Traim intr-o tara in care sa fii altfel decat ceilalti e o povara.
Avem parcuri in care nu au acces copiii cu handicap.

han-683x1024
In scoala, am auzit un parinte spunand unui pusti: „Grasu’ ala te bate pe tine? Umflatul ala?!”
Suntem invatati din primele zile de viata sa uram tiganii. („Taci, mama, ca te ia tiganu’!”) Apoi ne miram ca Buzdugan si Morar sunt cei mai ascultati oameni de radio din Romania si fac „glume” rasiste.

In tara asta,  in care toleranta pentru cei care sunt altfel se apropie de zero, iar grija pentru ei de minus infinit, un copil a reusit.
Mihai Moceanu are sindromul Down si a promovat Bacalaureatul cu nota 7.
Este ENORM. Este vorba de o munca fantastica si de ajutorul mamei sale.
Romania nu a facut nimic pentru el.
Iar romanii l-au respins ca pe un nimic.
Pe motiv ca are sindromul Down, mai multe institutii de invatamant nu l-au primit pe pusti. Capete patrate si seci…
Inainte de asta, Mihai a fost nevoit sa paraseasca liceul „Inochentie Micu”, in urma unui sondaj facut in randul colegilor de clasa. 14 din 21 au votat excluderea lui.
„Am cautat nu stiu cate scoli pana ne-au primit. Cand ma duceam si spuneam ca am un copil de gradinita sau am un copil de scoala, raspunsul era de fiecare data: da, perfect, vi-l inscriem! Dar in momentul in care le spuneam ca are sindromul Down, raspunsul lor era un nu hotarat”, a povestit mama lui Mihai. (Ziare.com)
Stiti ce e trist? Ca de data asta nu putem da vina pe nimeni: pe politicieni, pe primari, pe autoritati…
De data asta e vorba de noi. Atat de penibili suntem, atata educatie si nesimtire avem.
Acum sa definim „normalul”. Cine este normal? O adunatura de romani cu idei preconcepute, intoleranti, fara suflet sau Mihai?

Mihai, daca citesti aceste randuri: esti un baiat excelent si nu ai nicio vina ca te-ai nascut aici. Ai tot respectul meu pe viata.
Nu pleca urechea la penibili si nesimtiti si continua ce ai inceput.
Si…Daca vrei o sansa adevarata, pleaca din tara! Cu prima ocazie.
Noi nu ne facem bine prea curand.
href=”https://www.facebook.com/profile.php?id=1303933143″>Silviu Iliuta-cronicipebune

CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

de Silviu Iliuta

Citeste si:

Halta.

https://www.cronicipebune.ro/pus-mana-pe-subiectele-de-la-bacalaureatul-din-2020/
DACA NU TE DOR OCHII DE LA CITIT. APARE PRIN AUGUST 2016.

carte buna

sursa poza: ziare.com

  1. Mihaela says:

    Copilul asta extraordinar a reusit sa le dea peste nas nesimtitilor si prostilor care nu stiu ce inseamna „interbelic” si „functie”, care nu au habar sa scrie ortogramele corect, carora le e lene sa deschida o carte, care nu stiu sa citeasca o informatie de langa o diagrama….

    Nu ai ce cauta in tara asta de nimic. Nu ai ce cauta intre niste tampiti ca aceia care te-au discriminat pentru ca esti, probabil, mai bun decat progeniturile lor cu bani de buzunar pe zi cat alocatia ta pe an si cu telefoanele cat moaca.

    Felicitari, copil minunat!

  2. Elena says:

    Din pacate, nu este singurul caz. Eu am o nepoata care are o usoara decifienta de auz si din aceasta cauza nu vorbeste foarte clar si nu au vrut sa o primesca ca scoala! Au vrut sa o trimita la scoala pentru copii speciali chiar daca nu avea nici o dificienta de intelegere! Daca nu ameninta mama ei ca face plangere la protectia copilului, nu o acceptau la scoala! Si acum este copil de nota 8-9!

    In alta ordine de idei, pe pancarda din parc, la conditii speciale pentru leagane scrie ca interzis balansul mai mare de 120″! Sta cineva sa-i masoare unghiul? Poate bunica celui care se da in leagan!

  3. Weasel says:

    Am terminat facultatea de psihologie si am facut practica la spitale de psihiatrie + voluntariat la diferite centre pentru copii cu dizabilitati. Pe scurt am vazut si eu una alta si cat de infect e sistemul nostru. Sa revenim la subiect, Nu cred ca a fost refuzat neaparat din indiferenta sau mai stiu eu ce poate inventa presa pentru a sensibiliza cazul… Ci mai degraba din simplul fapt ca nu-i usor sa lucrezi cu astfel de copii. Acestia necesita supraveghere speciala iar un profesor prost platit credeti ca doreste sa-si asume si o a astfel de responsabilitate? Cine ar fi tras la raspundere daca s-ar intampla ceva cu acel copil? Nu iau apararea nimanui, doar zic si eu, suntem destul de ipocriti ca natie. Daca s-ar intampla ceva cu un copil cu sindromul down si ar fi in grija unei scoli care nu are pregatire pentru asa ceva, presa si ipocritul de rand i-ar manca de vii. Sa inchei si cu o vorba buna, felicitari acestui copil. Cu multa munca si din partea lui si a celor din jur s-a demonstrat ca acesti copii merita toata atentia noastra si mai multi bani catre aceste centre ce se ocupa de acesti copii deosebiti nu sunt irositi, asa cum crede omul de rand.

    • Luminita says:

      Tot timpul spuneti de bani???Dar credeti ca sunteti singura profesie care castiga putin????
      Lasati-i odata incolo de bani si ganditi-va la copii!!!!
      M-am saturat de scuza asta cu banii pana peste cap!Si altii muncesc pe bani putini si totusi muncesc

      • Dani says:

        Luminița, pentru copii cu sindromul Down trebuie să se ducă la o ,, școală specială” dacă mă înțelegi. Unde sunt copii asemănători lui.
        Și nu, nu e vorba de rasism din partea mea. Mai mult e pentru protejarea lui. Că mulți copii ,, normali” sunt foarte agresivi cu puștii de genul ăsta. Era mai indicat pt binele lui. Oricum, merită felicitări.

      • Maria Elena says:

        Weasel e practica si ii dau dreptate. Asta e realitatea, lucrurile se invart si in jurul banilor. Statul ar trebui sa dea sanse acestor tineri, cu oameni pregatiti in acest sens, nu un profesor de rand sa-si asume responsabilitati care inseamna risc. Si spun asta cu furie pentru ca oameni deosebiti sunt marginalizati si nu primesc niciun sprijin, nici macar cat un om „standard”.

      • Weasel says:

        Draga Luminita, daca asta e tot ce ai inteles cand am zis de bani e trist. Nu ma refeream la salarii si nu lucrez in domeniu. Stiu doar ce se intampla acolo.

    • jokai says:

      Orice scoala trebuie sa fie pregatita sa se ocupe de copii cu handicap. Ce insemana ca daca i se intampla ceva? Riscul exista pentru orice copil sa i se intample ceva. Copilul meu are s.down, si nu in Romania umbla la scoala cu alti copii. Copii sunt invatati ca el e prietenul lor special, si in cel mai rau caz sta singur in pauza ca nu reuseste sa alerge cu ceilalti. Nimic mai rau de atat nu i se poate intampla.

      • Weasel says:

        Jokai, asa ar fi firesc… Daca de mici au parte de atentia necesara, acesti copii pot sa ajunga la un nivel decent incat sa se descurce intr-o societate toleranta. In Romania toleranta este scazuta fata de copiii cu nevoi speciale.

    • Michaela says:

      Sunt un profesor , candva am predat in Romania si din 2010 am luat drumul strainatatii. Este o penibilitate la ceea ce scrieti dvs. Am lucrat aproape 1 an intr-un centru de plasament pentru adolescenti cu probleme psiho-afective, apoi iar am reintrat la catedra si cum alti colegi de ai mei nu au reusit nici unul sa puna stapanire pe un copil cu handicap, eu am fost mandra ca am putut comunica cu el fff usor. Iti trebuie doar practica de lucru cu astfel de copii, nu banii si nu institutii speciale pt acesti copii !!! Daca vrei si ai rabdare poti face multe, daca esti mana intinsa, nu vei reusi niciodata.

      • Weasel says:

        Doamna MiCHaela, felicitari pentru rabdare si indemanare. Dar la fel pot spune ca sunteti penibila crezand ca toti oamenii au acelasi nivel psihosocial ca dumneavoastra. Unele persoane se pot descurca fara pregatire (se numeste talent innascut) iar altele nu. Ar trebui sa cunoasteti vorba ca poti face mult rau daca nu stii ce faci. Iar ca sa va dau si o palma, cand spuneam ca e nevoie de bani si mai multa instruire pentru centrele cu copii cu nevoi speciale… vorbeam SI de cazurile mai grave. Un copil cu retard sever, nu va merge nici in strainatate la o scoala normala. Aici nu mai vorbim de toleranta si ‘rabdare’.

  4. Andi says:

    Bravo , ma bucur pentru el ca a reusit !!! Din pacate in Romania daca esti o persoana cu handicap esti considerat inutil in societate , fara viitor , mila si asa mai departe . Stiu ce simte el si ceilalti pentru ca sunt si eu o persoana cu handicap sufar hipoacuzie bilaterala . Am facut o scoala normala am trait cu chin din cauza colegii mei si a unor profesori ( chiar de un profesor de religie ce isi batea joc de mine si radea fara nici un pic de rusine de fata colegii mei ) fara sa stie parinti mei dar nu am renuntat deoarece am crezut ca ma pot descurca singur in viata . Am terminat scoala si bacalaureatul luat fara probleme , ma refer la invatat si note ( bine n’am fost tocilar ca mi’a placut si mie viata , anturajul ,distractia etc. dar m’am tinut ) abia dupa 2 ani am reusit imi gasesc un loc de munca stabil si de durata pentru ca am avut si probleme in cautarea unui loc de munca fie ca faceau misto , fie ca se strambau , fie ca nu fac fata etc. Bineinteles cand m’am angajat toata lumea imi spunea ca nu voi rezista , nu voi face fata ca locul meu e acasa…eh dupa 4 ani muncit cinstit si corect fara pile „Neata sefu” ( Suna bine , nu ? )
    Repet in tara asta e bataie de joc , sunt persoane cu handicap care muncesc mult mai serios atat la invatamant si la locul de munca decat oameni normali care se plang de o problema banala . Sunt de vina sistemul infect , oamenii tampiti care nu stiu sa respecta , rasisti etc.
    Ma bucur enorm pentru el si pentru ceilalti in situatia asta care au reusit ! Nu renuntati usor , orice vorba rea sa treaca peste si luptati in continuare pentru visul vostrul .

  5. Elena says:

    Ma-m mutat in America am avut grija de un baietel cu down sindrom de un ani dar se cadra la nivelu de 3 luni, din pacate numai stiu nimica de el. Am si eu baiat de 4 ani cu autism si merge la scoala in clasa specializat cu copii cu autism. Trebuie sa fie o persoana la 3 copii. Dar fiul meu trebuie sa il supravieghezi tot timpul, nu are nici un fel de communicatie, nu intelege ce inseamna pericolu, poate fugii in strada fara sa inteleaga ca il poate lovii masina. Imi este foarte greu si am noroc ca lucrez de acasa pt. nu am incredere in nimenii. Ma bucur mult pt baiat ca a reusit si pt mama ca sa luptat pt fiul ei.

    • Sindromul Up says:

      „M-am”
      „sindromul down”
      „specializata pe”
      „dar PE fiul”
      „comunicatie”
      „pericolul”
      „fugi”
      „PE strada”
      „lovi”
      „pentru ca”
      „nimeni”
      „s-a”
      Cu placere , Elena ! Tine-o tot asa!
      (P. S.sa nu mai zica cineva ca romanii nu ajuta persoanele cu deficiente.)

  6. Reader says:

    Cumva pe langa subiect:
    Am crescut intr-o familie in care o ruda avea o deficienta si am fost invatat sa fiu tolerant si sa vad dincolo de „carcasa” care ne acopera. intr-o seara cand am plecat de la birou am vazut o doamna nevazatoare (40 – 50 de ani) care mergea pe trotuar, dar mult prea aproape de sosea incat era sa o izbeasca un autobuz cu oglinda. m-am dus s-o intreb daca are nevoie nevoie de ajutor, iar prima reactie a fost „lasa-ma in pace. ma descurc”. i-am explicat ca ruda mea e tot nevazatoare si sunt momente cand are nevoie de ajutor dar nimeni nu o ajuta. intr-un final m-a lasat s-o ajut sa traverseze strada si am dus-o in statie (trebuia sa ia troleul pana in Vatra Luminoasa). In statie, toata lumea se uita ciudat la ea (si la mine) „uite-o si pe chioara asta, de ce n-o sta acasa”. am stat cu respectiva doamna pana a venit troleul (cam 20 de minute) si am rugat o dom’soara sa o ajute atata timp cat drumul lor coincide. nu va spun cate injuraturi mi-am luat de la sofer si de la pasageri ca asteapta prea mult dupa ea sa urce.

    long story short … suntem niste dobitoci. niste inapoiati si niste persoane atat de inraite incat nu suntem in stare sa pierdem 2-3 minute din viata noastra sa ajutam un om sa treaca strada. (nu generalizez, dar majoritatea asa sunt).

    On topic:

    cand am ajuns in UK, a fost un soc sa vad atat de multe persoane cu dizabilitati pe strada, la magazin …. . la magazinul la care imi fac cumparaturile e o tanara cu sindromul down care lucreaza acolo (la casa, dar are un job si e integrata social). explicatia (aflata de la un englez): ce-i in neregula cu ei?! sunt oameni ca si noi …
    legat de primul exemplu, am vazut o nevazatoare la fitnes. odata pe saptamana mergea la sala, iar instructorul statea si o ducea la fiecare aparat la care trebuia sa lucreze. un alt nevazator in fiecare zi la pranz merge la restaurant cu catelul, se aseaza la masa, picolita ii citeste meniul si il ajuta cand are nevoie de orice.

    felicitari baiatului, ar cu o floare nu se face primavara … deci pana cand majoritatea nu va gandi ca „sunt oameni ca si noi”, astfel de stiri vor fi la fel de rare, iar persoanele de acest fel nu vor fi altceva decat raritati / eroi / freaks … depinde din ce unghi privesti.

  7. Diana says:

    In Italia, am o prietena cu un baiat de 12 ani cu retard mintal (4 ani) diagnosticat cu autism de mic. Pana la varsta de 11 ani a fost la scoli speciale in Romania farà prea mari progrese(nu vorbea deloc). L-a adus in Italia si l-au primit intr-o clasa normala(el e singurul copil cu probleme) si iata ca dupa doar un an a inceput sa rupa cateva cuvinte…eu reusesc sa il inteleg. Asadar, cu putina vointa, se poate!

  8. eca says:

    DAN, Nu conteaza cat de vechi e subiectul, conteaza sa mediatizam teme constructive care deschid ochi. Unele topicuri sunt nemuritoare si permanent utile…

  9. ioana s. says:

    Din pacate pentru noi, la acest capitol suntem niste handicapati. Ne dorim evolutie, dar gesturile si atitudinile noastre ne trimit inapoi in timp, in secolul 19. E durereros sa vezi discriminare, intr-o tara care se crede la nivel european. E greu sa ajuti cu un gest, o vorba buna, o actiune umanitara, dar e usor sa cataloghezi, sa refuzi sa discriminezi. Copiii cu Sdr. Down nu sunt handicapati, sunt doar bolnavi, cu ajutor de specialitate, sprijin , iubire si implicare pot reusi multe. Exemplul acestui copil. Felicitari, Mihai, Tot respectul, mama!

    • Sindromul Up says:

      Sindromul Down e o malformatie genetica,nu o boala . Handicapul este o deficienta fizica sau psihica . Persoanele care au acest sindrom au deficiente fizice si psihice. Am senzatia ca,din anumite motive, nu pricepi sensul acestor cuvinte ..Probabil asta e cauza pentru care ai facut romanii (implicit pe tine) „handicapati”. Ai dreptate , e usor sa cataloghezi si sa disriminezi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *