Insist in a va arata imagini/proiecte din Ciugud pentru ca eu cred ca in ziua in care vom avea 20% dintre primarii si functionarii din tara asta implicati la acest nivel, vom fi smecheri.
Felicitari, oameni buni! Va vreau la Bucuresti! ACUM!
??????
Gheorghe Damian (primarul comunei Ciugud): Construim O NOUĂ ȘCOALĂ la Ciugud!
Da! Acesta este un proiect important pentru următorii ani pe care îl lansăm oficial în dezbatere în mica noastră comunitate. De ce este nevoie de o nouă școală? După ce am construit prima școală smart din mediul rural din România, copiii noștri, care studiau până acum în școlile de la oraș, se întorc ACASĂ. Astfel, dacă anul trecut porneam de la 108 copii, numărul elevilor care au ales școala smart ajunge acum la aproape 160.
Suntem atât de fericiți că școala noastră ne rămâne mică, încât am început să căutăm sursele de finanțare (europene și private?) pentru o nouă școală, mai mare, mai frumoasă și care să demonstreze că NU lăsăm să piară școala de la țară! Păstrăm și vechea școală pe care visăm să o facem un centru educațional de tip after school și pentru cultivarea aptitudinilor copiilor. Vrem să construim o școală care să fie în directă armonie cu natura, deschisă spre tehnologie și spre viitor, dar care să ofere condiții și pentru a pregăti copiii pentru viață. Avem curajul să vorbim despre tot ceea ce înseamnă INTELIGENȚA MULTIPLĂ, de la inteligența logică până la inteligența emoțională. Avem curajul să facem o școală multifuncțională care să îmbine educația, cultura, sportul și sănătate într-un mix perfect. Avem curajul să ne stabilim ca țintă nu note și învățare mecanică, ci FERICIREA ȘI PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ A COPIILOR NOȘTRI.
Știm că poate va fi cel mai greu proiect al administrației de la Ciugud și poate mulți vor spune că e „Ciugud to be true”, dar ne încăpățânăm să îl transformăm în realitate.
La Ciugud noi am înțeles de mult cuvintele lui Spiru Haret: „Cum arată astăzi școala va arăta mâine țara”.
Și ca să arătăm că suntem ardeleni bine organizați, vă oferim și primele planuri ale școlii noastre.
Primăria comunei Ciugud
Oferta speciala la CARTI! Cu autograf:
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
