuuuu… singur! Normal!
O țineam cu o mână de mijloc și am tras-o ușor spre mine,
cu toate că greutatea ei îmi adâncea gâtul sticlei în gaura fundului. Sufeream, dar nu mă lăsam. Era atât de bine să o frec cu mâna pe spate și să o simt în brațe încât nu aș fi renunțat la asta atât de ușor. Nu pentru o amărâtă de sticlă în fund!
O trag în brațe și vreau să mut mâna mai sus pe corpul ei.
Sunt gata să o fac, când o tornadă deschide ușa balconului. Relu grăsanul, transpirat tot, cu două farfurii de mâncare în
mână:
-Băăă! Veniți să vedeți! Repede! Ăștia se mamelesc pe
balcon!
Și s-a dus dracu’ tot!”

n-1

9 Comentarii la “Salvat de claxon sau nicaieri nu se doarme mai bine decat la „La La Land”.

  1. Gabriel says:

    Cu tot respectul imi permit sa spun ca,cu toate ca iti urmaresc mereu editorialele,te comporti ca la antena 3!stiu ca musicalurile nu sunt pe placul tuturor,mai ales mie,dar dupa ce am urmarit La La Land,am simtit ca cinematografia si-a revenit din colapsul in care se indreptase in ultimii ani(birdman+spotlight).Cred ca nu ai vrut sa fii rautacios la adresa acestui film,ci doar incercai in stilul tau sa ii faci reclama.Merita sa vezi tot filmul si nu doar ultimele 5 minute!Daca voi cei care aveti puterea de a manipula cititorii nu ii inspirati sa aprecieze musicaluri sau filme mute,atunci nu trebuie sa ne miram de ce 300000 de oameni sunt atacati psihotronic,sau de ce un film cu buget de peste 300 milioane dolari rupe tot la zmeura de aur(batman vs superman).Cred ca daca te citesc mereu te cunosc,si daca te cunosc recunosti ca La La Land a fost filmul anului 2016,asa cum whiplash trebuia sa fie filmul anului 2014.;)

  2. Nicole says:

    Nu am văzut La La Land, aşa ca nu mă pronunţ. În materie de artă totul este subiectiv. De gustibus et de coloribus non disputandum est. Oricum, sunt curioasă dacă ai văzut T2 Trainspotting şi cum ar fi cronica ta la filmul ăsta pe car eu l-am văzut de n-şpe ori.

  3. Gabriel says:

    Cronica de film absolut rautacioasa despre un film cu multe premii”!Nu vreau sa fac lobby pentru la la land!Fiecare cu punctul lui de vedere.Depinde in ce stare te prinde filmul in cinema!Oricum la la land este in aceeasi oala cu les miserables nu?Musical?Nu!La la land e film!mai presus de musical.. despre asta e vorba in cinematografie,sa te inspiri din orice si sa spui o poveste frumoasa,sa ai curaj sa faci musical in era „avengers”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *