Azi am avut o discutie despre telefoane cu un coleg care vorbea la un ceas. Mi-a zis ca el nu mai vorbeste la telefon de multa vreme, ci la ceasul asta smart si smecher luat de pe net. A zis ca minunea asta ii ii spune cand sa manance, ii masoara si pulsul, ii spune cate ore a dormit noaptea si daca e e obosit, dar el prefera sa afle lucrurile astea de la o bratara pe care o are tot timpul la picior. Cea de la mana cealata ii indica doar vremea si isi schimba culoarea daca ploua. In China. Inca n-a setat-o pe Romania.
Ceasul mai are si niste aplicatii de mesagerie, vreo doua smecherii la care si-a sincronizat el tigara electonica sa il anunte cand trebuie schimbate substantele, plus o legatura directa smechera cu bursa din Londra. Pe care el n-o intelege, ca nu joaca la bursa.
Oricum, ce voiam sa va zic e ca azi mi-a zis ca e prea stresat, pentru ca viata lui e foarte complicata, apoi m-a intrebat ce ora e.

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la

Recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *